Poezii despre moarte și stemă
poezii despre moarte și stemă.
Regele visător
E ceva putred, grav în Danemarca!
Mor oamenii cu miile pe uliți
Și obosiți, soldații-adorm pe suliți
Când de pe stema porții zboara țarca.
Din racle ies strigoi ca să vestească
Și umblă printre vii, ca printre semeni.
Fecioarele au toate-n pântec gemeni,
Dar toate vor muri fară să nască.
Orbi, cavalerii stăruie la masă
Și hotărăsc, dar lămpile sunt stinse,
Căci în oraș, flămânde și învinse,
Oștile-atâtor visuri vin acasă.
................
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbă calul dezamăgit
pe un ford dezarticulat de vreme
individul era 1/2 șerif și
avea 1/2 de colt după o înfruntare
sângeroasă într-o noapte fără trup
glonțul a trecut prin cap și
1/2 a plecat la stânga, 1/2 la dreapta
a alungat corbii negri spunându-le
că nu e mort, ci dormind a visat
femeia în negru lăcrimând
1/2 care avea stema de șerif
a rămas șerif după ce și-a tăiat
o 1/2 de colt și 1/2 de pălărie
cealaltă 1/2 de fost șerif
cu 1/2 de colt a ajuns bandit
moștenind calul cel dezamăgit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Argeș
Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor,
Și-n liniștea adâncă, din când în când ușor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.
Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domnița să privească, din naltul foișor,
Cum soarele-asfințește, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,
Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Și blând văzduhul cerne cenușă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?
- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată și florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
La arme
Auzi!... Departe strigă slabii
Și asupriții către noi:
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
E sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată-n lanțuri e-a ei mână,
De ștreang târând-o ei o duc.
Murit-au? Poate numai doarme
Și-așteaptă moartea de la câni?
La arme!
La arme dar Români!
Pierit-au oare toți vultanii
Și șoimii munților Carpați,
Voi, fii ai vechei Transilvanii,
Sunteți cu totul enervați.
Și suferiți în înjosire
De la Brașov pân la Abrud,
Ca să vă țină în robire
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de luptător
Stau zi și noapte-nfipt pe-această creastă,
Țâșnit ca din adânc, la o chemare;
Mi-e răzmeriță inima sub coastă
Și vulturi, ochii crunți rotiți în zare.
Ca să înfrunt uzbecii și calmucii
Ce azi din trupul țării se înfruptă,
M-am înfrățit cu doina și haiducii,
Mânat de-o sete aprigă de luptă.
De sus, de pe Negoiuri și Parânge,
Mi-mbrățișez și țara și strămoșii.
Vuiesc în mine volburi mari de sânge
Și plumbi descarc în fruntea fiarei roșii.
Sunt vifor și nimic nu mă-nspăimântă:
Nici moartea și nici iadul cel sinistru.
Aștept o zi de răzbunare sfântă,
Să-mi oglindesc privirile în Nistru.
[...] Citește tot
poezie clasică de Ionel Zeană din Acești mari poeți mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcerea zimbrilor
Fericite, mâinile mele merg spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roșii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâșiată, Românie.
Trandafiri roșii-purpurii
pe mâinile, picioarele și coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinții noștri își amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.
Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luați codrii,
rătăcesc și acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morții noștri.
[...] Citește tot
poezie de Gavriil Stiharul din Hyperion (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară brumărie
Să ne iubim așa firesc,
Nevinovați ca norii,
Precum etern călătoresc
În flăcări meteorii
Și lumi distrug când întâlnesc
Și viață și istorii.
Să ne iubim așa normal
Atâta cât mai suntem,
Doi stropi ai ultimului val
Din marea ce-o pătrundem,
Îndrăgostiți în mod fatal
Și fără să ne-ascundem.
Să ne iubim ca două flori,
Întipăriți în vatră,
Pe-un plai cu alte sărbători
Ca stemă idolatră,
Doi trandafiri cățărători
Îmbrățișați pe piatră.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glontele internaționalist
Unora care au cerut să fiu împușcat
Am spus că am avut și noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ți-am, lepădătură,
De-ți tot ascuți cuțitul criminal?!
Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
În alfabetul nostru cel latin.
Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină și oțel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că și mai rău e să ochești în el;
Că-i fapt de josnicie și ocară
Să duci un trai de cârtiță râmând,
Să nu știi ce se-ntâmplă pe afară
[...] Citește tot
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rezervația de zimbri
O mie de ani, vînătorii zeloși
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani și cocoși
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de țară!
Măreț animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeți și rafale
Dar el, melancolic, ca și la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.
Cu milă privește spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul și nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alții povara.
Pe sine se poartă în negre păduri
Și tropotul lui grea furtună anunță
Și-și duce lumina în ochii lui puri
Și tropot de zimbri viței în sămînță.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
La sugestia lui Petru Ioan Gârda, un colind cu "fără"
Doamne, iarna, fără nea,
E ca stema fără stea,
Ca un fotbal fără goluri,
Ca actorul fără roluri,
Ca un fotbal fără pase,
Ca Yohannis fără case,
Ca românul fără crize,
Ca benzina făr-accize,
E ca mortul fără lacră,
Ca o casă fără soacră,
Meciul fără-njurături,
Beciul fără murături,
E ca drumul fără gropi,
Parastasul fără popi,
E ca broasca fără oac
Și ca rața fără mac,
Tot asemenea, cam ce mi-i
Un Bunduri fără premii,
E ca grâul fără spic,
Gârda fără alambic
[...] Citește tot
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și stemă, adresa este: