Poezii despre bârfă și gură, pagina 2
Gura lumii slobodă
Acu', eu ce să zâc? o să lansez
O carte de-o să zâcă lumea: -Îu!
Da ce-are, muică, ăsta, ce-i, botez?
Sau o lansa bărcuțe pe pârâu?
Da' câte-mpăturește, c-are mii!!!
O fi vreuna să lanseze-n Jii,
Că ăsta e oltean d'ăl get-beget,
Lansează tot, nu țâne la secret
Nici zaibăru' cu care s-a-nțărcat,
Nici prazu' tot pe care l-a mâncat,
Așa că mergem toți, ce-o fi o fi,
Că rar se fac asemenea... prostii!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupta interioară, din iubire
În noi, lupta interioară, nu are sfârșit,
Între inimă și creier e zbucium infinit,
Când inima vrea și poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.
Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au șansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.
Arde intens până hărțuirea se termină,
Până rugina credinței devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambii
Mi-e frică să spun că n-am uitat,
O frică născută din frica de a nu fi judecat,
Știu c-am neglijat tot ce-am promis,
Nu sunt pregătit pentru un compromis.
Carieră, iubire, copil, gura lumii,
Iubire-am lăsat-o s-o îngroape nebunii,
Puteam face multe, dar ceva m-a oprit,
M-ai fusesem lăsat, eram pregătit.
Trădat de femei, și de -alegeri stupide,
O frunză-n copac sub priviri de omide,
Setat pe ce -o să zică alții, dar nu pe ce simt eu,
Acum că nu mai suntem, ți-aș scrie dar mi-e greu.
Se simțea de departe că nu sunt pregătit,
Ai încercat cumva, dar nu ai reușit,
Trebuia să ai răbdare, ai preferat să pleci,
Am să-ți arăt, o să regreți,
Prin ochii mei când ai să treci.
[...] Citește tot
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de seară
A mai trecut o zi din viața mea,
Ce dor îmi e de moarte și de tine
Și ce păcat că moartea nu mai vrea
Să treacă pe la poartă pe la mine.
Îmi este dor de tine, moartea mea,
De tine, clipa cea mai așteptată;
Te-nvinuiește gura lumii rea,
Dar tu rămâi mereu nevinovată.
A mai trecut o zi și n-ai venit,
Privesc apusul, ceasul, prima stea...
Când vine seara sunt mai fericit:
A mai trecut o zi din viața mea!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Trandafiri crescuți în icoane
Se scutură apusul în inima mea,
Fructele lui sunt nasturi de șoapte,
Îmi închid cămașa la gât cu o stea,
Mă zbat în spectacol de noapte.
Gura lumii soarbe zaț de cafea,
Ghicitori descriu frumos preaplinul:
Eu sunt eu, tu, și tu, ești cineva,
S-a înhumat în demiurg destinul.
Acum vocalizezi în toamna lungă
Aducând licoare amăgirii mele,
Canalii perfide se adună-n strungă
Să sugă lapte covăsit de stele.
Trufașii îngeri locuiesc mai sus
De cripta hibernării in balcoane
Unde tu, iubire, surâzător ai pus
Trandafiri să crească în icoane.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Realicartea
Din carte a ieșit un ochi.
Deși era obosit s-a deschis larg
și în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp și-a făcut apariția un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede ușa.
Nu era de el, locul lui era în carte și atât.
Apoi din carte a ieșit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Și mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura și-a făcut și ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experiențele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învățat-o să tacă.
poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei bârfitoare...
Aoleu și vai de mine,
Nu ți-o fi oare rușine?
Că-n tot satul mă bârfești,
Tu chiar nu te vezi cum ești?
Mă diseci ca pe o oaie
Și-arzi ca fulgerul în ploaie.
Mori de ciudă și frustrare
Și te doare tare, tare,
Fiindcă am fost ajutată
De un înger și salvată
Atunci când cu lacrimi grele
Mă rugam la cer, la stele,
Să scap de-o cumplită boală
Ca să fiu din nou normala.
Dar nici asta nu-ți ajunge
Simt în spate cum mă-mpunge
Vorba ta răutăcioasă
Ce taie precum o coasă.
Vezi-ti hârco de-a ta treabă
Că nimeni nu te întreabă
[...] Citește tot
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boierul
Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire
Boierul... Mult bătrân e: dinți nu mai are-n gură,
Postește, se grijește, bârfește și strâmb jură,
Stă cuvios în strană și zice din psaltire.
E mic de stat, fățarnic, semeț și crud din fire,
Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură,
Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură,
Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire.
De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul,
De bogății e putred și-l blastămă norodul,
Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul.
Și tocmai de Rusalii, când plin de veselie
Așteaptă să-i sosească fermanul de domnie
Îl prind cu pâri ascunse și-armașu-i taie capul.
poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tabla înmulțirii cu șapte
Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu șapte capete.
Că nu-i glumă să-ți cumperi
șapte pălării deodată.
Sau șapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai ești și fumător, ce faci?
Iar dacă-ți mai place și păhărelul?
Bineînțeles, e grozav să-l bârfești pe cutare
cu șapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele șapte capete care dintre ele-i mai deștept?
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai mușcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de șapte ori peste cap
[...] Citește tot
poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Meditație
Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.
Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viața m-a-nvățat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poți cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverșunare,
ziua bolii sau a morții nu știu ce e mituirea.
Nu mai cred demult în alții, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povestește
și numai a mea scânteie-ntotdeauna reușește
să-l vindece, mângâindu-l, când i-amintește de Eden.
Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăți din lume,
cum nici valul nu se-oprește-n ale mării-amare spume...
Tac... și-ascult povestea vieții... hai, noroc, SINEITATE!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre bârfă și gură, adresa este: