tractoare şi viaţă

Donaţia

Pornind făr'un cap de aţă
Omul nostru strânse-o viaţă
Tot ce dânsul astăzi are
Case, maşini şi tractoare,
Obiecte de valoare
Şi conturi grase în bănci
Cât să nu trăieşti pe sponci,
Zeci de vieţi de-amu-nainte
Un nabab cu-alte cuvinte.
Chiar dacă e cocoşat
Multe l-au invidiat,
Însă ele uitând toate
C-a irosit sănătate,
Că e c-un picior în groapă,
Cum i-a zis în târg o ţoapă,
Ce l-a dorit de bărbat
Văzându-l aşa bogat.
Numai că, moşneagu' nost
Avu minte, nu fu prost,
Şi toată averea lui

[...] Citeşte tot

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiatorii

Reptilă lenoasă, sobol îngălat,
timpul se tîrâie-n bot!
Energie a muncii în ritm avântat,
fă-i vânt înainte timpului tot.
Din fire noi viaţa ta se urzi –
zi lucrătoare sau sărbătoare,
înşiruie-ţi lanţ zi lângă zi,
flux disciplinat şi fără-ncetare.
Problemă-i de ani, nu de veacuri, comuna. –
Lângă maşini, mai mulţi decât ieri,
specialiştii sporească întruna:
mecanici, strungari şi mineri.
Lăcătuşi, tăietori facem faţă la greu
respectându-ne-n muncă legământul cel mare.
Iniţiatorii noi suntem, promotorii mereu
ai socialismului în desfăşurare.
La tractoare, maşini şi vagoane
daţi bătaie fierbinte;
de înfumurările americane
trecînd, să le-o luăm înainte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vladimir Maiakovski (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele înzăpezite

Cuvintele ştii,
Au propria lor existenţă
Nimicite, ele nu pot fi

Cel mult pot fi,
Cum poetul ar spune,
criogenate,
prăfuite,
Îngălbenite de timp,
Înlănţuite,
În gând ferecate,
Înzăpezite,
De zăpada vieţilor noastre,

În eter şi în om aruncate
Învolburate-n simţiri
Cântate în psalmi
Şi-n cântece deocheate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut...

A mai trecut, cu greu, o zi
în care gerul se-mblânzi,
nu mai fu aspru precum ieri
când n-aveai milă cui să ceri,
în casă stam baricadat
şi o ţineam tot în oftat,
în sobă jarul se stingea
şi hornul parcă nu trăgea,
afară tot ningea, ningea,
fiori de viscol trimitea!
În ziua asta rece, tristă,
eu stau cu nasul în batistă,
mă mâniez că n-am căldură
şi mi-e că fac temperatură,
mi-e groază de medicamente,
să încep iar cu tratamente,
bani cheltuiţi pe chimicale
cu internare prin spitale.
Aş vrea să fie primăvară
când flori şi iarbă să răsară,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe ştiuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subţiri, în nevoi?
L-ai curăţat de răni, de asperităţi ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colţul neîmbrăţişat de vizite împărăteşti,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, caleşti.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domneşti.
Salutul vieţii porţiona cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpşanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtăşeşte timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul mamei

pe firul apei.. pas cu pas
cobor din munţi.. mai fac popas
cu braţul sprijinit de stâncă
unde e apa mai adâncă.

privesc spre cer că-i plin cu nor
şi nu am timp ca să cobor
în satul care-i jos în vale
cu-ncrengături de ulicioare.

se lasă seara peste văi
şi se retrag înspre odăi
bătrânii.... tinerii-au plecat
mai sună uneori pe chat.

întreabă dacă mai trăiesc
părinţii-n locul strămoşesc
-noi suntem bine.. spune mama
si-a umezit la ochi năframa.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăgan 1980

tractoriştii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghiţea roţile,
îşi înghiţeau ţigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
şi până nu-şi frecau privirea
pe posterele cu actriţe apuse
nu-şi puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viaţă mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtăşită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
şi acesta îi cunoştea ca pe caii bravi
ce-l năduşeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-şi spele ruşinea

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!