căderea frunzelor

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Învaţă-mă să zbor...
Învaţă-mă să zbor sau să trăiesc,
În ceasul desfrunzirii dintre noi,
Să pot privi la umerii tăi goi
Atât de blând, de viu şi de firesc.

Atât de greu, atât de nebunesc
Nu mai avem nici timp pentru risipă,
Învaţă-mă să zbor măcar o clipă
Să pot privi de sus ce-i pământesc.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea frunzelor [The falling of the leaves]

Se lasă toamna pe frunzele ce ne iubesc
Şi peste şoarecii din orzul adunat;
Deasupra noastră-n frasin frunzele pălesc,
La fel şi tufa unui frag înrourat.

E ceasul când iubirea pâlpâie şi moare,
Iar sufletul ni-i ostenit şi abătut;
Hai să ne despărţim c-un plâns şi-o sărutare
Căci anotimpul pasiunii a trecut.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum de asfinţit

Duhnim a înserare de toamnă şi a fum,
Şi ne pripim la focuri de frunze ruginii,
Prin ţoale ne pătrunde în sânge, nu ştim cum,
Parfumul depărtării, ce toamna dată ni-i.

Ne îndreptăm spre casă în sensuri diferite,
Venind ca dintr-un codru care s-a rătăcit,
Îmbătrânim la poala iubirii desfrunzite
Şi mirosim a toamnă şi-a fum de asfinţit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză ruginie

Frunză, frunză ruginie, cine dorul tău îl ştie,
Înţelege de ce pleci pe ape şi pe poteci!

Frunză, ruginie doamnă, vine-n zborul tău o toamnă
Mănoasă şi generoasă şi se cuibăreşte-n casă!

Pică-n zborul tău alene, vara, adormind pe gene.
Pică visele brumate, la pământ, înspăimântate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă

Cad frunzele, într-o perdea gălbuie.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e;
Doar muntele departe îl zăresc...
Sunt singură şi dorul tău mă cheamă...
Cad frunzele, şi eu oftez prelung.
Nici nourii la tine nu ajung,
Căci toţi, deasupra mării, se destramă...

poezie de Li Tai Pe
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare de sine

Să nu uiţi că mi-ai cântat
Când frunzele cădeau
Şi pe la geam uşor
Chipul tău eu îl vedeam.
Focul lin ardea-n ogradă
Şi priveam flacăra cum arde.
Să nu te miri că azi e viu,
Dar nu îmi mai vorbeşte
Oftează, îi trist, suspină
Şi te aduce-n braţe-mi
Un dor să te mai ţină.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire dalbă

Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.

Dovelţii dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină

Să vă mai spun aş vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge, plumb, toamnă

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Sub frunze ruginii
Geme pământul moale
După atâtea ploi
Şi viscol... şi ninsoare.

Sub stratul de omăt
Întreg pământul plânge
Ar vrea să nu mai ningă
Căci frigul îl străpunge.

.......................

A îngheţat...
Acum nu mai simte nici o durere
Şi nici zăpada care îl apasă
Însă ar vrea să simtă o plăcere,
Plăcerea paşilor ce calcă umbra deasă.

poezie de Sergiu Ardelean din Poezii de iarnă (15 ianuarie 2011)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!