Subiecte

Mihail Sadoveanu

Eram într-o pădure uluitor de vie, într-o pădure care şoptea
înăbuşit. Şi iată că pădurea în iarna, argintie, cu şoapta ei,
mi l-a reamintit.

Izvoarele, sub pânze de gheaţă, delicate, se legănau la vale,
pe nevăzutul prund, şi în lumina sobră, cu pini şi nestemate,
cântau unite într-un cor profund.

În zboruri rotunjite, tăiau mari păsări slava; un farmec de
poveste se răsfira sub cer; părea zăpada caldă şi moale ca
otava, dar zările sclipeau la fel, sever.

Cu vânturile-n coarne, în goana nebunească, zburau
năvalnic cerbii pe fragedul polei. Era acolo-ntreagă pădurea
românească, şi el păşea încet prin iarna ei.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialectica

Am învăţat de la apă
cum să nu curg
am învăţat de la plug
cum să nu ar
şi de la viaţă
cum să dispar

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecologică

Se sting copacii din picioare
Şi zarzavatul pe răzoare,
Ozonul piere-n stratosferă
E aer greu în atmosferă;
Mâncăm şi respirăm chimie
Am şi uitat de veselie;
Cugetu-i gol de meditaţii,
Ne frigem toţi la radiaţii.

Plouă tehnicolor, acid,
Ne sinucidem? Ce stupid!

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigilii

Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură

În peştera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitaţi exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră

Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă şi ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora

Aceeaşi lume şi acelaşi cult
un spaţiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule şi oale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Când dăruieşti din suflet culoare altei inimi,
Să nu-i ceri absolutul, nimic să nu umbreşti,
Să nu te judeci aspru, să nu te umileşti,
Să nu aştepţi iubiri pline de patimi.

Când dăruieşti un zâmbet acelui ce nu-l ştie,
Să nu-i ceri explicaţii de ce i-e chipul plâns,
Să nu insişti în rană, îmbrăţişează-l strâns...
Să nu aştepţi nimic, aşteaptă-n veşnicie.

Respectă-i supărarea, la fel şi bucuria,
Că nu ştii viaţa asta cum urcă şi coboară,
Tu dăruieşte ce-ai mai bun, presară omenia,
Păstrează-ţi bunătatea ca pe o comoară.

Durere e în lume, valori umane nu-s,
Prea jos e-acum fiinţa omenească,
Nu-ţi pierde curajul, lasă-i să vorbească,
Tu poţi să fii lumina din sufletul apus!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!