Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Transilvania și timp

Poezii despre Transilvania și timp, pagina 2

Valer Popean

Alergare târzie

Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduților de prin Ardeal,

Era doar noapte și-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister

Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,

S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai presus de cuvinte

mai presus de cuvinte e un sărut de muză
un acoperiș de stele cu lumină argintie
cântecul vieții să răsară pe buză
luna îmi zâmbește freamătul mi-l știe.

ninge cu fală în Ardealul meu drag
ninge și ninge în Muntenia mândră
prin viață iarna mai trece un prag
îmbrăcată cochet în blană de vidră.

ninge cu colinde din Banat în Moldova
neamul se pregătește de sărbători vrăjite
pe aripi de poveste se înalta slova
în case e cald cu iz de nuci prăjite.

mai presus de cuvinte e iubirea divină
când cad mă ridică în tandră lumină.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

De ziua ta, iubită Românie...

Sunt ani și ani iubită Românie,
De când românii toți s-au adunat,
La Alba și-n deplină armonie,
Îmbrățișați în horă au intrat.

Cu bucurie "La Mulți Ani" îți cântă,
Poporul din Ardeal și de pe Prut,
Iar eu mă-nclin cu drag măicuță sfântă
Și glia strămoșească o sărut.

Veniți cu toți la hora înfrățirii,
Uniți să fim din nou ca și atunci,
Când un Mihai a rupt lanțu-nrobirii
Și-am devenit mai tari ca niște stânci.

Deși de-o vreme ploi de răutate,
Ne-au împroșcat cu-al șarpelui venin
Privându-ne de orice libertate
Și-n inimi au lăsat numai suspin.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Liviu Sergiu Manolache

Dor de frați

Dinspre Prut un vânt adie și se zbenguie ușor
Cu o rază de lumină ce zăpada o topește,
Lin mă mângâie pe frunte și îmi spune-ncetișor:
-"Scoală-te, deschide ochii și din somnu-ți te trezește!

Ia ascultă-ți sora, frații... cum suspină și cum plâng!
Spune, nu te răscolește plânsul lor de dor și jale?
Doina noastră cea străbună se aude-ades prin crâng
Că și râul se-nfioară și o duce-ncet la vale.

După-atâția ani de plânset, vor și ei să vadă-un semn
De la voi, o mână-ntinsă, un alint să-i mai împace.
Nu mai stați în nepăsare, nu mai fiți așa... de lemn,
Căci se zvârcolește Stefan în mormânt și n-are pace.

Ați uitat că au în vine tot un sânge de român?
Le e dor și lor de Putna, Ipotești și de Ardeal...
Si-n Moldova lor, acasă, ei se află la stăpân
Care-i minte că li-i frate, căci muscalu-i tot muscal!

[...] Citește tot

poezie de din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Decepție politică

Cum merg toate azi în țară
Ca la balamuc, pe roate
Strâmbe, șui, cu scârț, pătrate,
Mă gândeam așa,-ntr-o doară:

Dacă au partid și foștii,
Lăutarii, papagalii,
Verzii, rromii, panglicarii,
S-aibe un partid și proștii,

Fi'ndcă, pe bună dreptate,
Câți suntem făcuți grămadă,
Plus, câți dau în gropi pe stradă,
Am fi în majoritate,

Și-n mod cert, și prin urmare,
Vom schimba fără excepții,
Tot ce au promis destepții,
De când sunt la guvernare,

[...] Citește tot

poezie satirică de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Triptic la Marea Unire

I. Basarabia, 9 aprilie 1918

Ne-au dărâmat lăcașele cu tunul
ne-au vânturat în cele patru zări
tribunii noștri, unul câte unul
i-au răstignit în jug de lumânări
Procesiuni prin stepa asiată
familii smulse-n zori din așternut
vechi pământeni ce-au stăpânit odată
mânați de patul puștii și de cnut
E sfârtecată harta cu hangerul
un râu secat ne minte în zadar
pământu-i rupt, dar oglindește cerul
adevărata piatră de hotar
Aici, prin vreme, totul îi acuză
nu-i mai îndură nimeni pe procleți
nici clopotul, nici azima din spuză
nici bourul din stema cu peceți
Și-i mai acuză datina ce cântă
la vicleim, la nunți și-ngropăciuni

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

1 Decembrie - Transilvania

Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de râuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintâi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stâlpi funerari ai avut căpătâi
Jaful cel crâncen, spinii din gură
orice zidire ți se surpa
vale a plângerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deșteptară viscolitori
urmașii Romei să-ți dea putere
purtând la arme frunze și flori
În prag de iarnă, când se adună
tainele lumii pe lângă foc
și când zăpada mușcă din Lună
și-n vin dă floarea de busuioc

[...] Citește tot

poezie celebră de (1983)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prutul

Foiuleană verde-verde
Printre brazi și stânci se vede
Firicel de apă vie
Ce se lasă spre câmpie,
Curge, curge-ncetișor,
Străbătând ușor, ușor
Plaiul legănat de dor,
Dinspre nord spre largul zării,
Plaiul nostru dat uitării,
Aripa de est a ȚĂRII.
Toporași și viorele,
Scapă-ne, Doamne, de rele,
Că de trei sute de ani
Am fost vânați de dușmani,
Când de turci și când de ruși
Până-n '92, acuși.
Dă-ne, Doamne, pe pământ
Libertate și cuvânt
Cum era cu Ștefan Sfânt.
Ia-ne zilele amare

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicu Gavrilovici

La moartea unui Om Bun

În Caraș liliacul e în doliu,
În Timiș ciocârlia-a amuțit...
De ce așa curând ne-ai părăsit,
De ce-ntre noi și tine-i un lințoliu?

În vis îmi pare că-ți aud chitara
Și vocea caldă... Unde vrei să fugi?
Te-așteapt-o țară îmbrăcată-n blugi
Să îi aduci în suflet primăvara.

De ce-ai ales concertul pentru îngeri?
În loc de reflectoare stele ai...
Vasile-al lui Mardare, ne mai stai!
La poarta cerului vom face plângeri...

Nu pot să cred această tristă știre,
,, Cabana" te așteaptă ca să vii,
,, Va ninge fără tine" peste vii
În timp ce tu vei fi doar amintire.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Ardealul

Fiii tăi își blestemară ziua nașterii, amară
întuneric și rușine, cazne grele și omor
și ca turme fulgerate din senin se-nspăimântară
prigoniți de-un înger negru tocmai pe moșia lor
s-au lipit de stânci și codri, și în mlaștini se-adânciră
și-au durat colibe-n râpe, tot prin peșteri au cinat
se hrăneau cu rouruscă, mânătărci și calomfiră
peștele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vânat
Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad
te-au secătuit de vlagă, ți-au supt sângele din rană
ți-au smuls vintrele de aur, grâul, munții verzi de brad
tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase
dreptul tău era vecia, traiul demn și înțelept
în adâncul tău prinsese rădăcini un cer de oase
ei le-au profanat cu ura și cu lipsa lor de drept
Aveai sanctuare dace, temple și mulțimi de castre
mii de pietre funerare și inscripții vechi de rit
în întreg acest tezaur al eternității noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit

[...] Citește tot

poezie celebră de din 101 poezii * 101 bijuterii
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Transilvania și timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook