Poezii despre moarte și populație
poezii despre moarte și populație.
Deși este populat,
Satul e tot mai pustiu.
Timpul, în loc parc-a stat.
Totu-i mort, nimic nu-i viu.
catren de Dumitru Delcă (13 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exodul moldovenilor (BBC: Moldova - țara a cărei populație descrește cel mai rapid din lume)
... Vezi moldovenii cum se duc
Pe drumuri care parcă curg
Pe drumuri care n-au întors
Pierdute-n albăstrii de bolți
Vezi moldovenii fug și fug
De foame, sărăcii și jug
De comuniști și procurori
De bruma care cade-n zori
Nefericitul meu popor
Nu mai încape-n țara lor
De vânzători de Dumnezeu
Adăugat la rest mereu
De secole asemeni chin
N-a fost mai mârșav și mai fin
În țara doinelor de dor
Ca musca moldovenii mor...
poezie de Iurie Osoianu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Dasha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
în patruzeci
am murit prima oară la sfârșitul
anului cu trupele germane
pe străzile bucureștiului și
horia sima alături de antonescu
la putere. trebuia să mor. am dus
o muncă de lămurire cu mine,
cu familia, apoi am dispărut.
am murit prima oară în trepte,
pe datorie și m-au radiat
de la evidența populației.
pe atunci se murea foarte mult și
dispariția mea nu era demnă
de a fi remarcată. am reușit să șterg
toate urmele și lumea a constatat
că mă evaporasem. am fost mort
cinci ani. a fost prima mea moarte,
iar pe prima o ții minte cel mai bine.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de crescut ziua
Mirosul de pâine
Seara
Coborând în oraș
Înfioară existența
Prea poluată a clipei
De toamnă
Populată cu frunze
Care miros a moarte..
Certat de timp
Bolnav de însingurarea
Dintre noi
Am terminat să înalț
O casă de trudă
Pe un pământ
Arat silnic
De lumină
Și am rămas ca un mal
Nealintat de valul dorinței
Pe care încă
Mai trec poeții
[...] Citește tot
poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe urma poeților morți
Din luxosul lui bungalou ascuns de ochii oamenilor
Bukowski mi-a trimis un email foarte urgent.
El locuiește pe o insulă din Pacific; a spus
că Amelia a aterizat în siguranță...
și că va reveni curând cu mai multe detalii;
tocmai a descoperit secretele fructului *noni.
În ceea ce mă privește, i-am preluat trândăvia rămasă-n urmă,
scriind la beție versuri cu foarte puține rime...
pe abdomenul unei fete cu ochi negri din Detroit
care tocmai a evadat dintr-o temniță din mintea ei...
* Noni, numit și "fructul inaniției", este folosit ca aliment de populația băștinașă din unele insule ale Oceanului Pacific, în pofida gustului amar și a mirosului neplăcut, în situații de foamete.
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!
E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...
... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.
De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul e rotund
Pământul e rotund. Se poate.
Nu are față și nici dos
Iar dacă i te uiți în spate
îi vezi obrazul, ne-ndoios.
E drept, există lună, poezie
și, undeva, și-un orășel
N-ai ce să-i faci. Așa a fost să fie
Iar când ești mort, te-ai săturat nițel.
Director fii! Fii gras și încuiat!
Îmbracă frac, joben, dichisul tot.
Iar când vreunul nu te-a respectat,
Dă-i peste bot.
Fii prost. Dar și lucid. Fii așadar,
pe cât de prost pe-atât de chibzuit.
Te-nscrie mâine-n trustul financiar
și fii per tu cu Kruger și Schmidt
[...] Citește tot
poezie celebră de Erich Kastner, traducere de Dragoș Carasevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestem pentru coronavirus
De unde-ai apărut, acum, păduche,
Să pui deodată viețile pe muche,
Să semeni morți și jale-n lumea-ntreagă,
Să ne separi, forever, drag de dragă?
Ce mama mamii mă-tii te îndeamnă
Să ne răpești așa a vieții toamnă?
Ce ai de-aicea tu de câștigat?
Din ce atomi urâți te-ai întrupat?
De unde vii și unde vrei s-ajungi?
Pe câți anume vrei să ne străpungi?
Te dirijează oare vreo satană
Sau ești împins în față de vreo toană
A unui diabolic monstru hâd?
Îl deranjează cei ce încă râd?
Te-au programat, deunăzi, păgânii
Să ne distrugi chiar tuturor plămânii?
[...] Citește tot
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Artista și melcii
Pe un sferic peron, populat de retine,
La urcarea în vis, lesne schimb pelerina.
Chiar de-ai fi impiegat, nu cred moarte în tine!
Eu trec printre rute, lunecos ca lumina!
.
Nu cred! Nu voi crede-n tine, moarte, vreodată!
Cum să cred în ceva ce nu poate trăi?!
Ești sărmana perdea cu frici multe brodată,
Un ochi orb exilat între-a fi și A FI...
.
Ești semnalul ce-i stins sub cupola din gară,
Pendul perisabil într-un pseudo-ceas.
Pizmașă tangentă ce-i rămasă pe-afară,
Din cerc exilată în rotiri de compas.
.
Eu trec printre gratii lunecos ca lumina,
Micșorez râul Styx și-l închid în butelci.
În sisifica scenă, știu că sunt balerina,
Artista pe poante dintr-o gară cu melci.
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentimente incolore
acea zi fără echinocțiu mi-a schimbat viața/știai că sunt în palma ta
ca o brichetă stricată
nu puteam să întorc orele cu acea cheie uriașă de la intrarea în orașe
iar tu lipeai asfaltul de pe autostradă îmbrăcat într-o uniforma incoloră
și beai stupid de sincer o halbă de bere
ca toți artiștii nerealizați
ți s-a spus vreodată că sistemul solar este populat cu emoții pure,
din toți arborii va curge dragostea aia cu iz de filme în 3D
și, doar eu, voi fi țigara slim strivită de asfalt/
ultima ta noapte zen
de parcă aici poți trăi în parcări subterane ∞love
și absolut niciodată nu te vei lăsa sedus
de liniile verticale ale morții
iar acest sentiment de autoizolare ne va împlini sufletește
căci eu și cu tine venim din câmpiile ivorii
tineri victorioși capabili de a ne multiplica pinkemoji
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și populație, adresa este: