negru şi semafor

Cu ce se serveşte poezia?

Poezia se serveşte cu dragoste,
a şoptit fata aceea cu ochii mari şi umezi, de după colţ.

Poezia se serveşte cu o mângâiere pe frunte,
a rostit repede un copil şi a fugit intimidat.

Cu o cană de lapte cald şi biscuiţi,
a spus femeia cu capot verde, care întindea rufe pe sârmă.

Poezia se serveşte cu o cafea neagră şi în timp util,
a mustăcit din maşină, la semafor, un şofer grăbit.

Poezia se serveşte cu puţină tărie,
a mormăit un chefliu moleşit pe o bancă.

Noi servim doar epitafuri cu medicamente,
a zâmbit un medic cu cinismul unui salon de spital.

Ascult, merg mai departe şi iar întreb:
Voi ştiţi cu ce se serveşte poezia?

poezie de David Daniel Adam (22 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb-negru

Cerul a refuzat toate culorile,
A vrut să le facă pe plac
Tuturor discromatilor şi daltoniştilor
Ce nu îl înţelegeau.
Oamenii obişnuiţi cred că
A fi normal înseamnă
Să distingi 50 de tonuri
De culori la oftalmolog,
Să ştii mereu ce culoare
Au butoanele telecomenzii,
Dar să nu observi niciodată
Florile de câmp.
Semaforul are trei culori
Şi două variante de acţiune,
Stai sau treci...
În noaptea neagră,
Îngerii au aripile albe
Şi sfatul lor e
Să-ţi foloseşti inima
Atunci când nu găseşti

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea infiltrată

La înmormântarea mea
În al nouălea cimitir din eternitate
Armata de îngeri a tras
Cu tunuri de miere şi lapte.

M-am poticnit la semaforul negru,
Prin culoarea albă nimeni n-a trecut,
Vinul curgea din budana de pâine
Pe gura decoraţiei mele de lut.

Moartea mă onora cu-ncercări disperate,
Eram la a noua trecere-n ţărână,
Îngerii mă trăgeau în rai, spre Dumnezeu,
Moartea se-ncleştase la mine-ntr-o mână.

Era slută, urâtă, trecută şi neagră
La înmormântarea mea cea hazlie
Încât o mare de femei mă-nsoţeau
Lovind cu bici de foc în veşnicie.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semaforul

Stă iar la colţ de stradă,
Peste-o bordură blândă.
Şi tot uită să creadă,
Că lumea-i cam plăpândă.

E indecis săracul,
Printre culori rupestre.
Care se-nchid în sacul,
Dintre alei ecvestre.

Confecţionat anost,
Cu o cutie neagră.
Ce luminează prost
Şi nu mai e întreagă.

El are-o ţeavă strâmbă,
Cam ruginită – zic,
Ce se înclină, "cântă",
Când apa face: "pic".

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (14 decembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e străin

şi gol pe dinăuntru
are o gastrită pandemică
doar ploaia circulă de la est
spre vest fără declaraţie
şi viză
umple coşul enoriaşilor pentru diseară
clădirile s-au înmuiat
şi par
strâmbe ca o fată cu pantofii
negri de supărare
nimeni nu traversează bulevardul
cioara stă pe semafor
e daltonistă cu acte false
îi stă
bine oraşului aşa nud cum a rămas
după noile legi de flagelare stradală
câteva borduri scoase în faţă
întâmpină o haită de câini
deveniţi stăpâni pe umbra dimineţii
tăcerea adie înmugurind copacii

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatică universală

Din motive de policromie severă,
Pământenii s-au aliat cu albastru
În proporţie riguros competitivă,
O cortină stă să cadă în infraroşu,
În plan intermitent apar iluzii stridente
Ţiue pe ecran semnale ultraviolete,
Apar semafoare, depăşite pe roşu,
Unele speranţe se pretează in galben,
Peste barieră pluteşte vag transparenţă
La cheremul unei atitudini confuze,
Alte culori privesc din dos printre fante
Într-o armonie de vis fără complexe,
În geam bate o nuanţă albă, anemică
Mult potenţial se disipă pe negru,
Prea multă energie se pierde pe maro,
Un curcubeu cu extensii, mistuie zarea
Domină, clar reţeaua craiului de verde,
Culori intră şi ies în spectru de-a valma
Sporadic, apar noi interferenţe bizare,
Din cauze intriseci culorile evoluează,

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (21 martie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propedeutică

Puteam să-mi propun – pedant – o poiană pustie de paşi de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori –
ca să pot intui – inocent – impostura iubirii.

Învăţam îndărătnic – să-ndur când se-nalţă şi mă înconjură curţi de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai şi căi şi culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori –
ca să-ncerc să pricep – imprudent – paradigma puterii.

Ezitam să evoc evadări şi eranţe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, poveşti, porţi, parabole, punţi, piraţi şi primejdii;
nocive năluci – nave negre, nedemne de nimb – născând nebuneşte din nori;
atoli anulaţi, epurate elanuri, cenzurate comori –
ca să ştiu cum să neg – insolent – noţiunea nădejdii.

Sufeream sugerând – simetrie sinistră – siluete şi spectre: suspecţi de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranţei, câte-un leş aderând unei funii;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu şi verde

ce să caute o doamnă bătrână autoare
cu basc roşu-ntr-o intersecţie-n care
pe partea ei de poşetă neagră puţin
răvăşită-n curenţii de aer ultramalign
toate
semafoarele sunt de-un verde smaragd
ca trucurile de ţigară - fumurile - din oz
poate doamna caută o toamnă roz - de
acolo şi bascul de-un roşu-semnal (?!) -
feţele
smulse de perne şi atârnate-n balcoane
foşnesc între ele cu voci apretate: o,
doamna scriitoare nu mai poate, pare
că moare, mâine lua pensia în ferestre!
există
toate motivele geodezice ca să credem
că-n bulevardul cetăţii, colţ cu strada în
gustă a miresei frivole, se petrece un fapt
de un ero(t)ism ce ţine mai degrabă de
şinele

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!