adevăr şi posibilitate

Desiderata....

Păşeşte în linişte, împăcat, prin zgomotul şi graba zilei,
şi ia aminte câtă pace poate fi în tăcere. Dacă este posibil
fără să îngenunchezi, trăieşte în bună înţelegere cu toţi oamenii.

Rosteşte-ţi dreptatea limpede şi blând;
ascultă pe ceilalţi, chiar şi pe cei ignoranţi sau împătimiţi.
Ei au, de asemenea, povestea lor. Evită persoanele stridente şi agresive-sunt ofensă adusă spiritului.

Nu te compara cu alţi oameni, astfel vei evita să devii vanitos sau dezamăgit –
pentru că întotdeauna vor exista fiinţe superioare sau inferioare ţie.

Bucură-te de împliniri şi stăruie în năzuinţele tale.
Ai grijă de profesiunea ta, chiar umilă;
ea este bunul tău adevărat în vremuri cu noroc schimbător.

Fii prudent în afaceri pentru că lumea este împovarată de înşelătorii;
dar nu te lăsa orbit încât să nu mai distingi virtutea.

O mulţime de oameni luptă pentru idealuri înalte
şi pretutindeni viaţa este plină de eroism.

[...] Citeşte tot

poezie de Max Ehrmann,1872-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a plecat tata

Mi-am promis ca un legământ
Să construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatăl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevăr tăios ascuţit gata să-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungă ca o muşcătură de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatală, nepregătit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilă
Aveam să îmbătrânesc într-o zi cât tata
M-au împins să-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odată cu Tatăl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagră cu el în capela friguroasă
Să mai învăţ ceva, să înţeleg, mi s-a făcut rău
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrăzneţ printre bărcuţe invizibile

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a trecut cheful de scris poeme...

mi-a trecut cheful de scris poeme,
am plecat, mi-am luat lumea-n cap,
nu mă mai interesează mail-urile,
vreau să fac un compromis provizoriu cu voi toţi:
lăsaţi-mă la ţărmul lumii
să contemplu melancolia
în toate culorile posibile.
e frumos să priveşti
panorama acestui secol
într-o cafenea sentimentală,
fumând pipă şi privind meduzele
care se zbat în acvariul din perete.
ce bine e să trăieşti cu mese şi scaune care-ţi vorbesc,
cu oraşe şi ţări pliante
care se desfac şi se strâng ca o armonică,
cu seneca prieten
care ne trimite la dracu,
să rămâi tu, cu sufletul tău, şi să-l mângâi,
să-i spui poveşti cu femeile care-au trecut prin viaţa ta,
cu democrit din abdera care şi-a smuls ochii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 august 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar (extras)

Demult, când gândul se năştea abia,
A trăit Thales din Milet:
Se spune că el întrezărea
Adevăruri vaste pe care alţi muritori nu le puteau vedea;
Atunci a fost primul moment
Când s-a-înţeles fără niciun dubiu, evident,
Că toate-au fost făcute pentru om şi bunăstarea sa.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin: nu vă fie teamă nici
De viitor şi nici de gândurile care, căzând, fac plici!"

În centrul cerului: pământul înţepenit şi plat!
Dar asta numai până când a venit şi,-n fine,
A pus lucrurile la punct cum se cuvine,
Cu vână tare şi glas puternic,
Un înţelept numit Copernic.
Tropăim, susţinea el,
Pe-un glob mititel

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua generaţie

Noi suntem gereraţia cu telefonul în mână,
Noi suntem dezamăgirea, regretul,
Generaţia rebelă,
Născută şi scufundată
În bucuria posibilităţilor nesfârşite.
Suntem generaţia copy-paste,
Generaţia "Mami, tati, vreau aia!"
Generaţia "Bătrânii comunişti ne limitează!"
Generaţia care nu face nimic pentru propriul ei viitor,
Generaţia pentru care o alta generaţie a luptat, s-a rupt în fâşii.
Generaţia care nu învaţă, nu ascultă, nu respectă.
Adevărul este acesta:
Suntem generaţia "Mami, tati, când veniţi acasă?"
Din Italia, Spania, Germania,
Generaţia "Mami, tati, vreau să fim o familie!"
Generaţia sinucigaşilor, a depresivilor
CARE NU ÎŞI PERMIT O VIAŢĂ NORMALĂ.
Generaţia agresată în familie,
Generaţia îndură bullying în şcoală
Generaţia "Buni, am luat 9,60 în teză!"

[...] Citeşte tot

poezie de Roxana Yukki
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte banală

Băusem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ţi se pare posibil,
chiar şi învierea din morţi,
chiar şi schimbarea amintirilor pălite.
În mine se deschideau şi se-nchideau într-una porţi,
scârţiind între renunţări şi ispite.

Era ora când totul şi se pare simplu şi posibil,
când crezi că un singur cuvânt
spulberă toate argumentele şi nehotărârile celorlalţi,
şi totul îţi apare clar şi categoric,
ca într-o operă desăvârşită de artă.

Ce operă de artă
poate fi mai desăvârşită decât dragostea?
Ce om n-a încercat să facă din ea opera vieţii lui?

Am spus şi eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simţit şi eu pur, vorbind despre dragoste,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul "victimei"

Cu siguranţă că există cel puţin un moment în viaţa ta în care ai adoptat, în mod conştient sau mai puţin conştient, poziţia de victimă. Şi nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.

E firesc, e natural, e omenesc.

Poziţia de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipeşte cineva. Dacă o consumi în cantităţi îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar şi dependenţă. O guşti o dată, o guşti de două ori, şi înainte să-ţi dai seama, nu îţi mai poţi imagina viaţa fără ea.

Poziţia de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei maşini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc şi te-ar întreba: "De ce te comporţi aşa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persişti în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocenţă: "Dar ce, cu ce am greşit?".

Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greşit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.

Doar în moment, doar în Prezent, ţi se relevă cu claritate, că tu eşti atât personajul principal, cât şi scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îţi stau pe umăr îngeri sau draci.

Să revenim însă puţin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Ştiu prea bine cum se simte, să crezi că eşti victima unei conspiraţii, a unui complot. Părinţii par că nu te înţeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viaţă pare că nu se gândeşte de loc la tine, maşinile din trafic par să ţi se-aşeze dinadins în cale, cafeaua pare să îţi sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îţi fure ţie somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul şi toţi pare că îţi sunt împotrivă. Şi e atât de dulce-acrişor. E ca o plapumă în care te cocoloşeşti, e micul tău colţisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înţelege, şi toţi îţi vor răul, atunci înseamnă că eşti singur/ă. Iar când crezi că eşti singur/ă, soarele radiant al prezenţei tale, se reduce la o lumânare, şi o uşoară somnolenţă atunci apare.

Cunoşti momentul? Exact atunci când eşti pe cale să adormi, şi rămâi parcă suspendat/ă în aer, agăţat/ă de un fir invizibil, poziţie ce îţi dă senzaţia că pluteşti. Îl ştii, nu-i aşa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne aşa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.

Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Şi ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, şi îţi inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulţumiri a intrat la apă, iar frigul îţi face degetele să tresară.

Atunci, îţi pare rău. Regreţi minciuna. Tu şi victima încetaţi a mai fi una. Ce prostie, a vieţii ironie, să îţi laşi calmul furat de frenezie şi să uiţi de poezie.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!