crivăţ

Haiku

bate crivăţul -
zăpadă până la geam
bătrân izolat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tenebre

a timpului iarnă
rescriind calendare,
mai tânără durerea,
mai crudă singurătatea...

şi palmele crivăţului,
jucându-se cu nopţile minciunii...

mai ştii...

poezie de Eduard Dorneanu (26 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgii

Zăceau priveliştele moarte
Sub cerul sur, în asfinţit,
Şi-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăţ amorţit.

În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Şi mă visam în viitor...

Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma şi-naintea mea...

poezie celebră de Şt.O. Iosif din Poezii (1902)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eseu

Dacă doreşti să fiu un vârf
Nu mă opri să lupt cu munţii.
Dacă doreşti să fiu un fluviu
Va trebui să spintec marea...
Dar, spune, tu ce vrei să fiu?
Căci eu vulcan, şi crivăţ, şi iubire sunt.

poezie de Bebică Ghiţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolaru
şi gândul creşte-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp nou

E-o linişte ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
şi se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivăţul lui îmi flutură pletele şi-ncinge danţuri!
Câmpul, în flux, şi-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe nişte lanţuri.

Da, şi le-azvârle ca pe un fum,
ca pe nişte gratii de carcere,
şi ele se prefac în berze, şi plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a coprins.

Negreşit! focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

Şi aripi s-au frânt, bătute de crivăţul rece
Apus... era totul apus!
Non sens, cu abateri şi erori de sistem
Când totul părea drept
Labirintul mi-a năucit universul.
Nu mai puteam să zbor... zboară tu pentru mine, am spus!
Eu nu mai eram frumoasă!
Vulturul îmi furase sufletul în întuneric.
Era devorat de minciună, trădare...
Erai de neiertat!
Am spus... pleacă tu, vreau să mor în linişte.

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!