noapte şi sprâncene

Verde Împărat

Verde Împărat,
rog să îmi scuzaţi cuvintele-mi încâlcite,
însă voiam să vă spun
că vi s-a agăţat Luna în mantia de stele,
iar noaptea abia ce stă să se scufunde
în lagunele de sub sprâncene.

poezie de Raluca Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi telurice

În haine negre cu trene
Ies nopţile din avene
Înnegrite la sprâncene
Asortate cu orgoliu
Învelite în linţoliu
Echipate ca de doliu
Urcă nopţile pe brânci
Din genunile adânci
Căţărându-se pe stânci
Vin nopţile din abisuri
Depăşind grave suişuri
Evocând doruri şi visuri.
Vin de multe generaţii
Cu sau fără invitaţii
Incitând la meditaţii.

poezie de David Boia (24 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năputit pe poartă.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei (1969), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Misterioasă-ntunecată
Este noaptea pământeană,
Doar de stele-i luminată
Sub a bolţii-nchisă geană.

Doarme-n codri, în poiană
Soarbe roua parfumtă,
Misterioasă-ntunecată
Este noaptea pămâmteană.

Trece Luna alungată
Peste-a munţilor sprânceană,
De nori negrii-ndoliată
Cade-n zarea apuseană...

Misterioasă-ntunecată...

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Sub tumultul nopţii ce plânge
Te caut;
Răsare iubirea în sânge
De flaut;
Şi vino, tu, înger din ceruri
De pene,
Să-mi arăţi cale, în eseuri;
Sprâncene.
O! Şi tu, a lumii minune,
Născută;
Te caut în Rai şi-n genune.
Ascultă!!!
Ecoul, ce-n inimă-mi bate;
Trăieşte!
Trăieşte în tine... e carte...
Iubeşte!!!
Şi frunza mă-ndeamnă la tine,
Şi vântul,
Şi cer înstelat de ruine,
Pământul.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Timpul este strivit
de trecerea anotimpurilor
în care fierb aşteptările.
Stropii de zori cad din sprânceana cerului,
făcând să apară
o geană de lumină
peste cearcănul nopţii.
Frânturi de mare
apar din valuri scânteind
în furtuni de sentimente.
Destinul înfrânt
se vede ca un felinar
pe umerii tristeţii
roase de emoţii.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de zi

într-o coajă de rugăciune
suie în stele speranţa,
chestia aceea despre umbră a tăcerii
învăţând liniştea cu adjutant liric placebo,
bolnav de timp adorm sub sprâncenele tale
a întrebare se ridica una
interogându-mi duplicitatea dintre umbră şi mâine
îngerul ţipa multicolor,
curcubeu al esenţelor diluate ridicând fusta nopţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!