Poezii despre moarte și tramvaie
poezii despre moarte și tramvaie.
Che Guevara
cobor din balcon direct pe o frânghie
să mă usuc pe linia de tramvai cu plămânii scuipați
ca un tricou roșu aprins
între șuvițe de zahăr
în luna lunilor: mai! du-te-n bolivia. mori
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atmosferă bacoviană
Afară plouă trist și monoton
Și e un frig pe care nu-l suport,
Iar eu privesc tăcut de la balcon
Și simt că m-am răcit precum un mort.
Trotuarele în plumb parcă-s turnate
Oamenii trec încet pe lângă porți,
Abia-și târăsc picioarele înghețate
Și par a fi pe jumătate morți.
Mașinile-s ca niște fiare vechi,
Un biet tramvai se duce la depou
E o atmosferă sumbră, de priveghi
Și-n casă-i beznă ca într-un cavou.
poezie de Octavian Cocoș (7 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deasupra Sinaiului
Deasupra Sinaiului norii
Deasupra norilor El,
N-am fost acolo, înseamnă
Că Dumnezeu e în noi.
În casa vecinului, moartea
A pus un bilet de tramvai,
Așa se pare, vecina
Crede ca mortul e-n rai.
* * *
Cred în viața de apoi,
Ca-n această viață,
După moarte am și eu
Drept la alta față.
În memorie păstrez
Mii și mii de chipuri
Sunt un biet calculator
Plin de videoclipuri.
Te-am iubit și m-ai uitat,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
* * *
Nu, nu am cum mă ascunde de marele fleac
După al Moscovei spate de surugiu,
Eu sunt o vișinea de tramvai din groaznicul veac
Și de ce mai trăiesc - nu mai știu, nu mai știu...
Împreună cu tine ne-om duce cu "B" și cu "A",
Să vedem cine va fi primul să moară,
Pe când dânsa ba se zgribulește ca vrabia,
Ba crește ca aeriana tortă în vară.
Și abia de reușește de la colț a mă amenința:
Tu - cum dorești, însă eu sunt gata a risca!
Oarecui nu-i va ajunge căldură din mănușa sa
Ca să înconjoare Moscova, curvă sadea.
poezie clasică de Osip Mandelștam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune pentru lucruri
Liniștește inimile ceasornicelor,
prea obosite sunt -
stinge pleoapele becurilor, prea mult ne priviră,
lasă tramvaiele să se odihnească,
să nu tot meargă-ntruna,
să interzici caselor să se grămădească
în orașe ovale, precum oalele.
Roților obosite de tren
poruncește-le odihna florilor,
umple plămânii motoarelor cu aromata liniște stelară,
cu respirația de mort a fumului
să nu mai plângă
marșul înalt al coșurilor, în timp nebănuit.
Eliberează glasul mort al lucrurilor noastre tăcute,
dă răgaz penelor, golește de litere hârtia,
să cuvânteze din rafturi cărțile pătrunse de praf,
peisajele încătușate de pânze
să coboare în camerele noastre -
[...] Citește tot
poezie de Tadeusz Gajcy din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Micul monstru
o femeie aleargă -
nu ajunge nu
atinge tramvaiul
pe împrejur
care oprește la stația... următor
și naște copilul grăsuț între șine - un un
gur moare trăiește în ro
mânia cu un
ele controloare din care... cul
carea în pat sau decor
face casă bună cu... aaasia (?!) și
naște și naște sus
pine probabile - viața e bună de cur ca și cum
ar fi cura
aajoasă - o femeie întreagă
în familie a
[...] Citește tot
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu de moarte
Nu de moarte murim, ci de lăcomia ei,
Pe măsură ce vorbea, omul dispărea,
O nălucă în zări, apoi apărea în alte-ncălțări,
La alte distanțe, stanțe și Franțe,
Acolo nu există referință, ți-e teamă, măi Niță?
De cine, de Nizza?
Uriașă e gura cea neagră, te-nghite, Brunhilda, întreagă.
Brrr, vai și vai, aș vrea să adorm în tramvai,
Să mă trezesc tocma-n rai,
Ochii-i deschid, cine crede? Mefisto însuși, de veghe
și raiul e iad toată ziua, de aia îmi place pruncia,
să râzi și să plângi când ai chef,
călare pe Kiseleff, că-i nume de cal, totuși harnic,
ne-a dat Reglementul Organic.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actorul
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viața e un teatru trist.
Actorul a ieșit în stradă,
Să-și cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.
Printre mașini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc
Urma să vină-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.
Și când s-a așezat la coadă
Cu paloș, mantie și scut
Deodată oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ușă cu mort
Ca leul în fața tabelului lui Mendeleev
amusinind feroasele-neferoasele,
de-o neputință frenetică
la sfârșitul de ev
Între Dumnezeu și Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperișuri - mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt și acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipsește precis o linguriță de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Precum în cer
În orice legendă există sămânța
Viitorului, is not?
Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului.
Iar mormântul meu așteaptă la margine,
aproape de gard, de mersul tramvaielor.
Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune
Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu ioc.
Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă,
Carte de rugăciuni, deși nu am deschis-o
Până acum. Parcă nimeni numai crede în moarte.
Toți vor să ajungă în cer vii și nevătămați.
Cică un sfârșit tot există, cam ascuns,
Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar
Nu ne anunță la timp despre moarte,
De n-am fi atât de autonomi, eu cred
Că nimeni nu ar muri, din solidaritate,
Suntem toți o materie și un spirit,
Ce atâta autonomie trupească,
O bătrână în cârje, alaltăieri
s-a prefăcut într-un înger cu aripi,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și tramvaie, adresa este: