posibilitate şi superlative

Te voi răpune

Te voi răpune
în cel mai frumos
mod posibil.
Iar atunci când te voi părăsi,
vei înţelege
în sfârşit de ce
uraganele au nume
de oameni.

poezie de Caitlyn Siehl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lonely people can't jump

da e haios fascinant înfricoşător şi naiv
am renunţat la asigurare
cu mărunţişul recuperat
mi-am luat o bicicletă

şi cu ea era să-mi rup gîtul!

aşa e şi-n dragoste
nici pomeneală de prinţ
pînă nu pupi broscoiul pe bot

totul e o generozitate dilie
şi nimeni nu stă să-şi numere
lacrimile care îi dorm sub pleoape

trebuie să fii apa rece şi vie
care spală dimineaţa
visele pe ochi

să vezi cum o să te sară prăpastia

[...] Citeşte tot

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză de păianjen

Din anumit
unghi
fibrele par
fragile, dar
nu şi din al păianjenului:
mereu
împletind iţe
lipicioase, trăgând
plase către cele mai
potrivite poziţii
posibile. Aceeaşi
continuă
trudă istovitoare
pretutindeni,
luptând atârnat,
întinzând şi
eliberând firele. Nu este
niciodată
delicat
să trăieşti.

poezie de Kay Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îngeri

Am obosit să mă ascund-n spatele monitorului
Parcă aş fi în faţa unei ape vii
Ceva încremenit ce prinde viaţa
Brrrrrrr
Mi-e teamă să nu fiu absorbită
Dincolo...
Dar... parcă...
aş vrea să mă dizolv printre pixeli
În cea mai erotică îmbrăţişare din lume
Cea mai desăvârşită iubire

Un program nebun de fericire
Scriind
Răsfoind
Minţind
Vrăjind
... în rând cu lumea
Inventând poveşti nicicând posibile
Cuvinte împuşcate cu încredere
Victime zdrobite...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Marcian
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

1

A fost o vreme când toţi încercau
din răsputeri,
să fie proşti,
dar proşti în cel mai profund mod posibil,
adică proşti divini,
cu altare şi cu temple
în care să vină să se parfumeze între ei
cu tămâie
sau cu bucăţi de meteoriţi.
Erau cât se poate
de frumoşi,
de îngrijiţi.
Lumea era fericită.
A fost vreodată o vreme când toţi se străduiau
să fie proşti.

poezie de Toni Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea iubirii

Ştiu că nu suferi de daltonism,
în ceea ce te priveşte
nu uit nici cele mai mici amănunte.
Sărutându-ne inimile,
intrăm în săptămâna oarbă.
Ar putea fi luna, anul,
dacă ne vom îmbolnăvi de vise
în toate modurile posibile
şi vom înmuguri, pereche de aripi
în visul întreg
încărcat de un ocean de culoare:
tu jumătate, eu cealaltă jumătate.

Iubirea are culoarea lui Dumnezeu.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În viaţa asta,
ai două posibilităţi:
să fii bun, sau rău,
cale de mijloc nu există,
Sufletul nu are două feţe,
el e alb sau negru...
Eu care am încercat
să combin cele două culori,
ştiu cât doare, mai ales
că, pe una din cele două,
trebuie să le ascunzi,
şi mereu vei trăi
cu teamă, mereu te vei ruşina,
la gândul că poţi fi descoperit...
Alegeţi culoarea ce ţi se potriveşte
cel mai bine şi nu-ncerca
să schimbi nimic,
pentru că n-ai să reuşeşti...
Destinul nostru a fost scris
cu mult înainte de-a ne naşte...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plămânii tatălui meu

în plămânii tatălui meu creşteau holde
şi copaci înfloriţi în mijlocul lui noiembrie
căci respiraţia este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore şi tata
ar tuşi sânge şi singurătate
aş şti că am respirat paisprezece ani degeaba
copacii înfloriţi s-ar culca la pământ
iar fumul de ţigară şi rugăciunea n-ar avea glas
să-l mângâie şi să-i hrănească spaima
toţi suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare şi ne târâm
dar eu m-aş târî până în plămânii tatălui meu
unde cresc holde şi copaci înfloriţi în mijlocul lui
noiembrie

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!