Poezii despre cenușă și foc, pagina 2
Cenușa singurătății
Copil rătăcit în splendoare mă simt.
Am inima plină de visele ridicolei iubiri
Și vreau ca focul acesteia
mistuit în flori să fie cenușă.
Oare puterea inconștientului meu e mai mare decât voința?
căci astăzi mă simt pasăre,
Oare de ce zbor mereu cu aripile frânte,
în înaltul plin de cenușă,
suflată de vântul ucigător al singurătății?
poezie de Mihaela Amăriuței (noiembrie 2009)
Adăugat de Mihaela Amăriuței
Comentează! | Votează! | Copiază!
Finiș
Acum că ai ajuns
la sfârșit
te-ntrebi
Ce mai fac?
Să știi că
Am devenit
Cenușă
Așa cum i se cuvine
Oricărui lucru
care arde
Numai cenușa poate să spună
ce e focul cu adevărat.
Pasărea Phoenix e doar o legendă...
poezie de Iasmos Rapla
Adăugat de Iasmos Rapla
Comentează! | Votează! | Copiază!
E un evantai
Nu accelera ritmul
respirației;
ia aminte cum flăcările cresc odată
cu vântul
și-ar putea fi cenușa
oaselor tale,
dacă însuflețești incendiul
din ochii lui.
poezie de José Echegaray y Eizaguirre, premiul Nobel-1904, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Echilibru
Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Și-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
Tu singură îmi aperi
Și flacăra și scrumul
Și toată îndoiala
Tu singură mi-o știi.
Tu singură, tăcere,
În care pot să caut
Și țărmul resemnării
Și tainice poteci.
Tu singură mă tulburi
Asemeni unui flaut
Și m-ai putea ucide
Simțind că poți să pleci.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi și pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mâni pământul
și suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topesc zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămând să-ți mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopții o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușa,
noi și - pământul.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca focul și mocirla, am fost noi amândoi,
Unul lasă cenușa, altul lasă gunoi.
Ca vântul cel puternic, cenușa-i spulberat,
Căci în mocirla aia, eu toată m-am băgat!
catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Focul
Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranță,
să-și lumineze mâinile
și teama de el.
Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenușii,
când vulturii coboară în noi
și ne temem.
poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Michelle Rosenberg
Cânele din Pompei
Văzui în Pompei acel câne roman.
Așa ni-l voiră zeițele sorții -
mulaj conservat în materia morții,
să nu-l putrezească nici ploaie, nici an.
Ieșise să scape din norul din ușă,
de noaptea căzută din munte cu foc.
Dar cânele, scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rânjind și mușcând din cenușă.
Te văd Dumnezeule - plumb, scrum și nor -
odată venind peste mine prin ușă,
din muntele cerului, cotropitor.
Scăpa-voi doar până în poartă. Apoi
mușca-voi, în Tine, a lumii cenușă.
Tiparul în TINE păstra-mi-l-voi.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci fără pădure
in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură ușă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenușa
doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii privește înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul
nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă
si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivățul iernii ce vine
fără brațe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine
[...] Citește tot
cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anii tinereții noastre
De s-ar despica oceane,
Lumea dacă s-ar sfârși,
De s-ar prăpădi pogoane
Tot pe tine te-aș iubi.
Întorcând a mea privire
Spre copacul cel senin
Însuși el mi-a dat de știre
Că la tine am să vin.
Am să înfrunt nemurirea,
Flăcări ce se-nalță, fum,
Ca să îți salvez pieirea
Cetelor de ani de scrum.
Voi săpa în adâncime
Și voi căuta semeț
Anii tinereții noastre
Ce i-am petrecut măreț.
poezie de Andreea Catalina
Adăugat de Andreea Catalina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cenușă și foc, adresa este: