Poezii despre cenușă și suflet, pagina 2
Murmurul stelelor
Ea cântă, iar cântecul ei
îmi pare un murmur de stele
trimis ca din suflet să-mi spele
cenuși din trecute scântei.
E-un cântec ce naște fiori
și-aduce-n privire blândețea,
căci vine în el cu tandrețea
și dragostea primilor zori.
Ea-mi cântă, îmi cântă mereu
de-acolo, din sufletul meu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumină
în albul crud al hârtiei
mai cioplesc adânc poeme cu dalta-creion
și ostenit îngenunchez între răni deschise de suflet
noaptea îmi spun îngropându-mă în vorbe adânci
că cenușa de oase aprinde placente de îngeri
luminând întunericul
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
Ca frunza ce se lasa pe izvor iti tulbur sufletul c-o sarutare, si gura ta, sorbindu-ma, tresare cu valuri care nu mai stiu ce vor.
Nici focul nu cutremura mai tare, nici vantul nu imbata mai usor. primesti pe umeri un frunzis sonor care se scutura dintr-o cantare.
De ce suspini?
Ce nour te patrunde?
Pe frumusetea ta ca peste unde se lasa lenes un umbros vesmant.
Ah!
Frunza mea se face scrum pe gura
Dar, putrezind, salbatica nervura isi zgarie profilul
in pamant.
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de iarnă
Când totul e alb și cenușă,
Iar soarele-n doliu plutește,
Doar iarna eterna mătușă
Din colțul de gheață privește.
Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câțiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.
Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp și uitare,
Își cerne ecoul în unde,
Din văi și poteci solitare.
E liniște iar și e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu știu de ce, care sau cine
Pașii prin stele i-afundă...
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbind stejarului
Eu sunt călătorul veșnic solitar.
Doar umbra ta mă-nviorează iar!
Și-ți dau în schimbul cântului amar,
O inimă aprinsă de cleștar.
Întinde-ți, ramul greu și mă cuprinde
Mai bine ca aici nu-mi e niciunde!
Și binele ce-l faci azi, îndoit
Se va întoarce-n suflet înmiit.
O să te-aprind la margine de drum
Și amintirile vom face scrum.
Vom arde amândoi și-al iernii ger
Va fi numai un zâmbet rece, efemer!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru
Morminte de soare și scrum de nori,
Deșert de valuri și ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi și cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă și, tu, cel iubit,
Voi care aveți Dumnezeul în oase,
Inimile știu tot și știu, ca și voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace
Cuvânt minunat și pur,
Ca aerul dimineților pline de vară ,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul și mările, laolaltă!
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici
Nici roșu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,
Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,
Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,
Și tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri și ochi și păsări
Se vor preface-n scrum.
poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Suflet bun, făcut scrum
Suflet bun, făcut scrum care ți-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?
Suflet drag, răvășit dacă-ai ști, cât te-am iubit,
Cât am plâns când ți-a pierit umbra deasă-n asfințit!
,, Ce știi tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,
Boli, durere și mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,
Suflet bun, făcut scrum care ți-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 107
Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu știu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triștii profeți se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veșnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Și voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.
Iar monumentul tău va dăinui
Când despoți și blazoane vor pieri.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul adâncimii
O fi sau nu o fi prea mare vama!...
Dar desfoindu-mă de vreri și stingeri,
Prin florile ferestrei în prelingeri,
Sufletul blând își mângâie marama,
Or fi coralii mei, după atingeri,
Meduze nesfârșite-n toată gama,
Dar de se-ncarcă cu miresme rama,
Rămân puține focuri de convingeri!...
De-aceea-n mine bate surd ideia,
Că sfredelind cenușă și capcană
Și aurul se-alege peste rană...
Dar mai presus decât este femeia,
Când nu te spulberi asuprit de mană,
Pe fața nevăzută, îți pierzi cheia!...
sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cenușă și suflet, adresa este: