noapte şi petrol

Mi-e dor de sat

În candele industriale
ard aldehide şi uleiuri
şi peştii beau petrol
îngrămădiţi sub cheiuri
în lacul de nămol

din armăsari de fier răzbate
sărutul sec
al roţilor dinţate

noroc -
acelaşi soare fără nume
răsare şi apune iar
în vârf de bloc

mi-e dor de sat
mi-e dor de ţară
de ce am lăsat
mi-e dor de câmpul presărat cu oi
de rapsodia nopţilor de vară

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme noaptea

care a luat amintiri
drept droguri pentru durerile
don juanilor copţi de iubiri
stătute în zeamă de tutun
fermentat în ţuica de prune
sleiţi de amor uşuratic
cuvântul poetului lăsat
pe masa luminată de o lampă
cu petrol lampant afumând
tavanul odăii prins în braţe
de noaptea care se joacă
de-a plecatul în lume

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul cu bulină neagră

Să castrăm răsăritul
să-i dăm blana galbenă cu petrol
să ne punem ochelari de protecţie nocturnă
şi să ne dăruim ghivece goale de flori.
Să cadă copacii şi să rămână frunzele suspendate
să fugim unul de altul când ne salutăm
să visăm
la un râu de lebede
pe care apa cu gâtul lung
traversează o aripă.
Să ne închidem deci palmele cu ochii.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morală de un pol şi două rime

Am ascuns şi eu un pol
Pentru zile cenuşii,
Să mă jefuieşti, să ştii,
Nici de sări cu un pistol
Nu mi-l iei, cât tu vei fi;

Ce te crezi? C-ai monopol
Dacă-n jurul tău mă ţii
De e noapte, de e zi?...
Am şi eu, ascuns, un pol
Pentru zile de-alea gri,

Aşa că, nicigând, parol,
Polul meu n-ai să-l obţii,
Şi să-l vezi, va trebui,
Frumuşel, să-mi dai ocol,
Dar mai bine…să-ţi revii (!)

Fi’n’că îţi va sta nasol…
Tu ai doi, prin galaxii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cineva mi-a furat apusul
Îl pusesem la uscat pe linia orizontului
Se jilăvise de roua înserării şi
L-am simţit cumva rece când
Mi l-am înfăşurat după umeri
Aşa că m-am învelit în umbre
Urme
Nu prea ţineau de cald dar erau
Tot ce aveam
Cineva mi-a furat apusul
Nu-i nimic
Dacă i-a fost de trebuinţă...
Doar să ştie că văpaia din el
A rămas în ferestre
Dacă te uiţi bine ai să-l vezi
După borangicul unui păianjen
Înceţoşându-i tremurul luminii
Într-o lampă aprinsă mereu
*
Miroase a petrol şi-a gutui

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpii la lăsarea serii

Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Şosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenuşii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de ţiţei şi de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanţă,
Prin sateliţi, prin stratosferă, prin ceaţă.
Te-aş ţine în căuşul palmei, iar cu cealaltă te-aş mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aş ţine toată ziua
Şi ţi-aş cânta să adormi. Un cort de raze aş înălţa pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aş pierde, aş merge mii de leghe,
Aş întreba din om în om şi până la urmă te-aş găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulţimile. Pentru că tu eşti floarea de tamarin,
Tu eşti vânticelul de aprilie care adie dimineaţa,
Tu eşti soarele de amiază care mângâie şirul de chiparoşi,
Tu eşti marea în crepuscul, când toate ţărmurile se auresc,
Tu eşti aburul nopţii care îmbracă lucrurile. Tu eşti minunea,
Tu eşti flacăra, tu eşti dogoarea, tu eşti sângele,
Aleluia, tu eşti cea mai frumoasă!

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silas Dement

Era lună plină şi pământul scânteia
Acoperit de bruma proaspăt căzută.
Era miezul nopţii şi nici un suflet în jur.
Pe hornul de la curtea de justiţie
Se strecura un fum cenuşiu repede
Izgonit de vântul de nord-est.
Am dus scara la baza treptelor
Şi am sprijinit-o de uşorul uşii
La intrarea în pod;
M-am târât pe sub acoperiş printre căpriori
Şi am aruncat peste bătrânele lemne
Un braţ de cârpe îmbibate cu petrol.
Pe urmă am coborât şi am plecat de acolo.
Nu peste mult timp s-a auzit clopotul pompieriei –
Bang! Bang! Bang!
Şi brigada de pompieri din Spoon River
A sosit cu găleţi şi a început să arunce apă
Peste flăcările magnifice care deveneau din ce mai fierbinţi,
Mai înalte şi mai strălucitoare, până când pereţii din bârne au căzut,
Iar coloanele de calcar unde era aşezat Lincoln

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

[...] Citeşte tot

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!