Ştefan Petrea

Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vândută în icoană

Abia zărindă-i clipa, miez ce-nfaşă
În triste-a sângelui priviri mioape
În încă alergarea vieţii ape
Purtăm mormântul propriu sub cămaşă.

Pe când sărutul este pe aproape
Femeie, şoapta ta e uriaşă
A taine-n diamant enoriaşă
Cu ruga-n întrebare ce încape.

Bârfindu-ne cu mâine racla seara,
Cu megieşii de eternităţi,
Adâncuri are umbra, statuara...

Din brâu tu frunza pân' la glezne dă-ţi
Spre-amor, apoi să ne cuprindă ceara
Vândută în icoană... Stih mi-arăţi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Tiranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde cosmic

Ci fără-ambrozii trec şi zei la Punte
pe guri de-olimp sărut de moarte-a strânge
plătind, sub lacrima ce sete-nfrânge
un ban de vorbe-n tinereţi cărunte.

Nelinişti beau din ochiul care plânge
în trist de gând cu văzul de sub frunte
când omul scaldă dogme-n zări mărunte
ori de fiind când patimi plouă-n sânge.

Din lumânare fumegau duminici
şi ruga rod de taine bandaja...
Final trăind, născută-n lut deja
a dimineaţă şoaptele-ţi sunt birnici.

Femeie,-n cosmic verde-i, ne reneagă
mereu de brâu sub Măr cu frunza-ntreagă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Urania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri lichide către piatra de vise

de clipă apa-n veşnicii te vinde
iar la fântână şezi imaculată
cu slova ta de linişte-ngânată
ce vrajă-mi toarnă-n văzului merinde...
cu ascuţiş de taine desenată
pe drum divin şi umbra ţi se-ntinde
ebrietate-a beznelor murinde
în preacuvinte, tu, a nunţii plată...

ţi-am învârtit pe deget, deci, inelul
să te desfid la zborul nupţial
stingând singurătăţii mele zelul...
lichid ţesând secundele-n aval
ca-n basme la furat e ghiocelul,
trăim un vers din vis iniţial...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bagherra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri puerile

sânge asurzind de flacără
în inima întrebuinţată spre a fi,
între coapsele ei pruncul nefiinţă aşteaptă
propria dimineaţă

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n ţărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoţit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesel

intrând pătată de lumină-n noapte
ca într-un templu-acoperit de stele
te naşti când e senin peniţei mele
şi vorba-mi râde-n hram de vise coapte.

pe sânge-mi scrii amorului dantele
şi-al clipei de vecie nor de lapte
prin timpurile-acestea-n zgomot apte
şi de nimicnicie-n straie grele.

de bem secunda-n feerie fiartă
şi-n roua care cade pe statui
să nu şopteşti aceasta nimănui
şi inima de zvârcolire-mi iartă.

şi vesel din enigma ta întreagă
din mine tu aşterne-te pe şagă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Jabba
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vicii

întâmplătorii îngeri ţipă-n vicii
îţi suie-o rugăciune din ţigară
a ceartă ţuica strică pacea rară,
ci unelteşti cu sfinţi spre zbor indicii.
şi clipe-n mâine ţi se-adăugară
mereu în sân cu timpul, şarpe-al fricii
zidind pe calea albă edificii,
de cuget noapte-n insomnii de ceară.
păcatul din iubire sânge soarbe
îmi eşti în carne foame nălucind
din setea ta izvoare se desprind
pe gură dându-mi vorbe, stihuri oarbe.
da-n urmă-s toate de mormânt nărav
cu Dumnezeu în piept şi-n vis zugrav

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Minerva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
peniţa ta cu veşnicii de-alină
şi fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.

eşti vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.

ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a linişti ploi să-mi toarne.

ci parcă de amurg venea din ost
şi-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!