Numai patru?

- Eşti tu apă? 'ntreabă grâul.
- Du-te, vezi ce-ar zice râul!
Seara-l mint, furiş, cu pleoapa
că aş fi din neam cu apa.
Străiniu şi-atât de crudă
nu ai vrea ca să-mi fii rudă?
- În comun n-avem nimic;
doar singurătatea-n spic.
*
- Eşti tu aer, ca zefirul
care lunii leagă firul
prin umbrar de palmier?
- Doar de-mi suflu steaua-n cer
pentru semnul de mormânt.
*
- Nu cumva eşti de pământ?
- Tare-aş vrea somnul de glie
visurat de ciocârlie!
*
Toate mi-s, dar fără loc,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ichim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi epigoni

Versuri de epigoni inundă hârtia,
Ce-n loc de-a trezi, inhibă reveria;
Cu fraze din care noima lipseşte,
Să te mai miri că lumea nu citeşte!

Explozie de scrieri dezinvolte,
Ce n-au menirea nimic să dezvolte,
Râuri de vorbe goale, dar pompoase,
Pretinse de valoare, chiar frumoase!

N-ajungea răul amestecat cu bine,
Asta ne mai lipsea: mii de cărţi pline
Cu marea lipsă de cultură-a cui le-a scris,
Ce fac şi din literatură-un compromis!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoteoză

fir de fum
se înalţă
într-un sunet prelung
rugul pe ape
leagăn-cuib
al păsării măiastre
pat nupţial
într-o floare de lotus

ea ştie să moară
învelită în speranţă
pentru mii de ani şansă
să înfrunte timpul
cenuşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cochemaria

Cochemaria

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exişti şi că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit, radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviţi cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc, zece bani,
Moştenire dedic trei poeme pe an, Cochemaria

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exişti şi că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit, radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviţi cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc, zece bani,
Moştenire dedic trei poeme pe an,
Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Dumnezeu în treizeci de-universuri

Când simt că zilele sunt prea grăbite
Şi-mi amintesc că-ţi sunt dator cu-o moarte,
Îţi cer răgaz, dar nu pentru iubite,
Ci pentru-a săvârşi o nouă carte.

Şi tot scriind vreo treizeci de volume,
Am mai trăit în plus încă o viaţă
Şi am ajuns mai cunoscut în lume
prin versul meu ce-a devenit povaţă.

Mă bucur, deh, ce aş putea obţine
Mai mult de-atât, în schimbul unor versuri?
Oare-aş putea să fiu şi eu, ca tine,
Un Dumnezeu, în treizeci de-universuri?

N-aş vrea ca tot ce-am scris să nu mai fie;
De ce n-ar fi nemuritor cuvântul
Atunci când el devine poezie?
De ce îl faci totuna cu pământul?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morbid...

Miros parşiv şi gust de boală,
Tăcerea stă la aburit,
Un verde ruginit în poală,
Iar ce e simţ, e aiurit...

Mai lacrămă un gând de seamă,
Se mai lovesc doar ochi în vid,
Şi trage ceasu-n zări cu teamă,
O scârba e... totul morbid!...

Sunt cărări ceruite candid
Ce duc în sălaşul lepros,
Umplut de gheţarul torid...

Valsează-n pas trândav, mieros,
Amorul, serafimul morbid...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2003)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!