Poezii despre timp și îndemânare
poezii despre timp și îndemânare.
Ce face albinuța?
Ce face albinuța harnică?
Folosește fiecare oră cu lumină
Și-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!
Cu ce îndemânare își construiește fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Și muncește din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.
În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic și eu
Fiindcă Satan găsește o răutate
Și pentru mâinile proaste.
Cu cărți sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Așa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.
poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
OZN
Dintre enigme aspre și severe
Apare statura unui mister
Înveșmântată în cai putere
Să nu trădeze, eu mai sper.
Venit la noi de nu știu unde
Din cosmosul străin și vid
De pe planetele rotunde,
Multicolor în zborul lui perfid
El poartă-n pântece hibrizi
Inteligenți peste ștachetă,
Când îndrăzneți și când timizi
Ca cei crescuți în eprubetă
Călător în timp și spațiu,
Stăpân pe cosmos și destine
Mânat de pofte și nesațiu,
E posesor de energii divine
[...] Citește tot
poezie de David Boia (21 octombrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tramvaiul de noapte
pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de neliniști și neputință în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilității
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-și ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură așteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi oameni în același interval de timp
Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde știu asta? Eu sunt în Edinburgh.
Pe debarcader, turiștilor arși de soare
Le-atârnă burțile peste niște șorturi improbabile.
De unde știu asta? Eu sunt în Edinburgh.
Un bărbat agață pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiță. Peștele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.
Sau așa pretind. E-atât de ușor să fii
Doi oameni în același interval de timp.
Unul zâmbește și bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.
Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Și trage as după as după as.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urc scara din lemn de brad
sprijinită de ocna podului
fiecare fuscel geme sub talpa piciorului
prin luminator dumnezeu travestit în raze de soare
îmi răsfață privirea cu dansul prafului de stele
ce se potolește în pătură caldă
pe cufărul nedeschis de generații
ca iarna fulgii de nea pe ogorul semănat
întrebarea pusă la ora și locul potrivit
întotdeauna găsește răspuns
ca ruga murmurată în genunchi
la picioarele lui crist revelația
cu poticneli de prunc la primii pași
ridic capacul sub care umbre nedefinite
se întretaie în ritm năucitor
să ascundă vederii grăuntele de rod
ca umbra lebedei culoarea albă
oricât de îndemânatic l-ai mânui
urciorul se sparge cu mult timp inainte
[...] Citește tot
poezie de Ion Rășinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ana Comnena
În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena își deplânge soarta de văduvă.
Sufletul ei e amețitt. "Și râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viața ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă și până la sfâșierea sufletului."
Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambițioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufașă a avut doar o dorință pătimașă
(deși ea nu va recunoaște asta) pe care n-a reușit,
în ciuda tuturor dexterităților ei, să și-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăția i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.
* Alexiada valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 1153, una din personalitățile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.
[...] Citește tot
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arheologia sentimentului
nu-ți simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidității
ca un înger pe chindie,
nu-ți simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
și amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ți simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita și mugetul de cerb în rut
și ploaia albind sufletul tău
și inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
și nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului și-o strig
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
lingură, păsări, rame iar păsări !
Sunt lemnarul
astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăța blândețea
ca atunci iubito, îți amintești?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel toate în zbor până ce
voi căpăta îndemânare la
vulturi
Voi face, ba nu, nu voi reuși ramă dorului
Ramă în care să încapă toți
prietenii
o voi sculpta în cer sus
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea de tată a lui Syrophanes
Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorință,
Frumos îl educase în cinste și credință.
Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, și-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simț mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!
Însă viața....... viața nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Și uite așa și Syrophanes, întâlnește ghinionul
Flăcăul și-l prăpădește, se duse în cer la Domnul.....
Omul ca ființă, știe doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Și uneori e nesătulă, s-atinge și de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret
[...] Citește tot
poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâna care m-a scris
Căzusem din mine;
Pe gresia umedă și rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greșeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aș fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roșii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reușit
să stingă arsura.
Mâinile, ca niște arbori dezgoliți,
pendule numărând neputințele
Te doineau într-o rugă de taină.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre timp și îndemânare, adresa este: