Poezii despre briză și muzică, pagina 2
Umbra
O umbră, delicată ca o bănuială,
se zbenguie spoind, în alb de opal,
urmele rămase pe trepte de nisip.
Cuvintele de dragoste, scrise pe mal,
le-a luat vântul într-un dans interzis.
Marea fredonează, abia auzit,
cântec de dor.
Freamătul plajei jelește ascuns,
sfâșietor,
într-un golf neștiut.
Refractar devenit printr-o ardere mare,
un castel de nisip,
înflorit într-o dimineață de dragoste,
ține ostatică cenușa iubirii,
nălucă ucisă în focul de soare.
O umbră adie libertate s-aducă.
Marea te îmbrățișează în alint,
mătasea-i îți alunecă pe trup.
Te doare că,
în briza răcoroasă, iubirile mint.
[...] Citește tot
poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansând în noapte...
Nu pot să dorm, am pe balcon un greier,
ce cântă, toată noaptea, la vioară,
cu cântul lui eu viața o cutreier
și gândurile-mi zburdă pe afară...
Strâng gândurile, vreau să le țin bine,
dar unul scapă și-n trecut se duce,
nu vrea să stea alăturea de mine
și nicidecum nu vrea ca să se culce...
Ies pe balcon în noaptea asta clară,
o Lună plină sus pe cer tronează
și-n briza răcoroasă de sfârșit de vară,
fără să vreau, picioarele dansează...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturi îndrăgostiți de flori
Mă sprijin de balustrada unui turn înalt;
Briza suflă blând.
Privesc în depărtare.
Sfârșitul Primăverii cheamă melancolia.
La asfințit, înconjurat de iarba plină de rouă,
Mă întreb dacă mi-ar putea cineva înțelege dorul.
Mai degrabă m-aș îmbăta criță.
Cineva trebuie să cânte când are vin la îndemână,
Dar pentru evadare, de fapt, beția n-are cheia de la nicio ușă.
Nu-mi pasă de dezordinea veșmintelor..
Iubita mea chiar merită să fie dorită.
poezie de Liu Yong, 9871053, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sortit
Să-mi dai un gând de-al tău, să-l înfloresc,
Să-mi spui un vis de-al tău, să-l împlinesc,
Dă-mi plânsul, am să ți-l transform în cântec
Și rănile iubirii dă-mi, să-ți vindec!
Nu-mi mai spune că n-a fost să fie,
Iubirea știu mi te-a sortit mie,
Degeaba-ncerci să fugi pe alte căi,
Al meu ești, te dau de gol ochii tăi!
Lăsa-ne-vom în voia valului,
Găsind, în doi, liniștea malului,
Fi-voi, dulcea ta briză de mare,
Tu, îmi vei fi colac de salvare!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți-vă unul pe celălalt
V-ați născut împreună și veți fi împreună pentru eternitate.
Veți fi împreună când aripile îngerului morții vă vor spulbera zilele.
O, veți fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsați puțin spațiu în îmbrățișarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.
Iubiți-vă unul pe altul, dar nu puneți lanțuri iubirii:
Lăsați-o să fie o maree unduitoare între țărmurile sufletelor voastre.
Umpleți-vă paharele unul altuia, dar nu beți dintr-un singur pahar.
Dăruiți unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncați aceeași pâine.
Cântați și dansați împreună, și fiți veseli, dar lăsați-l întreg pe celălalt,
Până și strunele lăutei sunt singure, deși vibrează la aceeași melodie.
Dăruiți-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai brațele vieții pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Și stați împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul și chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Samuel Gardner
Eu care aveam în grijă sera,
Iubitor de copaci și de flori,
Am privit adesea, în viață fiind, ulmul umbros,
Măsurându-i cu ochii coroana generoasă
Și ascultând voioșia frunzelor
Care, cu tremur, se strigau unele de altele
În tandre șoapte eoliene.
Rădăcinile îi crescuseră atât de larg și de adânc
Încât solul dealului nu-i putea refuza nimic
Din comorilor sale, îmbogățite de ploi
Și încălzite de soare;
Dimpotrivă, le ceda cu totul rădăcinilor viguroase,
De unde, în vârtej, erau atrase către trunchi
Și apoi de ramuri, intrând în frunze,
Pentru ca de acolo briza să prindă viață și să cânte.
Acum eu, locuitor în pământ, pot să văd
Că ramurile unui copac
Nu sunt mai mari decât rădăcinile sale.
Și atunci, cum sufletul unui om
Să fie mai mare decât viața pe care a trăit-o?
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zorii tăcerii mele
În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.
Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.
Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de neliniște să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...
Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalțe cântecul spre cer.
Cântec amuțind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...
Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viață îndurerată de zorii zilei.
poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eva rememorând
1
Rup de pe creangă fructul care nu mai este verde.
Mâinile-mi sunt încălzite de căldura unui măr
Roșu ca focul, un cântec murmurând.
Am mușcat până la miez vigoarea aceea dulce.
Cum aș putea spune cu ce se-asemăna?
Savoarea! Savoarea mi-a deschis ochii
Și m-a dus departe de grădinile plantate pentr-un copil,
Într-un loc sălbatic mai profund intens decât chemarea stăpânului.
2
Acum, aceste mâini reci călăuzesc ceea ce-au mângâiat odinioară;
Buzele uită ce-au sărutat;
Acum, ochii mei își unesc luminile
Pentru a vedea mai bine culmea.
3
Aș face același lucru iar și iarăși;
Fii navă și ridică velele,
Sloboade brizele și înhamă armăsarii,
[...] Citește tot
poezie de Toni Morrison, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În mijlocul oceanului pe vreme de război
Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Fața lunii calmă,-învelită-n argint și-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.
Chiar acum, momentul e plin de freamăt și de viață,
Înmiresmat de briza serii și-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără și îndrăzneață.
Și, totuși, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roșu-atroce.
În fața lunii, ca un afront, un nor obscen și gri foarte
Se-înalță de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor feroce.
Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea și viața curg amestecate!
[...] Citește tot
poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foc în jurul taberei
În jurul flăcărilor nude
scânteile se-adună-n hore
să cânte-n vreascurile crude
lemn din oceanele sonore
Au scuturat întreg nisipul
de nopți albastre și de praf
de răsăritul de pe chipul
unui flaut fără taraf
Sufla și vântul în ureche
din pieptul brizelor bătrâne
un cântec ce ține de veghe
și un solfegiu-ntre țărâne
Trosnesc copacii și se-agață
de nota ultimului glas
să ardă-n rugul meu de gheață
doi timpi în care-am mai rămas
[...] Citește tot
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre briză și muzică, adresa este: