Poezii despre umanism, pagina 2
Îngroziți de mistic
Îngroziți de mistic
Se-ascund sub eres,
Pun voal euristic
Pe propriu interes,
Vorbind imagistic,
De-ezoteric des
În calcul lingvistic,
Să producă stres,
Stresul antihristic,
Sporind cu succes
Spre-un apocaliptic
Și groaznic proces
De tip enigmistic
Cu subînțeles,
Acut, paroxistic...
Ce curge-n exces
Pe fluxul logistic
În curs de deces.
În context neologistic
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tempo
trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descrește când tu nu ești mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că așa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi și iubim nebunii nopții
eu nu pot decât să stau în răsadurile din fața casei și să îmi amintesc arborii somptuoși
din tinerețea cu efluvii șamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste
pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simțeam arșița sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate și abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învățat să joc în turneu și să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îți poți pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit
drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roșu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odihnă și tăcere
Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.
Un pescar trase
Luna cu năvodul lățos din iazul înghețat.
În albastrul cristal
Locuiește palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;
Sau capu-și înclină în violetul somn.
Dar totuși mișcă a păsării neagră aripă
Privitorul sfințenia albastrelor flori,
Gândește apropiata liniște uitată, a stinșilor îngeri.
Iarăși înnoptează fruntea-n lunatice pietre;
Un tânăr luminos
Apare Sora-n toamnă și-n negru putregai.
Comentarii
Un text pictural-poetic, frapant chiar și în celelalte texte picturale ale lui Trakl, cu numeroase aluzii mitologice și literare.
Este prezentă "sfințenia albastrelor flori" a romantismului, un "Un tânăr luminos" (figura eroului și a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă din vremea etruscilor, ca prezicător).
[...] Citește tot
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fabulești
Asurzit sunt de-o găină
Ce tot cântă pentr-un ou
Pe-un cuibar, de prin grădină;
Parcă-i vacă... ce-ar da bou!?
... Și de porc, sunt tot sătul,
De guiț, iz de rahat;
C-are coteț și pătul,
De-ale lui, pân' la... ignat.
... Miorlăieli îs lingușitoare,
De neavut cu burta plină
Și de somn, întins la soare,
Cotoind vecin, vecină...
... Și lătrat nebun, la lună,
Că-i de pază fără odihnă,
Să-și ia el bucata bună...
Câine... își linge bot în tihnă!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de noapte
A suflării nemișcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.
Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopește-ntr-unul. Elai!
Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniștite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeș
Răsare palida reflexie a căzuților îngeri.
Comentarii
Trakl nu este "poetul nopții" chiar dacă așa o vrea "clișeul"! Atât seara cât și dimineața apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuși avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respirația e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemișcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt școala, avea o cultură umanistă profundă și diferențiată. În "inventarul" ei este inclusă și doctrina aristotelică a "nemișcatului Dumnezeu" ca "primul mișcător", primul care a pus cerul și pământul în mișcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creației Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemișcare", ca și cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul și asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemișcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul și asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeș", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei și se îneacă în dragostea pentru sine însuși. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numește personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilității. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât și "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi cu cine trăiești, ca să-ți spun cine ești
Când stai cu hoți, înveți să furi,
Iar cu birjari, înveți să-njuri,
Cu cei nedrepți ‒ să fii nedrept,
Iar cu cei drepți ‒ să fii om drept.
Cu-nșelători, înveți să-nșeli,
Cu scornitori, înveți scorneli,
Cu oameni răi ‒ să fii om rău,
Iar cu lingăi ‒ să fii lingău.
Cu mincinoși, înveți să minți,
Să fii cuminte ‒ cu cuminți,
Cu cei scrântiți ‒ să fii scrântit,
Iar cu tâmpiți ‒ să fii tâmpit;
Cu tupeiști ‒ să ai tupeu,
Cu cei atei ‒ să fii ateu,
Cu cei curvari ‒ să fii curvar,
Iar cu măgari ‒ să fii măgar.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Cugetări versificate (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Permisiuni (distihuri inspirate după dictonul latin "Quod licet Iovi non licet bovi")
Ce-i permis abilului
Nu-i și imbecilului.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis și ageamiei.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis nicicum prostiei.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis și neroziei.
Ce-i permis activului
Nu-i permis pasivului.
Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis și belicosului.
Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis și ticălosului.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre umanism, adresa este: