moarte şi palate

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele iubirii

Degetele iubirii nu mor
Pe-un trandafir însingurat,
Totul are izvorul în dor
Şi se dăruie-ades minunat.

Tu ai privit petalele târziu,
Senzuale inimi pictate,
Totul înjur e pustiu,
Iubirea înalţă palate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina de alb

Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah
invadată de nebuni şi de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie.
Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi
trimişi la moarte "sigură" de regele negru.
Nebunia - boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul "reginei de alb" se înfiinţează la palat.
Şi ce mândru era regele negru!
Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii (10 mai 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcomie

Avarii vor bani şi aur,
Alţii vile şi palate,
Ţie ce-ţi pasă, moarte,
Când le sfidezi pe toate!

Pe oameni îi coseşti,
Palatele lor rămân,
Şi'ntotdeauna eşti
Stăpână peste stăpâni!

Nu ai deloc milă
Pentru omul neajutorat,
Care caută prin topogane
Câte ceva de mâncat.

Harpagonii ţin tandemul
Cu înşelătorii şi strâng;
Toţi poartă cu ei consemnul
Zgârceniei, numai atât!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, în veci slavă ţie!

Ţi-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Şi-albine cu miros de floare.

Te pierzi în visări sidefate
Şi ziua şi noaptea visezi.
Clădeşti din noroaie palate
Şi aur în mlaştină vezi.

Tu cânţi când e moartea aproape
Şi-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.

Eşti focul ce arzi în oceane;
Eşti sclavul ce cânţi în robie,
Eşti înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ţie!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă pentru tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Copilăria Doamne e un viciu
şi-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală hai ia-ţi biciul
fii cuvântule bărbat

A fi tânăr nu-i păcat
ironia nu-i o crimă
azi politichia la palat
pe bărbaţii mari i-animă

Ignoranţa e o crimă
din cerneală îmi iau biciul
şi vă mai trântesc o rimă
însăşi viaţa e un viciu

Şi-a fi om e un păcat
Doamne vai de neiertat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 146

Biet suflet din pământul păcătos,
Care înfrunţi puterile rebele,
De ce te iroseşti şi rabzi zelos
Pictându-ţi inchisoarea-n acuarele?
De ce să cheltuieşti necumpătat
Pe-acest palat ce viaţă lungă n-are,
Care de viermi va fi revendicat
Şi-apoi mâncat, aşa-i sfârşitul oare?
Ei bine, atunci profită de-al tău rob
Şi o să vezi ca o să te răpună;
Pierzi vremea cu prostii, ca un neghiob;
Sporeşte tu, căci trupul e ţărână.

Şi vei învinge Moartea ce desparte;
Când Moartea-i moartă, nu mai este moarte.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!