Limita deznădejdii

E peste durere regretul tacit
Când nu mai poţi plânge din corpul secat
Şi mâine dispare din timpul mâncat,
Pierit de la masa cu blatul zdrobit...
Că nu mai dă locul la coate să pui,
Nici gândul să sprijini pe întremur, bărbie,
Căci nu mai există reflex verb "să fie"...
Şi viaţa în sine atârnă de-un cui.

Se cheamă summum depresiv, deznădejde
Ce mătură eul de orice resursă...
Deşertul imens, când apa e scursă
Şi nor nu-i niciunde s-adape nădejde...
E peste ce ruga mai poate întreţine,
Când nu mai există nici sfânt... Pervertit
În pâcla cădelniţei, fum din topit
De tămâie, ce doar consfinţeşte destine...

E ultim apel... să trezeşti om din tine!
16.08.2014

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma convoiului

Negri ca pisica navei*,
la fel de vigilenţi ca ea,
cercetăm bălăcindu-ne
orizontul în noaptea smolită şi grea.

Navigăm cu doar zece noduri,
de aceea ne-am pierdut de convoi.
Celelalte din faţă sunt cincizeci şi una
şi nu se poate-aloca o navă de escortă
doar pentru noi.

" Sunt toate în regulă-acolo jos? Pompe, maşină?"
"Nu putem scoate şaptesprezece noduri?"
Îi vom revedea. Îi vom revedea când, cu zorii,
Se va ivi-n est prima geană de lumină.

Uite-i acolo, drept în prova!
Slavă Domnului că-s atât de-aproape!
Slavă Domnului pentru lumina
pe care-o aduce în est, peste-aceste ape!

[...] Citeşte tot

poezie de Ira "Flare" Fredricksen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Prin ceţuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăşi, pânza larg desfăşurată-a unei vele
Şi resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

[...] Citeşte tot

poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime pentru amicii virtuali

Eu nu ştiu ce să cred cu-adevărat
Mă simt atât de mic, încurcat, mirat
Toată lumea asta care citeşte versuri
nu pierde vremea cu aste eresuri?

Poate vă-ntrebaţi şi voi de ce citiţi
Vă minunaţi, vă înroşiţi,
Dar pân' la urmă să ştiţi că nu-s decât cuvinte
Ce spun adevărul s-au poate vă pot minte.

Unii distribuie, alţii doar citesc şi tac
Dar mie-mi ajunge şi un like
Mulţumesc de vizite şi pupici,
Vă-mbrăţişez pe toţi, să mai poftiţi pe-aici!

Inima de orgoliu mi-aţi umplut
Am făcut şi eu ce am putut
Nu ştiu altceva decât să scriu,
Până ce mă vor pune într-o zi-n sicriu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Cepoi (2017)
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

In corpore asano

E întruchiparea, sigur în completă defazare,
Că nu-i egal realul cu gândul, vis de-a fi
Şi, vrut e îndepărtat de avere, de "se are"...
De unde-s şi victime, ce nu ştiu... a se şti!

"Să fii" e un concurs între a putea şi a vrea
Şi nu-i niciun profesor "inside" pentru egal,
Bun-simţ... Nici antrenorul să îndrume "a onora"
Respect lăuntric, gaj... efort fizic-mintal!

Rămâne aşadar tot la tupeu, conştiinţă...
Şi ele defazate de minte ori cultură,
Că şi la rândul lor nu-s dar, recunoştinţă,
Ci se produc cu vrut, cu carte, nu cu... ură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenia

... din semiîntunericul de şist
te-ai strecurat cu-o graţie neclară
aşa cum doar vedenii se strecoară
din umbre în veridicul laxist

m-ai strâns la pieptu-ţi străveziu şi fin
alunecând prin mine că prin ceară
să nu cumva să uit că se strecoară
vedenii, nu aluzii la destin

castelul dormita cu ochi deschişi
iar noi dansam un vals uşor în noapte
şi melodii ca merele răscoapte
cădeau prin spartul lui acoperiş

ce fericit eu mă simţeam şi ce buimac
mă fulgerau scântei cu gând de fugă
dar nici o urmă de lacheu ori slugă
să sfarme-n mine stopul cardiac

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie

... eşti libertatea mea tăcută
eşti liniştita mea tristeţe
mai eşti şi ploaia dimineţii
pe lung adio aşternută

ai fost mereu un dulce soare
o suplă zână din poveste
s-a stins povestea. Nu mai este
nimic. Nimicnicia doare...

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste cu valori divine

lui M. C.

Rostită din adânc a fost iubirea mea,
Şi am cântat-o prin versuri de iubire...
Riposta ta, fost-a mult prea rea,
Şi-apoi m-am cufundat în amăgire.

Deschis ca pasărea ce zboară libertin
Aşa şi dragostea ce ţi-am purtat odinioară...
Şi mult am plâns la al meu destin,
Să îmi răspunzi cu gesturi ce-nfioară.

Nu ştiu de m-ai iubit precum mi-ai spus...
Nu ştiu de te-ai găsit prin mine;
Însă, ţi-am oferit şi ţi-am adus
Dragostea cu valori divine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!