Poezii despre spațiul cosmic, pagina 2
Cosmos comic
Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă,
De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi,
Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare,
Nu ți-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic,
Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină,
Vorbești de armonie cerească, te-nșeli, nu știi ce catastrofe
Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău
Am găsit un jandarm, ce păzește el? Ce nevoie ai de el,
Când Domnul le știe pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate,
Tu parcă ai plecat în alte spații, ce bucurii găsești?
Fără nădejde mă înclin, mă-nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina,
Ce reci sunt stelele, pământul iar mă cheamă,
Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării
Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul
Devine comic, râd și eu de mine, de ce nu?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stai trează în întuneric și în sunetele tale
viața de după scutul conștienței.
bei deșertul și e un gust nou.
acum ridică-te din nisip și umblă pe ape
cu tălpile alea verzi și degetele albastre.
algele mănâncă din tine timpul
ce ți s-a dat pentru a scrie.
peștii ciugulesc granule din ochii
ce văd un cosmos gravid
cum te va naște dincolo.
mărturisitorul câine se ghemuiește
în cerc deasupra oaselor tale.
măduvă plină de cuvinte, somnul
se îndepărtează de mal.
stai trează
[...] Citește tot
poezie de Angela Furtună din Pelerinul din Aqualung (27 septembrie 2008)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!
O cometă cât de mică
O planetă cât de mare,
Lovită de-un meteorit,
Intră în dezintegrare
Și viața ei, a luat sfârșit.
Lovită de o cometă
Arde și se face scrum.
Nu rămâne din cometă
Nici măcar un fir de fum.
Și în cosmos, va să zică
Proverbul are valoare.
O cometă cât de mică
Răstoarnă planeta mare.
poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cosmos trist
Ninge patetic la început de an,
În sufletul tomnatic și ceresc,
Plânge cu stropi de rouă amurgul,
Trist înțeleg că încă te iubesc.
Râd stelele pe bolta-ntunecată,
Sclipind din iad ca lava pe pământ,
Zâmbește luna printre nori de ceață,
Văd trist că încă ești și încă sunt.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cosmos exuberant
Elogiu viu dedicat divinității
După reguli încă neînțelese
El sporește factorial
Din impulsuri interioare
În progresie expresivă
Reprodus în imagini
Se revelează silențios și enigmatic
Reflectă lumină în procent infim
Denotă în atitudine
Multă materie și energie neagră
Emană secvențe enigmatice
Deghizate în efecte stranii
Cu aspecte fastuoase
Peste limita cunoașteri umane
Greu de interpretat
În termeni plauzibili
[...] Citește tot
poezie de David Boia (28 februarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
dincolo de abstracțiunea de principiu
a unei conjuncții atât de formal adversative
mă opresc într-un centru cu sens
bunăoară în acest miez de cosmos
ca-ntr-o inimă de Dumnezeu
îmi mângâi copilul de durere și de frică
de toată greutatea lumii acesteia
căzute sub pământ
cu glas omenesc îi povestesc
despre cum înțeleg eu să fiu fericită!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- dragoste (vezi și iubire)
Dragostea
dragostea,
este eternitatea sufletului dăruit pentru a iubi,
este un dar divin ce izvorăște din interiorul nostru,
este bucuria inimii atunci când privește ineriorul sufletului,
este cerul albastru al infinitului,
este cosmosul cu luna și cu stelele,
este soarele ce încălzește pământul,
este gândul pruncului atunci când o vede pe mama sa,
ești tu, iubita mea, în brațele mele, dragostea mea,
ești dragostea însăși.
dragostea.
poezie de Silviu Petrache (septembrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coaptă ca un fruct
Coaptă ca un fruct țin lumea în brațele mele,
ea s-a copt peste noapte;
coaja e pielița fraged-albastră
ce se boltește în jur,
și sucul e dulcele, înmiresmatul, încinsul și scânteietorul
șuvoi de lumină.
Adânc mă cufund, ca un înotător, într-un cosmos cu licăr de argint,
botezat pentru maturitate, renăscut pentru noi împliniri,
și uns pentru faptă.
Ușor ca un hohot de râs,
tai cu brațele o mare de miere-aurie,
căreia dor i-e de mâinile mele flămânde.
poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cosmos
Se poate să nu mai revin nicicând pe pământ
cum să calculez impactul parabolic dintre stranii galaxii?
prăbușirea în vid
indescifrabila singurătate ce-mi țiuie în urechi
tot nepricepând nemărginirea,
topită într-un pom, o apă, un sărut, tocmai eu,
reexaminatul din toamnă, la geometria în spațiu...?
parodie de Constantin Ardeleanu, după Vasile Nicolescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea cerului e albă
Culoarea cerului e albă
Fulgii se aștern în grabă
Și nu știi ce este mai alb -
Văzduhul sau pământul dalb?
În acest cosmos de gheață
A luat gândirea viață
Și-acum ideile-și înalță
Evident în albă nuanță...
Și cu fiecare zi ce trece
Mie-mi este tot mai rece.
Ah! La ale lumii farmece
Gându-mi să se-ntunece!
poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre spațiul cosmic? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre spațiul cosmic, adresa este: