Poezii despre moarte și obrăznicie
poezii despre moarte și obrăznicie.
Frunza-n parc (Parodie după George Topîrceanu, "Toamna în parc")
Cad alene pe aleea
Parcului portocaliu
Frunze moarte, ca aceea
A simbolului pustiu.
Prin lumina estompată
De sticla unui chefliu,
Visătoare trece-o fată
Cu un matelot zurliu.
Roșu, că-a făcut-o lată,
El se uită ca un drac.
Ea strivește frunza moartă
Sub pantofii scumpi de lac.
Și cu-o insolență rară,
Ce frizează prostul-gust,
Fac eforturi mari să pară
Ea deșteaptă, el... robust!
parodie de Dumitru Râpanu, după George Topîrceanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prescrisa
Sunt prescrisă pentru viața cu lacrimi și zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.
Și când iubesc în mai multe finaluri reușesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roșu.
Ca să cad doar între cer și Pământ.
De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greșește,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubește fără să fii iubit,
Cum se iubește și să fii iubit
Cum se regăsește iubirea renunțând la rețeta colorată a sinelui.
poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am fost și eu copil,
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.
"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."
Și pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
se spânzurau de înălțimile cu ochi.
poezie de Ionuț Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Curcubeu al fumului tigarii de iarna tarzie
O adiere ușoară a unui vânt
De liliac amețit printre crengile unui trandafir,
Se îmbată cu petala unui crin prea verde
Ce zumzăie neliniștit la urechea unei albine.
O frunză albastră de cocos murdar
Vâjâie obosită la curtea unei lalele ce este răcită.
Un ghiocel face prea multă gălăgie
Și sperie firul ierbii călcat de ultimul fulg
Al unei iernii ce a întârziat să vină.
Clinchet de albăstrele anunță noaptea,
Se cațără veșnice iedere
Pe case proaspăt vopsite, se lipesc, mor...
Un ultim fum de țigară ce iese din gura unui copil
Mult prea răzvrătit de obraznic
Topește mireasma curcubeului de culori.
Moarte nesfârșită...
Poezie uitată pe soneria unei vile,
O miroase o lalea uitată și visează
La un alt clinchet de clopoței mult prea veseli
Pentru a exista...
poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu târnăcoapele de pliscuri
Am fost și eu copil
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.
"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."
Și pământul îmi fugea de sub tălpi
așa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
și fugeau prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
atârnau de înălțimile cu ochi.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel mecanic
Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-și fluieră impertinența prin trei supape ofticoase
Și urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Și vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Și chiparoase.
Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-același peste tot când plouă.
Și-aceleași agonii profane
Schițează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu grații de aeroplane!...
Aceleași agonii banale
Și-același trio de semnale
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diseminare
Când fără repartiții prin spațiul locativ,
Angoasele parșive s-au instalat obraznic,
Tentat de Euterpe n-am fost prea restrictiv,
Și nu le-am expediat la mama-dracu-n praznic.
Nu m-a-ntrebat nimic când mi s-a pus în poală,
Poemul ce abundă de false viziuni,
Și m-a înseminat cu boala cea fatală,
Ce-o iau inchipuiții prin televiziuni.
Am început întâi să scriu despre iubire,
Apoi am fost tentat de drama socială,
Și voi sfârși probabil cu o banală știre,
La rubrica decese, ediție specială.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inamicii
calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi țin hangul
el moare!
îi incizează centrul masculinătății
aruncă peste inima ei niște chestii
declamându-și hiperafectivitatea... neputința de-a continua viu
ea trântește geam opac în fața verdelui de la iris
el merge orb mai multe secole:
cerșetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băț și iluzii cu nemiluita
intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insolență...
O cădere în plin, în gol, ce contează,
Doar nimeni nu-ntreabă, ci se conformează,
Pe-o latură-n vogă ce-aduce cu moartea,
E una sarmană, ce nu-și trage partea,
Dar ea, Nemurirea, nu mai există,
Nici stima, sublimul, nu sunt pe listă,
În tot universul, în toată ființa,
Clocește misterul... e doar neștiința...
Nu știe, nu poate, nu vrea să trezească,
La zala din fire, pasiunea regească,
De mult timp slujește odată cu glia
Dar astăzi se-ntrece, ea însăși Prostia...
"E fals, făcătură!", un bob de sclip[ire,
De minți obosite se spune-n neștire,
Rămâne, cum dracu, prin rânduri oftică,
Subiectul e mare când intriga-i mică...
Cum toată povestea un pleonasm pare,
Așa adevărul e o fabulare!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (18 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Splendoarea rasei
Splendoarea rasei îi înalță buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un șirag de perle, dinții micuți și sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.
Ea-i izolată-n stânca mușcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuțită lamă,
Îi tunde mielul gras și vama pentru insolență își ridică.
Lilith e moartă și ferecată-n siguranță pentru lume,
Iar omu-și poate planta pomii și curăța fără-un folos anume.
El a moștenit totul și vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma
O, Lilith este moartă, însămânțată în întreg ținutul
Și el îi rupe vița, și-încet îi soarbe fructul.
[...] Citește tot
poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și obrăznicie, adresa este: