Poezii despre Basarabia
75 de poezii despre Basarabia.
Basarabiei
De vorbe răpuși,
La poalele serii,
În locul durerii -
Departe de ruși -
Ne-așteaptă Brâncuși
La masa tăcerii.
poezie de Nicușor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basarabia
Basarabia
Cuvânt cu patru a
ca o biserică
cu patru turle albe
pe zările istoriei
căreia nu știu cine
i-a furat clopotul...
poezie clasică de Teodor Plop din Versuri despre mine cel adevărat (1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țăran al Basarabiei
Zăpezi cu ploi sfârșitul asta de noiembrie aduce
Speranțe înghițite de al ceții fum
Și Basarabia din-nou e la răscruce
Nevrând s-aleagă drumul nicidecum
Atâția demnitari setoși de avuție
Ai dus în cârcă. Atâția președinți
Țăran al Basarabiei, ce nu mai crezi în nimeni
Țăran al Basarabiei, ce nu mai vrei nimic...
poezie de Iurie Osoianu (29 noiembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șacalii Basarabiei moderne
Cu perfidie o împart în fel și chip,
Iar noi la nesfârșit le dedicăm poeme
În loc să-i ridicăm în furci la nesfârșit...
catren de Iurie Osoianu (27 februarie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
... și printre trecătorii împietriți
voi sta și eu, cu Basarabia mea blândă
și știu că-n ochii ei o să citiți
rușinea că-i săracă și flămândă
regretul că nu-i spune-ți-hai acasă
uimirea că nici nu-i băgată-n seamă
și ruga de a sta și ea la masă
cum stă o fiică violată
lângă mama...
poezie de Iurie Osoianu (22 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aoleau! Domnul meu! Se vede că sunteți teoretician! Nu aveți nici măcar un minim simț practic. Păi nu Basarabia a [...] | Citește tot comentariul
Sângerând
Tatăl meu
este un sânge,
bunicul meu
e plin de sânge,
străbunii mei
sunt tot un sânge,
Ardealul este
numai sânge,
în Basarabia
mai curge sânge,
poporul meu
mai are sânge!
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sora mea de est-moldavă
Sora mea însângerată
și de est și de moldavă
hai mai naște-te o dată
când n-o fi lumea bolnavă
Și de est și de moldavă
și de rană și de leac
fi din nou săracă-n slavă
nestrăină-acum și-n veac
Și de rană și de leac
haide naște-mă odată
cu bogat destin sărac
sora mea însângerată
Basarabia mea dragă
nemurirea mea beteagă
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (11 februarie 1996)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Basarabia și România
Basarabia ne cheamă,
Plânge după țara mamă,
Căci de-atâta pribegie,
Suferința o sfâșie.
Dar și mama, dragii mei,
Plânge după fi'ca ei;
Plânge zilnic și oftează,
Lacrimile nu-ncetează.
poezie de George Budoi din România și Românii (1 decembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Istorie în exil
Sabia lui Ștefan cel Mare
la
Istanbul
Cloșca cu puii de aur
la
Moscova
Basarabia și Nordul Bucovinei
dincolo
de
hotare
DOAMNE
Sfâșiatu-ne-au sufletul
Și
mu(l)t
ne
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (13 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Guvernare feministă...
(în stil basarabean)
ce guvern frumos în plină toamnă
unde nu te uiți numai sex slab
parlamentul- doamnă, prim ministru-doamnă
și miniștri și bașcan și pîrcălăb
și bărbații sunt galanți aici la noi
nu ca-n țări conduse de pigmei
n-au furat tăt fânul de la oi
au lăsat oleac- și la fumei...
poezie de Iurie Osoianu (16 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Basarabia, adresa este: