Poezii despre cenușă și noapte, pagina 2
Lumină
în albul crud al hârtiei
mai cioplesc adânc poeme cu dalta-creion
și ostenit îngenunchez între răni deschise de suflet
noaptea îmi spun îngropându-mă în vorbe adânci
că cenușa de oase aprinde placente de îngeri
luminând întunericul
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va veni cândva o vreme
Va veni cândva o vreme
Când cuvinte or să moară,
Când priviri or să blesteme
Și nimic n-o să ne doară.
Va veni o noapte lungă,
Plină de-ndoieli... și rece,
Clopote vor bate-n dungă,
Toți pe lânga noi vor trece.
Va veni cândva o vreme
Când pământul va fi piatră,
Când lumina... se va teme
De cenușa strânsă-n vatră.
Va veni... o clipa-n care
Plumbuitul întuneric,
Ne va arunca-n uitare
Și-ntr-un univers eteric.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miezul nopții
Coboară lent și trist coboară
Pe-a îndoielii serpentină
Topită undă pe vioară,
Otrava nopților, felină.
Jur-împrejur, genună sumbră
Cenușa zării troienită,
Stingând contururi vagi de umbră
În fremătare infinită.
Amarul clipelor profunde
Îl sorb acordurile vane,
Dând cadențatelor secunde
Întinsul vastelor oceane.
poezie de Aurel Pastramagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puteai să arzi de vie
dacă sărutul meu incandescent
ți-ar fi înnoptat pe buze.
Dimineața, soarele s-ar fi topit
în cenușa iubirii noastre.
Cât de dispus era cerul să ne vină-n ajutor!
Părea o cisternă din care privighetorile
ne-ar fi stropit nesomnul cu triluri.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 73
Te uiți la mine - toamna m-a înfrânt
Și frunzele uscate au căzut
Doar câteva pe ram tremură-n vânt,
Nu mai sunt păsări, corul a tăcut.
În mine vezi lumina din amurg
Când soarele e jos, la asfințit,
Dar noaptea care vine cu mult sârg
Ca moartea totul a pecetluit.
În mine vezi arzând un foc mocnit
Pe-a tinereții lui cenușă gri
Ce pare-un pat ce-a fost de ea hrănit
Pe care-acum un vârstnic va muri.
Iubirea-ți va spori când mă privești,
Dar ce iubești, mai bine părăsești.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castel medieval
Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.
Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.
E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanțuri lupi se gudură, nu câinii.
Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuși, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aureola
Ca-ntr-o legendă veche și uitată
în valea noastră s-a ivit o sfântă.
În preajma ei mereu văzduhul cântă.
Și umblă zvon că noaptea câteodată
când stă pe întuneric în chilie
văpaie i se-aprinde pe la tâmplă.
Nu bănuiește sfânta ce se-ntâmplă.
Nu bănuiește aureola vie
ce-njurul capului îi luminează,
zvâcnind și întețindu-se-n visare.
Ea simte numai și se miră trează
cum fluturii de noapte-o cercetează,
cum sfârâind prin păr ca-n lumânare
îi cad pe rând, cenușă, la picioare.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Facticitate
găsind cu mintea limpede
și vie
o contemplare lungă între drumuri
într-o frântură de ataraxie
dihotomiile se ard în scrumuri
din vertical
monada dezgolită
în sine
recitându-și monologul
ca un fonem cu coama rotunjită
pe brațe îmi adoarme inorogul
murim atât de singuri
prima oară
am decupat sub talpa mea angoase
nisipuri roșii care se pogoară
pe umbrele cu pielea de mătase
privește-mă din nou
[...] Citește tot
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrân de-atâta lună
Am scris în tinerețea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieși pe cel din urmă drum,
"Albit și alb, bătrân de-atâta lună".
Era făcut din calcar și furtună
Orașu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenușa mea de rug,
"Albit și alb, bătrân de-atâta lună".
Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Și simt că mă topesc în ierbi și pier,
"Albit și alb, bătrân de-atâta lună".
Și noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit și alb, bătrân de-atâta lună".
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pedeapsa lui Tartufe
Căci scăpărând din inima rănită
De dragoste,-ntuneric și cenușă,
Doar noaptea îi mai este lui iubită:
Ca să-i izbească-n față câte-o ușă.
"Oremus"-un om numai cu nume,
Brusc se spânzură de-a lui ureche
Și-și rupese haina, arătând la lume
Ce goală-i stirpea omului cea veche!
Ci sfântu-i sfânt și-n pielea goală-
Păcat de ochi însă și inimă - rănite,
Mătănii- lacrimile ce-i cad în poală!
Și hainele ce mereu îl duc vai în ispite!
Dar nu înjură Tartufe, ci singur și gol,
Prinse a-și da, domnilor, la pas, ocol.
sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cenușă și noapte, adresa este: