Poezii despre Viena și poezie, pagina 2
Celor amuțiți
O, nebunia marelui oraș, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,
Din mască de arginți spiritul răului privește;
Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.
Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.
Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispășit.
Comentarii
Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar puținul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi orașul" din 1890.
Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei alte zone. Dar se poate găsi și în "Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca și cum ar fi aparținut unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu însămi sunt viață, viața trăind
Un pur Sânge Arab prin deșertul arid,
un căluț de mare încastrat în nisip,
o zi ploioasă cu soare-n arhetip,
un mandarin japonez
și-o narcisă galbenă prinsă-n valsul vienez...
Sub cerul flămând, o rândunică singurică dansând,
maci-străjeri pe marginea drumului sângerând,
biserici cu mâinile înălțate spre cer,
un motan pe acoperiș și-un pat îmbrăcat în mister...
Un zâmbet strălucitor pe chipul unui trecător,
sunetul sacadat al ploii și-o lumină diamantină-n rozalii,
flori albe din atimemorii și haine negre-n funeralii,
cântatul cocoșului la nașterea zorilor,
un curcubeu râzând peste verdeața zidurilor...
*
Milioane de forme, culori, parfumuri și gusturi
mă cuprind ducându-mă-n centrul vieții,
în cercul perfect, parfumat de regina-nopții
unde-ntunericul se stinge în pragul dimineții
zburând printre imagini de vise,
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei trecătoare
Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut și-a dispărut.
Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Și m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aș fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.
Comentarii
"Unei trecătoare" este o poezie mai puțin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el și nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărți ale sale ("Poezii" și "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuși, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 și în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut și relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiția "din trecut" și de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului
Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului,
Creațiunea înseamnă tăcere,
Supunerea celui nesupus,
Zicere fără contrazicere,
Emergența tăcerii,
tăcerea în aventură,
iubitele mele, Ruth și Esthera,
Iosif cel vândut ca sclav,
Complotul nereușit al lui Iov,
Autoînvinovățirea ca formă de lașitate,
Culorile vidului,
Tăcere nocturnă-tăcere mortală,
Les fleurs du mal,
Misiune și promisiune goală,
Dialog fals și un duet lamentabil,
Culegătorul snopilor uitați,
Cuvântul spus în pianissimo,
Purtătorul neantului,
Fraternitatea fratricidă,
O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alienare (versuri)
Sigur, iubita îmi spune
Ești un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut știam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Ești un nimeni îmi spune norul plutind precum albușul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbățel în chiloți, nu vă speriați, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche ființă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată și leagă maimuța de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viață)
De vei citi aceste versuri,
Vei înțelege foarte mult,
Vei ști că dragostea de mamă,
E prea puțin, un... cult.
Când îți văd privirea tristă
Și pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesnește
Și deodată nu-mi mai bate.
Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi șterg fruntea și obrazul
Și-ncercând să-ți fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?
Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îți stergi ochii cu năframa
Și c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Viena și poezie, adresa este: