Poezii despre reverie și timp
poezii despre reverie și timp.
Reverie 2
Ți-am prins luna în lanțuri.
Pe dealul casei tale...
dorință de poveste nespusă
tăcerea ta, tăcerea ei.
Mă strigă... pe nume.
Vino,
doar o oră în miezul
dinăuntrul meu
fantomă a cuvintelor nespuse.
Viața este doar o secundă...
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reveria trecutului...
Nu voi putea uita vreodata
Ca noi doi ne-am cunoscut
Chiar daca asa""a fost odata""
Ne leaga strans un frumos trecut
Dar timpul trece nemilos
Si lasa-n urma amintiri
C-a ieri treceam neputinciosi
Si ne gaseam printre priviri...
poezie de Marian Alexandru Bercuci (14 octombrie 2013)
Adăugat de Marian Alexandru Bercuci
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un răspuns
Am un anumit loc al meu pe colinele Chungnan.
Șezând acolo poți privi Munții.
De jur împrejur, țipenie; nu sunt vizitatori, iar poarta e închisă.
Fără planuri întreaga zi, doar timpul și liniștea.
Nimic nu împiedica privirea și reveria.
De ce n-ai veni acolo, încercând să mă găsești?
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fereastră spre sud
în fiecare zi mă înveți să vorbesc și să tac
oh și cât de multe se petrec în tăcere
ce reverii curioase
în timp ce privesc
mâinile răsucind clepsidra
două fluide pornite din mare
și visul meu de exploratoare în nordul antartic
se întrepătrunde cu nisipul subțire ce curge
spre adânc prin fereastra deschisă spre sud
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Și pentru fel și fel de miracole.
Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înțelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.
Anii stau roată, palatele semețe.
Disputele generale se purtau pentru cotețe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.
Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenți.
Principii erau absenți.
poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie
În această stare lentă,
De lentori și-nsingurare,
Lași, din toate, să-ți rămână
Numai nopțile fugare,
Numai partea ta de tine
Și ceva din ce ai fost
Când avea copilăria
Toate visele cu rost,
Când credeai că ești o parte
Din fiorul veșniciei
Și te-nfiora secunda -
Ca secundă-a reveriei.
Multe s-au lovit de malul
Pașilor făcuți prin viață;
Drumuri multe, spre-napoi,
S-au acoperit de ceață.
[...] Citește tot
poezie de Lucian Dumbravă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vero novo
A primăverii zile bolnave vin și-alung
Senina iarnă, albă, când arta e lucidă,
Și-n minte, unde sânge posomorât prezidă,
Se-ntinde neputința cu un căscat prelung.
Mi se-ncropesc sub țeastă amurguri albe, dense,
Un cerc de fier mi-o-ncinge, precum un sarcofag.
Și cat în pribegire, un Vis frumos și vag.
Prin câmpi, în coptul zilei și-al sevelor imense.
Dar cad, strivit de-arome de iarbă și copac,
Și-o groapă sap cu fața-mi să-nnăbuș Reveria
Mușcând lut cald în care-ncolțește liliac.
Și-aștept, în scufundare, să urce nostalgia...
- Estimp, Azurul râde-n frunzișul efemer,
În care zburdă păsări și ciripesc spre cer.
poezie clasică de Stephane Mallarme, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Discipolul
Al meu discipol e Mitică,
Pe-orgoliul său am pus "sechestru"
Că mă consideră "maestru"
Și osanale îmi ridică
El continuat-a fără frică,
Elogiile "în buestru"
De parcă-aș fi extraterestru
Tot timpul mie mi-l dedică
Dar de un timp, să vezi matale,
Opritu-s-a din "reverie"
Și întâlnindu-l azi în cale
El replicat-a cu mânie:
Nu-mi mai ridică osanale,
Că a făcut de-acum hernie!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însuflețirea Poeziei (sonet)
ÎNSUFLEȚIREA POEZIEI
(sonet creativității)
Din cuvinte ce le-am legat adesea
Cu firul de beteală azurie,
Pe aripi de gând înalță făclie
Spre tărâm etern luminând cărarea.
Un curcubeu ca-n vis de reverie
Se prelinge în priviri de catifea
Și praf de stele curge-n inima mea,
Ca să-mi însuflețească poezie.
Se-ncheagă idei pe stele de gheață,
Ce-mi plimbă gândurile-n emisfere
Și-n caierul timpului le agață.
Cu muză țes veșminte în tăcere,
Pentru cuvinte ce-n stihuri prind viață,
Când spiritul renaște din mistere.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu din Ziua Mondială a Artei (15 aprilie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însuflețirea Poeziei (sonet creației)
ÎNSUFLEȚIREA POEZIEI
(sonet creației)
Din cuvinte ce le-am legat adesea
Cu firul de cerneală azurie,
Pe-aripi de gând se înalță făclie
Spre tărâm etern luminând cărarea.
Un curcubeu ca-n vis de reverie
Se prelinge în priviri de catifea
Și praf de stele curge-n inima mea,
Ca să-mi însuflețească poezie.
Se-ncheagă idei pe stele de gheață,
Ce-mi plimbă gândurile-n emisfere
Și-n caierul timpului le agață.
Cu muză țes veșminte în tăcere,
Pentru cuvinte ce-n stihuri prind viață,
Când spiritul renaște din mistere.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre reverie și timp, adresa este: