Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Gabriela Mimi Boroianu

Poezii de Gabriela Mimi Boroianu

Ană, Ană

Ană, Ană, țipăt dulce,
Curgi în mine ca un râu
Ce-ar vrea mâna să-mi usuce...
Cărămida-i pân' la brâu.

Ană mor și eu cu tine,
Mor în mine-s blestemat!
Cărămida-n gât îți vine
Zidul nu s-a surupat.

Ană, Ană cerul plânge,
Sufletul și pruncul meu,
Plânge zidul și te strânge
Surd rămâne Dumnezeu...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Blestăma, te-aș blestăma

Sfărâma, ce-aș sfărâma
Pietrele sub talpa ta,
Să le văd că-s pulbere
Drum fără întoarcere!

Aș usca, ah ce-aș usca,
Mărăcini sub catifea,
Vise spânzurate-n ei,
Pleoapele ochilor tăi!

Scutura, ce-aș scutura
Nori negri-n lumina ta,
Să-ți întunec zilele,
Să nu-ți găsești urmele!

Blestăma, te-aș blestăma
Cu focul și lacrima,
Cu doina zilelor mele,
Să-ți leg sufletul de stele!

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Și văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat și nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Și-atâta renunțare în privire
Că nu mai știu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ți-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbești cu cei plecati și, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ți-e glasul stins, vorbești mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum să te uit?

Cum să te uit măicuța mea cea bună
Când viață de la tine am primit,
Sămânța asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ș-umbrele-ai plivit.

Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Și numai vorbe blânde de alint...

Cum să te uit măicuța mea cea sfântă
Când mâna-ți răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Și de ce-i rău tot timpul m-a ferit...

Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-o fi să plec

De-o fi să plec și crezi că-i prea curând
Să nu mă cerți și să nu-mi porți ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranță nu de voie bună!

De-o fi să plec te rog doar să mă ierți.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Și nici cu cerul nu vreau să te cerți
Și nici nu vreau să cauți lumii vină.

Atât mi-a fost de lungă-a vieții ață,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăiești în lipsa mea învață
Și poartă-mă în suflet și-n cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eros 1

Am bătut din ușă-n ușă
Pe la doctori prin spitale
Inimii i-am pus cătușe
Moliciunea vorbei tale...
Pe la babe-am fos, la vraci
Pe la popi, în catedrale...
Între ingeri si-ntre draci
Sunt vândut iubirii tale!
Și n-am liniște, nici somn -
Când mi-e rău, zic că mi-e bine
Floare dintr-un vis de Domn,
Legănat în dor de tine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un cer de mucava

Te-am rătăcit cumva prin alte brațe,
Prin alte gânduri m-ai pierdut cumva.
Destinul toarce-n caier triste ațe
Noi împărțim un cer de mucava...
Tu ai ales cărările ușoare,
M-am procopsit cu un blestem pe cap;
În umbra plopilor este răcoare
Când zilele din ramuri se desfac...
Am câștigat de partea mea durerea.
Tu ți-ai jucat plăcerile pe-un zar
Și încă n-am ghicit a cui fu vrerea
De între noi iubirile dispar...
Înfiorate-oglinzile ne mint
Sau poate ochii noștri-s bântuiți,
Cerșim cărării stropul de alint
Dar la nonsens rămânem osândiți.
Te-am rătăcit cumva prin alte gânduri,
Prin alte emisfere m-ai pierdut,
Din tot ce-a fost mai sunt câteva rânduri
Și cerul ce privește abătut.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Efemeride (17)

Tai timpul
adunându-l crâmpeie
în poala sufletului
Tic tac
Tic tac
Mi-e sete...
o sete viscerală
de absolut
iar cuvântul tău tace...
Pereții camerei
sunt reci
și gri
ca o indiferență
ce s-a așezat
între noi
Îmi sângerez palmele
și încerc
să-i încălzesc
cu roșul sângelui meu
Și scriu...

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urma

Trecători suntem prin viață și cu noi nimic nu luăm...
importantă-i amintirea ce în urmă o lăsăm.
Deci ai grijă cum pășești ca atunci când n-ai mai fi,
urma ta să-ți facă cinste printre cei ce vor veni!

Calcă drept și fără teamă, fruntea reazem-o de cer,
adevărul fie-ți vamă, nu te-ncrede în mister!
Lasă cerul să se cearnă în privirile-ți cuminți,
norii negri de minciună spală-i în lacrimi fierbinți.

Și de cumva îți e teamă și ți-e pasul tremurat
saltă ochii către cerul ce veșnic este curat.
Cu privirile dă roată către munții ce stau drept
și-ai să știi cum să faci pasul cu-ncredere și-nțelept.

Calcă-n viață curajos și stai drept precum un pom,
și păstrează-ți demnitatea și fii-ntotdeauna OM!

rondel de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eros 2

E-atâta dor în pomii înfloriți
Când se revarsă ploaia din petale,
Că se trezesc toți demonii-adormiți
Să se răsfețe-n mierea vorbei tale!
Ești o minune cu ochii mari și verzi,
Cu trupul crud de brazdă răscolită,
Azur m-aș face, doar ca tu să crezi
Că ți-am fost scris și că mi-ai fost ursită!
Că te iubesc cu murmur de izvoare
Când ora trage zorii peste timp,
Și visul umple lumea de culoare
Din margini de Infern până-n Olimp...
Când mi se zbate-n sânge glasul tău
Doar în iubire vreau să mă prefac,
Și jur solemn, pe-o lacrimă de zeu
Că te cuprind cu sufletul... și tac!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

<< < Pagina din 9 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Gabriela Mimi Boroianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Votează Gabriela Mimi Boroianu

Dacă îți plac cele spuse de Gabriela Mimi Boroianu, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!