trupul femeii

Ce să zic

aşa merge viaţa-nainte
noi nu ne mai linştim
pare că iese din minte
un cui de cucui – uite că
tu ai trup de femeie

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot supravieţui

caut endrofina trupului
de femeie a
dormitoare
energie paradoxală
cuantică în amor
şi poezie
mâhnit o pătrund
sau torn plăcere
sap cu râvnă
şi invazia mea e copleşitoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ochi

Trup de femeie crudă,
Ce cer ascuns te udă?
Ce cer ascuns te plouă,
Trup de femeie nouă?

Ce cer e-n ochii mei,
De, chiar dacă nu vrei,
Te fac să lăcrimezi,
Trup de femeie, vezi?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge orb

Sângele orb din trupul femeii
ca o piatră analfabetă
îşi resetează veşnicia
nu-l mai găsesc pe Dumnezeu
traversează şi el -o perioadă
nefastă
doar strigătul călăului
mă vindecă de moarte

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi răsăritul soarelui

Deşi răsăritul soarelui
e o treabă bărbătească
locul unde orizontul urlă
rupt de culorile lui,
îmi place să-l prelungesc
cu-n trup de femeie.

Aşa arată iubita mea dormind
capul ei e un nod cu fundă
şi unde i se sfârşeşte creştetul
începe aerul dimineţii.
Iar inima îmi bate-n coaste
ca un leopard în cuşcă
altfel ar lua-o razna-n sus
şi-ar ajunge curând să fie
prima inimă din lună.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 1 (Trup de femeie)

Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
şi face o sămânţă să răsară în adâncul pământului.

Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare.
Să pot supravieţui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.

Dar vremea răzbunării a apus, şi te iubesc!
Trup din piele, din muşchi, din lapte însetat şi ferm.
Şi cupele sânilor tăi! Şi ochii tăi plini de absenţă!
Şi rozele pubisului tău! Şi vocea ta tristă şi blajină!

Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el.
Setea mea, eterna-mi năzuinţă, calea mea schimbătoare.
Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,
şi truda alături de ea, şi durerea fără de ţărm.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o femeie

frumoasă în cartier
iar salcâmii tineri erau
curioşi a cunoaşte
un trup de femeie frumoasă frumoasă frumoasă
în cartier
părea că va naşte
o femeie un trunchi trunchiat
de copac înţepat –
ce frumoasă
a fost şi va fi
viaţa timpului infectat
cu iluzii!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vânătoare

Pădurile bârfei atât de dese-acum
Şi căprioara, cinstea, încotro să fugă...
Nu rădăcini, fâşii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.

În sufletu-mi mai arde un chibrit -
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.

E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee,
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împuşcăturile se-adună în trupul de femeie.

E criză de valută intersufletească...
Loviţi în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi reci.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!