neodihnă şi visare

În oglindă

Se oglindeşte timpul în istorii,
Nămeţi de stele veşnicii dizlocă,
Căci dincolo de vise iluzorii,
Meteoriţii moartea o invocă.

Se nasc morminte-nfiorându-şi tihna -
O cumpănă de vise şi de plăgi...
A renăscut în suflet neodihna
Şi-şi strigă ne-mplinirea inorogi.

O altă eră-şi cere întrupare
Erup vulcani cu sărutări de vis,
Se sting pe sâni poeme non-carnale
Când mări, perfecţiunea au atins.

Pe plaja nisipoasă a uitării,
Au eşuat balene, nave, bărci...
S-a hotărât întoarcerea acasă,
Dar, timpule, doar tu nu te întorci....

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când stelele alunecă
În râuri curgătoare către pământ,
Visele se opresc la barierele sufletului,
Aducând lumina prin vene,
Celor neodihniţi de iubire.
O altă lume se naşte în suflete
Şi altor luciri ne închinăm clipele.
Dormiţi! Somn uşor!
Versuri line, printre îngeri, împodobesc viitorul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

În vechea mânăstire, de timp încremenită,
Veghează o icoană ce are faţa plânsă;
A lumii-mpărăteasă priveşte-nlăcrimată
Spre palida credinţă din ce în ce mai stinsă.

În neodihna mea găsesc la drum popas,
Aici în mânăstire, ating icoana veche,
Îngenunchez şi vreau să mă agăţ de cer,
Să caut frumuseţi ce nu cunosc pereche.

O linişte mă prinde, lumina mă-nconjoară,
Împodobesc o rugă cu visurile mele,
Icoana mă priveste cu lacrimi în şiroaie,
Simt aripi lângă umăr ce se întind spre stele.

Am întrebat în gând icoana de ce plânge
Şi chipu-nlăcrimat răspunsul mi l-a dat:
"Eu plâng de fericire că azi eşti lângă mine
Şi-n faţă la icoană te rogi îngenuncheat".

poezie de Mariana Dobrin (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul alb

În timp ce îmi deplâng
veştejirea zilelor mele
Ea cu ochii în lacrimi
îmi spune povestea
Calului alb
cel care a înfruntat
toate urgisirile
în pofida piedicilor
şi a vremurilor de restrişte.

Basmul Ei
se schimbă-n alinare
când calul alb din poveste
îl văd transformându-se
în făptura celei care-mi poartă
grija Ei afectuoasă
faţă de zilele
şi nopţile mele
tulburate de nelinişti
şi neodihnă.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai fost în vis

Mi-ai fost în vis atâta vreme,
Şi-atât am tânjit după tine
Făcând lumina-n zori a geme,
C-a nins, de sus, un timp suspine.

Mi-ntrai în sânge vis cu vis,
C-am ajuns noaptea să iubesc
Creând în minte un paradis
De întuneric, nelumesc...

Cu tine-mi trăiam visele
Dar toate-aveau iz de păcat,
Îmi stăpâneau simţurile
Şi trează fiind şi noaptea-n pat.

Şi sufletul mi-aş fi vândut,
Pentr-o dorinţă neîmplinită,
Mi-erai păcatul nefăcut,
Tăciune-aprins în gând, ispită.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte buna

Liniştea de noapte parcă e moartă,
iar stelele au furat toată ceaţa,
strada goală se termină pe-o poartă
care ne spune: bună dimineaţa!

O rază ne dă mângâieri solare,
munca neodihnită umple piua,
cu amalgam de vise planetare,
iar un clopot ne cântă: bună ziua!

Mări fără valuri, repaos trecător,
mai aud un fluier şi-a plecat romanţa,
îngerii cu aripi prinse de un nor
ne roagă parcă să uităm vacanţa.

Dar o flaşnetă sperie furtuna,
iar soarele pe-un munte-şi lasă scara,
povestea de iubire ne-o dă luna
şi un greier ne spune: bună seara!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vechea mânastire

În vechea mânastire, de timp încremenita,
Vegheaza o icoana ce are fata plânsa;
A lumii imparateasa priveste inlacrimata
Spre palida credinta din ce în ce mai stinsa.

În neodihna mea gasesc la drum popas,
Aici o mânastire, ating icoana veche,
Îngenunchez si vreau sa ma agat de cer,
Sa caut frumuseti ce nu cunosc pereche.

O liniste ma prinde, lumina ma inconjoara,
Împodobesc o ruga cu visurile mele,
Icoana ma priveste cu lacrimi în siroaie,
Simt aripi lânga umar ce se întind spre stele.

Am întrebat în gând icoana de ce plânge
Si chipu inlacrimat, raspunsul mi l-a dat,
"Eu plâng de fericire ca azi esti lânga mine
Si-n fata la icoana te rogi îngenuncheat".

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leacul

răsari în gându-mi uitat pe noptieră
c-o mirare înaintea mirării de ieri,
purtată sub corset aproape de gâtuire.
goleşte patul de amintirile antologice
pe care ai presărat naftalină ieftină destul,
până ce eu ţ-oi veni din aspiraţiile dragi ţie
destrămate-n suspin.

învaţă-ţi bibeloul martor să tacă vertical
nimic lumii nu a spune
de plecările tale în distanţe gri,
ori de fluturii ce-ţi sorb
rezervele surâsului roz.

eu sunt leacul sentimental
ce sare direct în inimă şi undă
invitat să ucid dorul năuc deodată,
mai repede decât săgeata mângâiată
de venin.
sunt o stea înaintea nopţii apărută

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de vară

Coborâi astăzi pe vale, gândul dincotro m-ar bate,
găsii dorinţele tale pân' la râu împrăştiate.
Pas cu pas le luai urma şi văzui că nu se poate
să păzesc eu singur turma vorbelor nemăsurate.
M-aşezai uşor pe iarbă cum făcurăm toată vara
când iubirea sta să fiarbă şi ne-astâmpăram povara.
Ce mai trai şi ce mai viaţă petrecurăm doar în tihnă
când ne-nvăluiau în ceaţă zori din zi de neodihnă!
Când te ţineam strâns în braţe nu te dezlipeai de mine,
îţi sorbeam vorbele hoaţe spuse cum nu se cuvine.
Erai galeşă-n tocmeală, priviri tandre, desluşite,
şi-mi spuneai cu plictiseală cuvinte înăbuşite.
Mă minţeai cu nonşalanţă şi ziceai că nu vezi rostul
să-ţi pun dragostea-n balanţă, iară eu făceam pe prostul,
ştiind că ai spus în lume că mă ţii doar ca pe schivnic,
şi mă prefăceam, anume, să-ţi pot rămâne ibovnic.
Tot te lăudai cu mine că fac dragoste zăludă,
minţeai că mă iei la tine şi spui lumii că-ţi sunt rudă.
Asta a fost toată vara, aş vrea să mă mai distrez,
de cu zori şi până seara doar pe tine te visez.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!