lumină şi sprâncene

* * *

şi plouă a soare
cu sprâncene de seară
şi plouă a rădăcini
cu un soare
şi plouă şi se face din nou

lumină şi seară.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, tinereţea mea

Zăpada, tinereţea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care eşti lumină, stea
ce piere surâzând tăcută

cazi lin pe mâinile aceste
şi luminează-le mereu,
pe tâmple aşterne-te şi peste
sprâncene, pe obrazul meu,

pe-ntregul trup aşterne-mi, clară,
aceste muzicale oşti
şi ocoleşte-mi ochii doară,
doar ochii – să mă recunoşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Îţi făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost vreodată.
Pentru prima oară îţi vei vedea porii deschizându-se
ca nişte boturi de peşti şi-ţi vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
şi vei simţi lumina lunecându-ţi pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înţepătura gravitaţiei
ca un spin în călcâiul tău,
şi omoplaţii te vor durea de imperativul aripilor.
Îţi făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ţi simţi sprâncenele ca pe două răni în formare
şi amintirile tale să-ţi pară că-ncep
de la facerea lumii.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul spre Ba Ling

De lângă iezerul Dong Ting călătorim spre vest
către Templul Zeiţei;
aici femei cu sprâncene vopsite
relaxează peregrini obosiţi.
Oraşul de munte este pustiu,
magazinele se închid devreme;
lumina farului din turnul fortăreţei e încă departe,
când tragem barcazul la mal se va fi făcut deja târziu.
Nu vorbim dialectul locului—
vom angaja interpreţi;
ce păsări ciudate! — nu le cunosc numele;
sunt stingherit ca un învăţăcel al Cărţii Odelor.
Cât de improbabil să găsesc un luntraş
care să-mi înţeleagă inima:
de fiecare dată când deschid hubloul cabinei
văd pe ţărm un tufan înflorit.

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgetez cu sufletul

Creatorul
m-a simţit singură
în trup,
atât de neliniştită...
- Zboară! mi-a zis.
M-am răsucit
ca-ntr-un mormânt:
- Doamne, mi-e greu,
vezi-mă...
Creatorul
şi-a luat o sprânceană,
şi, cu gest firesc,
mi-a pus-o în mâini.
- Zboară!
- Mi-e greu, Doamne...
Atunci, şi-a luat din suflet o lumină
şi mi-a pus-o în gânduri...
- Zboară! mi-a zis.
De atunci,
săgetez cu sufletul.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuburile de neon

se aprind cu un scârţâit prelung
în noapte civilizaţie umane
pe jumătate chioară de la atâta
ignoranţă instalată pe sprâncenele
răzvrătite cândva ca o pedeapsă
cinică pentru toţi strămoşii
pâlpâirea unui tub de neon îţi dă
ocazia să te poţi ascunde în poem
şi ai putea învăţa răzvrătirea
lumina galbenă se stinge încet
în ultraviolet vede pictorul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de luminare a lemnului

''Se luminează lemnul sub daltă şi gealăuri'',
Aşa-mi mustra Teslarul întregu-mi trup nemernic.
De slab te laşi Iubirii, atunci îi eşti puternic.
Au fluierul dă cântec din cioturi, sau din găuri?

Sămânţa-i rege florii, cocon de rămăşaguri.
Petala, ca aripă, e doar răscumpărare
Spre zborul ce dă fructei gust acrişor de soare,
Iar cifrei opt sigiliul poienilor din faguri.

Că n-a gândit ca omul, vreun crin, la patru scânduri!
Adânca-nţelepciune-i când de frumos ţi-e frică.
Nu încruntând sprânceana eşti cuib de rândunică,
Sărutul din lumină se-nfruptă, nu din gânduri.

Iubirii, tâlc de flutur, din oglindiri cunoaşte-i!
Altfel, ce toarce gândul e doar mătasea broaştei.

sonet de Dumitru Ichim (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!