pedeapsa cu moartea şi timp

Vers onomastic

două treimi de viaţă
uitate-ntr-un mileniu
şi alta ca pe aţă
-din zile în trieniu
şi iată-mă cu faţa
doar cicatrici şi riduri
şi am întreagă viaţa
presată între ziduri

caribda stă şi scila
pândesc poate voi trece
să le încerc argila
când caldă şi când rece
dar nu rezolvă ele
sunt condamnat la moarte
de căzătoare stele
şi discreţii de soarte

iar clipa sorocită
mereu o ştiu departe

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (27 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecu moartea prin mine

Trecu moartea prin mine,
Mă lasă-n pace,
Păşesc printre ruine,
Cu carapace,
Ca o ţestoasă mă simt,
Doar creierul umblă,
Ca-ntr-un tablou de Klimt,
Mai fac o tumbă,
Scoate limba la mine
Cine vrea, cine poate,
Nu mă plâng, nu mă ţine
Nici viaţa în rate.

O, zile, voi zile de teamă
şi de speranţă, capete
de regi decapitaţi,
ore, picături de sânge
regesc, nimeni nu ştie
unde-i regatul dispăruţilor atlanţi.
Mâini ce semnează

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana care doare

S-a sinucis şi ghilotina
Care ne condamna la moarte,
A luat cu ea, săraca, vina
Şi-n cimitire o împarte.

Face pomeni fără de slujbă,
Colive dulci sau lumânări,
Să nu se mai creeze vrajbă
Pe pacheţele cu gustări.

Stau hămesiţi atârnătorii,
Pe câte-o cruce, pe morminte,
Unii chiar au privirea ciorii,
Ce bântuie prin locuri sfinte.

Noi n-am murit de data asta,
Că nu mor lupii fără lună,
Rămânem să-nfruntăm năpasta,
Cu un creion tocit în mână.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Nu-mi auzi strigătul?
Chemarea din inima mea.
Nu-mi simţi lacrima
Pe buza ta.

Nu-mi vezi disperarea?
Îi prea mare distanţa?
Îi prea mult timpul trecut?
Totul pământ, totul pierdut?

Ne temem chiar şi de cuvânt,
De soarele în asfinţit, în amurg.
Confundăm viaţa cu ceva sfânt,
Ne condamnăm la moarte pe rug.

Ne pierdem chiar şi acum,
După atâta timp trecut.
Ne mulţumim cu o clipă
Şi zburăm pe o aripă frântă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să-mi mai înţeleagă dansul

oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschişi
la un eveniment atât de pământean
dintre mine şi umbra mea
ca şi cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte

dansez şi zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deşi cunosc verdictul acesta încă de la naştere
poate de aceea râd ca un nebun
şi dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârşitul lumii

iar judecătorii se tot întreabă
dându-şi coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnare la primăvară

Mă judecă, natură, când muguri odrăslesc
Şi adu martori drepţi, clemenţă îţi cerşesc!
Mă judecă natură la ceasul primăverii;
Si dă sentinţă dreaptă, e timpul reînvierii!

M-ai condamnat la moarte în toamna colorată
M-ai aruncat în beci, în iarna îngheţată
Te rog mai fă-mi chemare, mai cer înc-un recurs;
Simt picul ăst de viaţă, prin mâini cum mi s-a scurs.

Citeşte-mi condamnarea să-mi fie martor vântul
Pădurea, lăstărişul, câmpia, dealul, crângul
Împuşcă-mă cu muguri, cu alb de ghiocei
Şi gâtul să mi-l tai, cu toporaşii tăi.

Aprinde o narcisă, aşază-mi-o în mână
Să-mi fie bocitoare o floare de zambilă
Tămâie-mă cu aer de flori de primăvară
Şi dăruie-mi speranţa să mai trăiesc o vară.

poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.

Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie de calitate

Fără pereche în bună creştere şi frumuseţe,
o doamnă delicată şi-a găsit refugiul
în această vale uitată de lume.
Ea este de familie nobilă,
dar toată avuţia i s-a risipit;
acum trăieşte ca iarba şi ca arborii.
Când centrul administrativ a căzut în mâna rebelilor,
fraţii ei au fost condamnaţi la moarte;
originea şi rangul nu mai valorau nimic - - -
nu a fost lăsată măcar
să adune şi să le îngroape oasele.
Oamenii se întorc repede împotriva celor
pe care i-au slujit şi cărora le-a trecut vremea - - -
norocul este flacăra unei lămpi

aplecându-se sub bătaia vântului.
Soţul e un tip frivol
care şi-a găsit o altă femeie frumoasă.
Chiar zorelele, deschizându-şi floarea în fiecare seară,
sunt un exemplu de constanţă pe lângă el;

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!