Poezii despre roboți
87 de poezii despre roboți.
* * *
Ce-ar fi viața fără amintiri?
Și sufletul fără iubiri?
Ce-ar fi gura fără vorbiri?
Și trupul viu fără simț și simțiri?
Ce-ar fi omul fără harul divin?
Un robot viu, pustiit de tot ce-i sublim.
poezie de Valeria Mahok (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset robotic...
.. și când n-am să mai fiu, se va ști, că am fost...
și când n-am să mai scriu, mă ve-ți ști pe de rost,
ve-ți citi, savurând versul scris pentru voi
pân-la ultimul rând, pân-la ultimul sloi...
adevărul din el: impecabil, curat,
mult mai mult ca rebel, mult mai mult ca ciudat,
l-or sorbi ca pe-un vin, scârțâind din saboți,
nu doar oameni-mașini, ci și simpli roboți...
poezie de Iurie Osoianu (13 octombrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RObot
Suntem fragili,
Mii și mii de atomi de frică
Prin molecule, gânduri se înfiripă.
Suntem aici,
Am dat un contur universului infinit,
Ce mai rămâne de definit?
Suntem oameni,
Umanizăm roboți prin taine ascunse,
Implementăm sentimente de mult apuse.
Suntem aer, apă, carne și sânge,
Poți privi un robot cum plânge?
poezie de Caravasile Dragoș
Adăugat de Caravasile Dragoș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tribul roboților
E tribul roboților.
Ei își sculptează pereții peșterii
cu oasele celui din urmă
computer.
Pietriș de roți dințate
le sună sub pași
și-apoi se strâng în jurul
focului mic, al ultimului
bec de lanternă,
aruncă-n frigare
ultima halcă
de fier ruginit
și ling de pe cuarțuri
cu limbi de ceasornice,
urmele ultimului om.
Noaptea
ei încă îi mai visează
pe oameni...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito
într-o zi ne vom întâlni
dintr-o întâmplare
oarecare
ne vom îndrăgosti
oarecum
ne vom aminti
că ne-am iubit
într-un alt univers paralel
dintr-un basm cu roboți
și caii înaripați
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă roșie
Ploi torențiale,
refugii prin cafenele,
chipuri blazate,
cuvinte de fum.
Pe drum...
caut aiurea,
poate că astăzi
voi descoperi un sens.
Promisiuni,
așteptări chinuitoare,
frunze căzute.
Roboții sistemului
roșu
construiesc, zilnic,
închisori pentru spirit
și versul
cade strivit.
Plânge toamna
indiferenza
și teama.
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din volumul de versuri Cântecul Sferelor (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Și vom zâmbi amarnic...
să-i dau esență vocii tale triste
mai lasă-mă o dată; nu mă lași
să-ți colorez în timbru mii de piste
cu patimile celor mai trufași
martiri ai rănii ce-mi cuprinde harul?
căzut-au ziduri, defilat-au boli
pe subteran, prin aer... chiar paharul
ți-a fost mânjit în zecile-i de țoli
cu praf din lumea ce-și asumă rolul
pe-ntinderile vaste; printre roți
vom dănțui la tâmplă cu pistolul
și vom zâmbi amarnic... - doi roboți
în oase, carne, sânge și idei
am fost cândva și suntem pentru ei
sonet de Ionuț Popa (1 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Au urcat
pe scara omenirii acești bărbați
în negru care sunt xenoboți
urcați la naștere alături de noi
pentru că aparțin de
o
s
o
cietate secretă (?!) - călare
pe o rază de soare a
par în umbra minții - roboți bi
o
logici pentru cei care consumă
povești conspiraționiste (?!)
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola
Am înțeles că pasiunea e dăunătoare,
Că te dărâmă și-ți face sufletul bucățele...
Iar dragostea...
Dragostea înseamnă pace și împăcare!!!
Pe prima o cauți cu înflăcărare,
Iar pe a doua o accepți cu înțelepciune-
Dar omul e dator
Să fie găsit în cele două!
Parabola firească a celui detașat...
Trăirile caută un sens acum!
Pentru fiecare diferit,
Dar sigur și lăsând urme diverse...
Am înțeles că cea care trebuie trăită
Este clipa diversă
Și nu cea planificată-
Trăire nu robotizare...
poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Roboți
iarna când toate câmpiile sunt albe
lupii sunt mai sălbatici ca niciodată
urletele lor despică noaptea în două
o jumătate blândă și omenească
alta demonică și aspră
copacii se sparg în bucăți de sticlă
planeta sângerează în o mie de locuri
oamenii își smulg pielea
carnea roșie înflorește ca o lalea în aprilie
în ochi li se adună stele din alte galaxii
picioarele caută sprijin înspre adâncurile pământului
brațele se agață de stâlpii de telegraf
orașele dispar în beznă
inimile rămân fumegând
ca niște bucăți de cărbuni
înspre care întind mâna
roboții să se încălzească.
poezie de Cătălina Marincaș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre roboți, adresa este:
