Poezii despre nisip și visare
poezii despre nisip și visare.
Noi
Noi, cei ce înălțăm
castele de nisip
și zburăm,
în baloane de săpun,
până în Paradis
sau coborâm
până în abis,
împinși de vise
nu de vânt:
facem călătorii
în infinit.
poezie de Noi din In azzurro (noiembrie 2014), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata morgana
Pustiul:
Bolnav, de fierbințeli îi arde fruntea
Și trecătoare
Vedenii îi apar în creierii de nisip...
Pustiul larg se zbate și visează...
Visează-o altă lume
Mai bună
Vizionarul sterp...
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmă de vis
Într-o urmă de vis
Se adună lumina.
Viața scaldă
Sufletul
În copaia iubirii.
Sângele accentuează
Zvâcnirile inimii.
Cerul adulmecă
Nisipul veșniciei
Din aceeași urmă
De vis!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea de nisip
scrisă de poetul de nisip
care s-a îndrăgostit
de femeia
de nisip
era scrisă cu creionul
înțeleptului umbră
în fum
urmă de vis
pe nisipul uitat
sub tălpile ei
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste nisipuri
nu mai port povara ingrată
a iubirii
e un supliciu atroce
pe drumul cel greu
iau cu mine doar visul
și merg înainte
peste nisipuri
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peștele invizibil
Peștele invizibil înoată-n oceanul fantomă înconjurat de nisip și de stânci roase de apă.
În curând el va învăța să meargă.
Apoi, oamenii vor veni la mal și vor picta vise pe piatra muribundă a grotelor.
Apoi, mai târziu, mult mai târziu, fundul oceanului va fi marcat de SUV-urile Chevrolet
conduse de urmașii visătorilor care se duc la mall-uri.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm
Nimeni nu plămădește iarăși din lut,
nimeni nu ne descântă nisipul.
Nimeni,
Slăvit fii, Nimeni.
De dragul tău
visăm înflorirea Spre tine.
Nimic
eram, suntem, vom fi,
înflorind vom rămâne
trandafirii nimănui.
Cu sufletul în lumină,
cu urma pustie a nisipului în cer,
cu coroana, înroșită
de aprinsul cuvânt ce-l cântăm
deasupra, o! deasupra
spinului.
poezie clasică de Paul Celan
Adăugat de Irina R
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mereu m-am ferit
de asimetrii
de apa cea neagră
ce disipă stânca-n nisip
adică cioburi de sticlă
m-am ferit să nu calc
pe lumini din visuri promise
de zei
cu ciotul de aripă
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiul destrămat
Cuvinte
lunecă încet
pe nisipul deșertului
n-au fost niciodată
ale mele
te-am căutat
în străluciri de stele
mă dezbracă pustiul destrămat
ușor... ușor... roșul visului cheamă.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu e
Fără tine totul era vis
Adormeam de cum se însera
Fără tine mă trezeam ucis
Fără tine Dumnezeu era.
Fără tine greu e timpul,
Fără tine totul greu e
Cerul, marea și nisipul
Fără tine Dumnezeu e.
Fără tine ce va mai urma
Fără tine cine poate ști
Cine suferința-mi va curma
Fără tine Dumnezeu va fi.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre nisip și visare, adresa este: