animale şi lumină

Baladă de om tânăr (II)

Cum să vă zic? mă minunez de viaţă
ca de-un izvor de munte în pustiu
din fiece ungher al fiinţei mele
vin soli cărări vestindu-mi că sunt viu
în zori mă scol cu lauda pe buze
aprind lămpi mari de cuarţ violaceu
simt cum pământul - pasăre de finix -
renaşte din cenuşă-n ochiul meu

Apoi se-nalţă beat din pâcla nopţii
un univers de vietăţi stârnind
miroase-a seve tari şi-a-mperechere
pe câmp erup vulcani de hiacint
columbe zugrăvesc pe cerul verde
un crucifix de crini miraculos
copiii zămisliţi acum sub soare
au stele-n frunte ca de făt-frumos

Ce tânăr sunt! ce blând mă flagelează
blestemul meu divin de a trăi!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiaţele

Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanţ de gât şi blana de murdării pătată,
Să-şi plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin faţa ta, o, public lipsit de îndurare!

Pentru a cerşi râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ţi, năucă şi puţină,
Să-şi sfâşie cine-o vrea cămaşa de lumină
Ce-ascunde şi pudoarea şi voluptatea toată.

De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veşnicie
O groapă fără glorie şi muta-mi superbie,
Tribut nu ţi-aş plăti nici vis, nici jale-amară,

Vïaţa nu ţi-aş da-o distracţie să-ţi fie
Şi n-aş dansa nicicând pe scena ta vulgară.

poezie clasică de Leconte de Lisle, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleidoscop

spune-mi un motiv pentru care
eu mi-aş dori să fiu înţeleaptă
din nou şi tu tânăr

e ora la care avem voie
să ne străpungem piepturile
cu lumina lanternelor
să bem şampanie în loc de apă cu rugină
să devenim vietăţi mărunte pe tocuri înalte

de ce sunt nopţile atât de nemiloase
cu oamenii-sălcii care-şi poartă amintirile
cusute de buze?

mi-am promis să nu mă mai grăbesc niciodată
mai fumez o ţigară după care
încep să plec.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară pe Golful Bothniei

Plutind în lumină, orizontul răcoros al Bothniei
alunecă în neantul alb al serii
unde fiecare stea păleşte pe ţesătura dezolantă a bolţii cereşti,
iar înserarea preia stăpânirea de la soarele ascuns vederii.

OSAKA MARU din îndepărtatul Nagasaki
se îndreaptă spre nord, spre fabricile de cherestea din Umeå,
remorcând, fără lumini la catarg, suflete bushido mirate
în luciul de fuioare-al verii.

Asemeni lor, au cutreierat şi alţi marinari;
şi-au întrebat într-o sută de graiuri: de ce
sunt nopţile de iunie atât de albe pe valurile Bothniei?

NB.
În limba japoneză MARU înseamnă cerc; dar are şi semnificaţia de reapariţie, de repetare a unui ciclu etern. Cuvântul este adăugat numelui navelor maritime comerciale ca măsură de protecţie asiguratorie că nava se va întoarce teafără acasă din voiaje. Acest nume nu se acordă navelor militare, ele purtând nume de munţi, fenomene naturale, animale, insule, etc.

poezie clasică de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vine noaptea

Şi acoperite de muşchi, pietrele crapă
Frigul vrea să dea lovitura la noapte.
la violoncel vântul sună a recviem
rugăciuni grăbite se murmură-n şoaptă

Litanie lângă litanie, epitet lângă epitet.
Fotoni filtraţi peste seara polară.
Şi stihul, pe lângă mercur, îngheaţă
cu ţurţuri plâng vietăţile pe-afară

Frigul la ferestre desenează icoane.
Cu tuşele de tăcere la îndemână
Lumina, spasmodic, din bec filează
Iar noaptea nu mai vine, se amână...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Aura Christi
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

Tara mea de suflet,
Ţara mea de dor,
Cu lumini prea multe
Cu deschize zări
Nu am bogăţii prea multe
Dar te am pe tine,
Cu întinse câmpuri
Lanuri cultivate,
pajişti naturale
Pădurile întinse
Animale iubitoare,
Totul e frumos:
Artificii, copii înzestraţi
Totul i prea deschis
Către Cer se-nalta
Ca o preafrumoasă
zestre strămoşeasca.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştrii

Luna îşi revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali şi seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopţii, triumfală.

În zori, Soarele-n veşmânt de gală
urcă-n tării rotund şi zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...

Când ceru-i tulbur, irizat cu tuş,
când în apusuri se duce la culcuş,
Soarele-ncălzeşte, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.

Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai creşti vieţuitoare?

sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prin sine însuşi

Aseară l-am vizitat pe Ştefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care şi-a pus acsa
în munţii cei mari
dintre Bucovina şi Maramureş,
a aşezat o roată pe râu
şi şi-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
şi într-o zi s-a apucat de sculptură.

Vedeam rădăcinile, zice,
şi nu mi se păreau rădăcini,
ci animale şi oameni şi zboruri.
Şi casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni şi fiare şi zboruri.

Şi-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ştefan Grec,
muncitor forestier maramureşean

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se sting

Toate se sting, se decolorează, amestecate iau forme noi,
Vântul cără nisip, îl aşază peste oraşe, croieşte
Estuare şi dune. Straturi moarte, straturi vii,
Femelele nasc pui, turme; masculii
Se însângerează unii pe alţii. Din sămânţa mirositoare
Se înalţă vietăţi, împânzesc câmpul,
Oceanul şi cerul. Carne şi pene, oase şi ochi,
Care devorează lumina, care pipăie prada,
O lume organică plutind pe apă, lipindu-se de pământ,
Înfigându-şi gheara în stâncă. Clipa arde,
Îşi lasă cenuşa ei orbitoare, se primeneşte,
Din putreziciune creşte lotusul uriaş, forţa lui
Se simte o mie de leghe. Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineaţa, lingând puiul,
Pământul scoate aburi, gâlgâie de ape freatice,
De rădăcini, de metale. Inima bate abia auzită,
Împinge sângele, ţine moartea la depărtare,
Apoi se opreşte; cade în gol, în abisul
Negru şi rece.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuloasa furtună

vântul îngenunchiază arborii îi frânge
furtunos şi nebun nu poate fi oprit
natura e în doliu suferă şi plânge
timpul o ia razna s-a înăsprit.

s-a pornit furtuna e periculoasă
norii de praf acoperă lumina
florile-s biciute pe faţă, se lasă
în voia morţii neştiindu-şi vina.

natura stresată nu are alinare
pericolul e-n aer în apă în pământ
clima globală vindecare n-are
oameni arbori vietăţi bagă în mormânt.

păcatul omenirii este magistral
gunoaie, dejecţii urcă şi-n astral.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!