superficialitate şi învăţătură

Tangenţial

lumea era grăbită
şi timpul se grăbea şi străzile

experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăţa să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate

ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înţelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului

încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reţinem diferenţa specifică
aveam aceeaşi dragoste răvăşită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă îşi inventa puii

când am început să vorbim

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor fără istoric

De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viaţa-i tot un vals,
Am şi uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!

Şi cine-o scrie, nu ştim. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenţi şi-i acceptăm
Şi umplem ţara, neamul, lumea de ruşine?!

Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinţi, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se şterge, preferăm " curând"?!

La şcoli copiii învaţă- vorba vine-
Despre contemporani futili şi-anoşti...
N-au etalon, să înveţe zborul la înălţime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proşti?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, tată

Tată, îţi vorbesc într-o zi de toamnă târzie când e ziua ta,
când avionul tău de-abia a decolat de pe o pistă cu brumă,
când nu mai sunt flori de vânzare la supermarket
şi când mama de mult ţi-a făcut semn uitat cu mâna prin mine,
eu, zdreanţa ta, din lichidul amniotic pervers şi ridicol.

Tu mi-ai spus să merg după tine, dar nu punându-mi pantofii
ci să încep întâi să ştiu cum să fiu liber.
Prima lecţie a fost despre mândrie când tu tată, mi-ai zis ca pe-o pildă
să nu cumpăr case pe unde urgia vulcanului Kīlauea va izbucni curând,
ci să fiu plecat.
Dar te-ai ascuns şi mi-ai spus să rămân să mai învăţ despre mânie,
cum să vorbesc cu ea, cum să încerc s-o înduplec, cum să negociez cu ea
s-o trimit la discuţiile cu comisiile de birocraţi,
cu oamenii grăbiţi, superficiali şi nervoşi ai unui consiliu al păcii.

Tată, tu acum eşti dincolo de graniţă dar eu sunt înăuntru.
Tu ai vrut să te retragi într-un paradox şi să mă faci să veghez,
mi-ai trimis mesajul printr-un fax chiar la stelele chiaune de lumina zilei
şi mi-ai zis să te caut.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus igitur

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr iraţional,
fiindcă şi copiii din şcoala preliminară ştiu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecţionate şi funcţionarea lor simultană,
sinergică şi mondială,
poate să fie îmbunătăţită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură şi altor roboţi extrem de inteligenţi.
De mult timp am ajuns să măsurăm şi timpul cu inexactitate.

Învăţăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim aşezaţi pe toate celelalte simţuri ale celorlalţi oameni ai secolului 23,
şi totuşi simţim pământul de sub noi,
aşa precum prinţesa lui Andersen simţea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Ştim că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiştii consideră că nu ne apropiem de sfârşitul lumii,
mai ales fiindcă am renunţat la pretenţia că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă şi timpul este o categorie a materiei şi spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spaţiul.
Până şi copiii cei mai mici care ştiu să vorbească deja

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi au numit-o Pământ

(Divorţul mondial) Varianta I

O simpla lume albă, în rochia-i de mireasă,
La malul unei mări în val de voaluri crem,
Tăcută lume vie, pierită luminoasă,
Se refugiase-n urma aceluiaşi blestem,

Atât de feminină, de voal, de cer, de mare,
Atât de diferită de armă, forţă, scop,
Ea, lumea construită spre-a fi nemuritoare
Urma să- nlocuiască al lumii nenoroc,

Sătulă de visarea la lumile de bine,
Uimită de puterea din răul cel avut
Cu greu înţelesese, negandu-se pe sine
Că n-a putea atinge acela absolut

Astfel se depărtase de lumea masculină,
Bărbaţii lumii celei cu vămile de fier,
Cedaseră-n partajul luminii de lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!