Poezii despre moarte și parcuri
poezii despre moarte și parcuri.
Zăpezile roșii
În parcul
unde mor castanii
florile nasc
petale negre
zăpezile roșii
nu pot naște
flori albe...
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza-n parc (Parodie după George Topîrceanu, "Toamna în parc")
Cad alene pe aleea
Parcului portocaliu
Frunze moarte, ca aceea
A simbolului pustiu.
Prin lumina estompată
De sticla unui chefliu,
Visătoare trece-o fată
Cu un matelot zurliu.
Roșu, că-a făcut-o lată,
El se uită ca un drac.
Ea strivește frunza moartă
Sub pantofii scumpi de lac.
Și cu-o insolență rară,
Ce frizează prostul-gust,
Fac eforturi mari să pară
Ea deșteaptă, el... robust!
parodie de Dumitru Râpanu, după George Topîrceanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
An mort
Casa veche cu coloane albe,
Parcul si mai vechi ca ea;
Cerul vanat peste care salbe
Pier cocorii-n seara grea.
Nucii negri, pajistea desarta
Si pustie, ca si parc si nuci,
Amintirea care-mi bate-n poarta
Lung, in sufletul de tuci.
Miros jilav de trecut si ploaie
Si mai putred si mai stins
Calendarul vested ce-n odaie
Starvul timpului l-a strans.
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna în parc
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea strivește foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Și-ntr-o fină discordanță
Cu priveliștea sonoră,
Merg așa, cam la distanță,
El major și ea minoră...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea căprioarei din parcul de distracții
Când văd un om
nu ezit. Îi înfig un craniu de cuțit
în limbă.
Veți spune:
Criminalule
cum poți să îi înfigi craniul în cuțit???
Atunci mă aplec
și plec ascuțit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gounod
Divinul vals se pierde'n noapte
Se stinge într'un parc cu flori -
De-o dureroasă armonie
Te simți cuprins - și parcă mori...
Să fie sfânta adiere
A geniului de artist,
Ce-atinge sufletele noastre
Nespus, ne'nchipuit de trist?
Sau este veșnicul tău farmec,
Dumnezeescul tău delir,
Când, singură, în orice noapte,
Îți plângi viața în clavir?
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
Fum în nervuri, aprinse ruguri,
în parcuri doar statuile nu mor,
iar aerul e plin de voci
parcă venind din Elsinor,
Ce replici! Umbre-și spun pe nume,
cândva au fost Polonius, Hamlet,
acum sunt doar copaci fără de frunze,
coboară ziua-n violet,
A fi sau a nu fi se-aude,
Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
veniți la teatru, gata sunt actorii,
spectacolul va-ncepe în curând
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amurg antic
Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Și stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.
Plutește un lanț de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.
Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Și lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.
poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza
E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.
Și-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în șir
O aud suspinând, suspinând.
Și vântul rece de toamnă
Prin oraș îl simți umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.
Dar își continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.
Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.
Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.
poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și parcuri, adresa este: