Poezii de Grigore Hagiu, pagina 4
Neîncăpătorul de sine
O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-și ține în miez puterile neîntinate.
Și în adânc de-i dat să se-nlumine și
fulgeră-n afară și răzbate, el suferă de
vieți neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.
O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleași unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?
Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, vreun copil...
La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu și melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.
Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopți de-a rândul
Lot pricopsindu-ne așezământul,
spre lanurile albe de rogoz.
O, vreun copil și-acum se-ntreabă poate,
prin cețurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:
Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiți
pe bot cu lapte?
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda sferelor
Însămânțat cu pești și-n munți e
lacul, fântânile scot apă mai curată, din loc
în loc străbat câmpia toată și-n zare li se
pierde lin șiragul.
Un lan de galben grâu foșnește-n sacul cu
fruntea-n grinzi de poduri aplecată, tu ține-n
inimă încă o dată sămânța care va spori-o
veacul.
În toți, ce timp adînc, ce vreme-naltă și-n
codrii ce prin somnul greu tresaltă la vuitul
cel născut din viitor.
Trecând pământu-ntreg către cealaltă
lumină-a lui mai pură și mai caldă,
semințele-s oglinda sferelor.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piramidă de grâu
s-a adunat pe câmpuri
tot grâul galben
căzut în întregime din clepsidra
luceferilor explodați în univers
în marea lui
masivă piramidă
aș vrea să mă îngrop de viu
cu calul meu
și cu iubita
și cu pocalele de bronz
din care toată vara am băut
căderea albă de zăpadă
pe noi tărâmuri când va bate
să ies din cuibu-amețitor de cald
cu fire verzi de grâu
în picie încolțite
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primele ninsori
e ziuă și pe lume ninge și
între frigul de afară și
sângele din mine aromitor
de cald e-o înțelegere
tacită
copii privesc prin fruntea mea
ștergându-i florile de gheață
sunt fascinați de-ntinderile albe
amurgu-albastru li se va părea
somnul cu arbori și pâraie dantelate
venind până în dreptul lor
și căutându-i fără să-i atingă
un coridor se naște între fruntea mea
și-acești copii
pe dinăuntru
un loc melodios la fel cu golul
mărit
dintre vitraliu
[...] Citește tot
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reîntoarcere la sine
neînceputul nor
neștiutul nor
durează o clipă
cât mă leapădă-n lume
pe-o câmpie de marmoră
spasm delirant
și marmora e arsă
cupă calcinată
înnegrită
în marmoră un nor a apăsat
de bună seamă a trecut un nor
probabil nu a fost decât un nor
dar poate este și un ciopor
mă naște pântecele lui umflat
de vreme ce sunt sunet
a trebuit să fie și un clopot
un clopot nevăzut
cu-albastrul cerului intrând în aiurare
[...] Citește tot
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânță de stele
Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvînt mai lin și-ncetinit,
dând loc priveliștei de printre rânduri.
Din tot ce inima mi-a dovedit un ram,
un spic să scot la vârf de cânturi.
mormane de păduri și de pământuri înalte-n urma mea
am cheltuit.
Să fie limpede acum foșnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o liniște, c-un dor?
Pe sus cocoarele urmându-și firea și-n
ceruri largi vâslind nemărginirea îmi par
și azi sămânța stelelor!
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie
Când pomii dau a doua oară-n floare și-și
trag mireasma parcă nu din lut ci chiar din
frăgezimea de-nceput, adu prinos zeiței
născătoare.
În simple meșteșuguri priceput, te-apleci
pe nicovala purtătoare, îngândurare pe
îngândurare, visându-ți ziua-n care te-ai
născut.
Cum luna albă-n cer adânc sporind te-află
cu capul către nord dormind, reamintindu-
ți golurile febrei,
din cumpăna cu brațele de-argint
învinse greul vieții tresărind
cu tot preaplinul dulcilor septembrii.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
SERI ALBASTRE
seri albastre
adastati putin
pe marginea inimii noastre
cea mai lipsita de venin
la radacina ierbii
ce tineri sunt serpii
si parca-nviem
si parca murim
in astfel de seri
nu se mai poate vorbi
decat despre nemurire
preacuratelor toate
in asemenea seri de-nalta nuntire
in limpede soapta vorbi despre murire
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Setea de unul
cade pe lume umbra
unui creier gândind
și crește cu el deodată în noi și în lucruri
nevoia de-a fi alții
și unul în același timp
fluturi albaștri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-și privească
apa din trup se evapore până la os
mai adu-ți aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare
dar tot ce atunci și acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roți de chipuri îmbinate
[...] Citește tot
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Grigore Hagiu, adresa este: