adevăr şi posibilitate

Marea întrebare

Cu o perseverenşă neînţeleasă
caută prin toate mijloacele posibile
să descopere marea întrebare
la care nu este răspuns

întrezărind ce mişcare se va stârni imediat
în ochii supuşi răbdării.

Unde se prăbuşeşte deducţia
când singur îmbrac cifrele în simboluri?

Poate adâncul, poate înaltul fără limite
au propriile straturi de nepătruns dintr-o dată
şi aşteaptă o fantă pentru lumină,

poate într-o altă ordine a lucrurilor simple
stă adevărul înconjurat de aparenţe înşelătoare.

Scopul e să ducă la capăt treptat ideea
şi să înflorească la timpul hărăzit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat fericit

Eşti un bărbat fericit.
Uite, dintr-o dată te iubesc mai multe femei.
Dar mă întreb,
Ce ai face, dacă-ntr-o zi vom veni la tine
Şi te vom întreba:
"Pe care-o alegi?"

Pe una, ai iubit-o-n copilărie,
Pe cealaltă, ai făcut-o femeie,
Cu una, vei avea un copil,
Iar cu mine împarţi dragostea adevărată.

Să nu-ţi treacă prin cap vreo fantezie
Cu haremuri şi dansuri deochiate, că nu este posibil
Suntem prea inteligente ca să ne păcăleşti.

Eu n-am să-ţi legăn copilul
Şi nici n-am s-o privesc în ochi
Pe cea care-a ţipat
Pentru prima dată-n braţele tale.

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când şi tatăl şi bunica
chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag;
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare şi mi-e dor,
cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată...
M-anin de timp când se spunea că "totul merge"
-aşa cum auzeam când eram atâtica-
şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag
cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne dezlipim...
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăseşte onoare, datoria...
N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă ţie!

Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav
hazardul rupe pagini din istoria recentă
eu nu le pot nici măcar desena
suntem prinşi într-un cerc vicios.

Trăirile noaste roase de amintiri
curg prin prezentul insalubru şi trist
scriu şi o lună sângerie nu înseamnă nimic
dar un popor stors de sânge înseamnă ceva.

Isprăvile iernii sunt cum trebuie să fie
îmbracă pământul
nu dezbracă femeile frumoase
la care cei cu bani vor să ajungă
e o harababură de sentimente.

Încă mă mai gândesc la o lume posibilă
să se îmbrace în hainele adevărului
şi nu la hoţi la drumul mare
care te aşteptă în orice clipă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie găsită măsura

Convingerea nu se schimbă, rămâne doar sub vremi,
fiecare îşi caută posibilitatea de rezistenţă,
luptă să-i frângă aripile credinţei adevărate.

Mi-am retras colţii şi aştept hrana la masă
fără să mă aşez în fruntea ei,
toţi cei ce se înghesuie cu bucurie
rup teama şi se aruncă în mijlocul vâltorii
fără să aştepte tăcerea din pereţi
când zidurile se hotărăsc să vorbească.

Nu pot să rostesc despre mişcările revolute,
se nasc mereu noi strategii
care rup bucăţile bolnave de necunoscut
încât voinţa să nu se piardă.

Trebuie găsită măsura tuturor lucrurilor
şi ridicată pe scara valorii la rangul cuvenit
fără alte tergiversări rupte din iad.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu timpul

Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înţelegi
şi afirmi dezinvolt

între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o doreşti să facă pui
şi încă mulţi

când nu mă poţi prinde
ca să mă ajungi
încalecă calul
dar nu ştii călări
decât pe mătură.

nu mă tem de întâmplări
posibilităţile depind de voinţă
ştii că nu mă las învins

lupt şi-ţi îndepărtez orgoliile

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de cyborgi

Ah, Cyborg adevărat
Cu creier mic, dar cipat!
Circuitele-mi inciţi,
Cu-ai tăi zece Terabiţi.

Şi senzorii detectează
Că Hard-ul îţi cam vibrează
Sper că ai un Cooler nou
Fiindcă vreau să facem show.

Şi n-aş vrea să te blochezi
Şi Setările să-ţi pierzi
Că eu nu-s atât de Smart
Ca să ştiu să-ţi dau Restart.

N-am făcut Upgrade de-o vreme
Şi RAM-ul e cu probleme,
Dar am boxe Huawei,
Poţi să le admiri cât vrei.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră îşi întâlneşte limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spaţiu atât de adânc încât minţile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbeşti despre ea.
În acest spaţiu sălăşluieşte adevărul ultim al fiinţei noastre cele mai intime,
Unde pacea domneşte peste înţelegere, auz şi văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Şi vei primi cu siguranţă binecuvântările sale.
Sincronizează-ţi auzul cu melodia sa,
Şi nu vei putea abţine de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine şi rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire şi respect, Alex.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt orizont

Cu o sclipire mai intensă decât alţii
am reuşit să ajung primul la liman,
dar nu aşa uşor cum ar crede veleitarii,
ce hrănesc iluziile formate prin timp,
se culcă pe imaginea creată de ficţiune,
fapt devenit pentru toţi un ajutor
venit la sublima poartă a adevărului esenţial.

Din umbră străbate printre nori, lumina purtătoare de viaţă,
întreaga natură se trezeşte din letargie,
se umple cu acel impuls de vervă sălbatică
care te împinge să urci pe creste.

Într-o mare de posibilităţi te scalzi în gol
până capeţi exerciţiul prinderii din zbor al ideii,
se schimbă şi răstoarnă teorii neverificate,
apar punctele de contact cu evoluţia.

Când se dovedeşte că nicio taină nu-i perpetuă
se dezvăluie moartea trecutului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!