Rainer Maria Rilke

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIV

O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!...
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.

Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.

Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi...
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!

Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi...
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută,-atâta poate câştiga.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIX

Prietene tăcut, în depărtare
simţi suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotniţa sunând. Să prinzi vigoare,

să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă faţă.
Cumplita încercare de te-înhaţă,
amar de ţi-i gâtlejul, fă-te vin.

La noapte, în prinos poţi preschimba
răscruci de simţuri, farmec de pământ;
şi rostul lor să-l simţi la întâlnirea

ciudată. Ţărna de te va uita,
grăieşte ţărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXV

Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăşi ritmu-i omenesc;
în frâu ţinută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc

dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată –
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!...

Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
şi semne-şi fac în suflul adierii.

Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
şi fiecare ceas mai tânăr pare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVI

Ţipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un ţipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:

strigă-ntâmplarea. În largul interspaţiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
ţipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
şi-nfig ei icurile cârâiturilor.

Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuşi vâltorii
ca zmeii smulşi din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie

zdrenţuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburaţi să învie
purtându-şi, torent, lira şi tâmpla cu lauri.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru.
Şi totul – una: teii să-i respiri,
s-asculţi tăcerea parcului – deodată
uimit să vezi, s-atingi în celălalt surâsul.

Era-n surâsu-acesta amintire
despre un iepure ce chiar acolo
în iarbă, se jucase; era copilăria
surâsului. Mai gravă i-a fost dată
alunecarea lebedei pe care
noi am văzut-o, mai târziu, tăind,
în două jumătăţi de seară, iazul.
– Conturul pomilor pe cerul liber,
senin, noptatic în curând, trasau
conturu-acestui zâmbet pe fundalul
viitorului extatic din privire.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!