Poezii despre moarte și roboți
poezii despre moarte și roboți.
Moarte virtuală
Îngerii citesc pe faceboock
Doamne, sau e doar vrăjală?!
Sună-n ceruri trâmbiți stranii
Dintr-o lume virtuală?!
Vezi plutind spre transcendență
Candele nutrind ca-n zare,
Într-o lume decadentă
Să găsească împăcare?!
Vezi în chipurile cele
Statice și fără rid,
O speranță pentru mâine?!
Vezi vreodată vreun motiv?
Pentru care-această luptă,
Bloguri, pagini, chat, ori temeri
E reală?! Tu, ascultă
Om! Cu omul vrei să semeni?!
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde-s?
Unde-s zilele frumoase?
Unde-s verile răcoroase?
Unde-s iubirile trecute?
Ieșiri pe faleză plăcute.
Unde-s?
Unde-s muzele inocente?
Puștoaicele ușor indecente?
Unde-s vremile neintrecute?
Unde-s liniștile absolute?
Unde-s?
Unde-s Freddie și Prince?
Moartea i-a luat înadins.
Unde-s mama și cu tata?
Unde-s costumul, cravata?
Unde-s?
Unde-s iernile prea lungi?
Și motanii mei cei nătângi?
[...] Citește tot
poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
gânduri mutilate se-nvârt rotund
cioplindu-ne starea de lumină,
deznădejdea oprește timpul în loc,
de pe marginea lui bucuriile cad,
speranța e plecată în larg,
visurile sunt amorțite.
o zbatere violentă a săgetat spațiul,
nevăzutul atacă și altarul,
se numără morții,
zilele ne sunt furate,
aerul frământă vești triste
un peisaj cu umbre ne acoperă treptat,
schimbând mersul vieții.
planeta devine o schiță făcută de un robot,
pe care încă merg oameni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călător
în lumea virtuală la plierea
spațiului fac o călătorie
în timp trimis să exe
cut
o misiune după re
setare de viață fără de moarte
voi apăra rasa umană de roboții
făcuți în loc de iubire de copii
de ființe vii muritori de rând
cu viață cu bucurie cu tristețe cu durere
fericiți sau flămânzi
iubitori de cyberspațiu
să-i protejez și să-i scot din beton
sticlă și tehnologie în natură
sau
ce-a mai rămas din ea
am înfățișarea lor - par de-a lor -
dar sunt o mașină, nu sunt
o
m
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Percuție
Privesc lumea plină de ingratitudini, șerpii inelați care colindă apele.
S-a revărsat furia terrei; cu ultimele puteri trece prin munți și prin văi...
Ia cu ea ingurătatea udă să o exorcizeze în păduri pe unde calcă pași de Sânziene și morții adorm nelumiți.
Nu poți izola sufletul! Pe serpentine
vijelii au facut să dispară hotarele dintre semeni.
Ne unește capricios viețuirea, ceasul de copt secunde zurlii.
Alergam prin râpe și poieni... tălpile susurau a neștiință,
când ai început să pui întrebări părului meu răsfirat și nu ai mai percurtat
la sintagma timp mort.
Vocile ascultă plămânii terrei și cântă la orgă despre iubirea pioasă.
Roboți megatronici iau locul oamenilor simpli.
S-au îndumnezeit fiarele... timpii... câmpii...
Mai pot să admir panorama universului volatil?
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Finalul unei nopți de dragoste beată
eram atât de aproape unul de celălalt
veniți din lumi diferite în care timpul
rămăsese pe loc agățat de inimile noastre
ne despărțea diagonala crescută în unghiuri egale
ne despărțeau cuvintele mele trezite fără identitate
îmi vorbeai despre fericire liniște bla-bla
deși liniștea o aflăm după ce murim
până atunci doar credem că știm ce înseamnă
fericirea n-are o adresă exactă
viața este ca o cutie cu bomboane de ciocolată
noi figurine pierdute-ntr-un sărut
să ne oprim aici
nu îți pot da veșnicia
răsuflă gândurile tale gâfâind
ca în finalul unei nopți de dragoste beată
aici
unde
tardiv
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
...tot mai aproape-i funia de par
... tot mai aproape-i funia de par
și tot mai scurți la naiba telomerii
și mai adânci sintagmele tăcerii
într-un alzheimer larg și glaciar
s-a furișat așa nici nu știu când
această bătrânețe ireală
cu rătăciri de logică formală
de la mișcare înapoi la gând
și tot mai des mă caut în trecut
și tot mai trist reliefez prezentul
pe care uit total să pun accentul
deși o viață i-am plătit tribut
în lume se zvonește tot mai des
că s-a descoperit o clasa de enzime
și că degrabă nu mai moare nimeni
din miliardul ăla, de exces
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (12 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O stare de dimineață...
Am un dor de inimă de copil și un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat și vreau să răzbat precum aș vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Asta-i doar o speranță de viitor când sunt tristă
Și lacrimile curg ca la o artistă.
O stare de-agitare, mă duce-ntr-o simplă constatare, pe care,
Uneori aș vrea s-o văd că fiecare o are.
Chiar vreau să te trezești în fiecare dimineață,
Cu mintea clară și zilei noi să-i faci față,
Într-un mod curajos și chiar ingenios,
Cu multe idei, dar de-a dreptul fricos.
Dimineața suntem niște roboți ai propriilor minți
Și murim încet precum niște sfinți,
Dar vreau să știi că și tu vei afla,
Că va fi cineva ce va salva lumea.
poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Istericilor, voi
De-atâta bunăvoie e vai de tine lume
Nevolnică și oarbă ajunsă din păcate,
Mulțime care plânge la propriile glume
Rugându-se din inimi cu minți robotizate
Te temi că mori de foame bezmetică făptură
Care-ți târăști ca viermii ființa derutată,
După sărmanul creier cu logica spălată
Redefinind folosul a tot ce bagi în gură
Ascultă cum răsună apocaliptic ceasuri
Când cărăușii vorbei aceasta ți-au indus,
Pe tonuri diferite și panicate glasuri
Întocmai și la vreme prin ordine de sus
Fără habar de lume isteric și cuminte,
Adună-ți în desagă întregul tău amar,
Gândește-te la rece și roagă-te fierbinte
La tot ce se mai poate plăti în numerar
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Campus
beau cafea cu diminețile rostogolindu-se în cearșafuri și nu am nicio ezitare să îți plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îți piepteni muțeniile ca un robot ce nu a învățat râsul oamenilor
vezi imensități de gânduri zânatice?
adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poți pipăi plămânii atrofiați
adu-mi largul și strâmtul! fă-mă să simt creșterea și descreșterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poți plia ca pe o umbrelă cu spițe uzate
știu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieții de campus s-au subțiat și iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subțire cu dosarele morților antologice sub cap
scriitor cu fâșii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplați
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și roboți, adresa este: