Poezii despre copilărie și tată, pagina 2
Copii și copilărie
Lângă mamă, lângă tată, copiii repede cresc.
Își trăiesc copilăria, joaca mult o îndrăgesc.
Cât este ziua de mare, picioare nu odihnesc.
Aleargă și sar întruna, bucuroși se hârjonesc.
Unul cade dar nu plânge. Singur cu puterea lui,
De la pământ se ridică, urcă scara timpului.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adeseori m-am întrebat
De ce copiii moderni sunt mai complicați?
Cred că răspunsul căutat
E: pentru că au prea mulți tați, mame și frați.
catren de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciunea copiilor mici
Doamne, Doamne, ceresc, Tată,
Noi pe Tine Te rugăm
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvățăm.
Că Tu ești Stăpânul lumii
Și al nostru Tată ești
Și pe toate cele bune
Numai Tu le împlinești!
Amin.
rugăciune pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerile unui prunc
Mama-a gemut, din umeri a strâns tata
Când am căzut pe lume ud și gol,
Fragil, cu lacrimi anunțându-mi soarta,
Ca o amenințare-ascunsă într-un nor.
Zbătându-mă în brațele tatălui meu,
Încercând să scap de-a scutecelor zăbrele,
Strâns legat și obosit, nu mi-a fost greu
Să-aleg confortul de la sânul mamei mele.
poezie clasică de William Blake din Cântecele experienței, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târzie lacrimă, iubirea
Am fost copila de la țară,
Veneau necazuri și treceau ușor.
Mai dragă ca o primăvară,
Trecu copilăria ca un nor.
Ne sunt părinții aproape morți
De griji și de nevoi prea multe,
Copiii lor plecară toți
Și glasul vântului se ascute.
Ce singur ești când nu mai vine nimeni,
Flămând de lumea-ntreagă.
E Postu' Negru și e vineri,
Nu-i nicăieri copila dragă.
Când l-am văzut din nou pe tata
Își ascunsese moartea-n piept,
Spunea ce este judecata:
Să, ții, copilă, drumul drept.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din revista Acolada, nr. 2 feb. 2022, Revista lunară de literatură și artă a USR
Adăugat de Micheline Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târzie lacrimă, iubirea...
Am fost copila de la țară,
Veneau necazuri și treceau ușor.
Mai dragă ca o primăvară,
Trecu copilăria ca un nor.
Ne sunt părinții aproape morți
De griji și de nevoi prea multe,
Copiii lor plecară toți
Și glasul vântului se ascute.
Ce singur ești când nu mai vine nimeni,
Flămând de lumea-ntreagă.
E Postu' Negru și e vineri,
Nu-i nicăieri copila dragă.
Când l-am văzut din nou pe tata,
Își ascunsese moartea-n piept,
Spunea ce este judecata:
Să, ții, copilă, drumul drept.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița (11 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tata
Eram copil,
mă trezea devreme
tata, rugându-mă
să-l ajut
să semene zări.
Noaptea
culegeam împreună
stele,
după ce scoteam bețele
din roata Lunii...
Acum,
prin geruiala ferestrei,
abia de mai observă
zările,
cerul îi pare
o stranie miriște,
roata Lunii
[...] Citește tot
poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura și Arta" (16 noiembrie 2006)
Adăugat de Petrescu Mariea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau
să fiu prieten cu oamenii foarte
triști care și-au pierdut copiii atât de bătrâni
încât până și mama și tata păreau
niște sugari în brațele mele (?!) din care
nu au scăpat decât morți
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gelozie
Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot așa l-ai fi iubit.
Dacă nu-ți ieșeam în drum,
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin, nu mie,
Mângâierile de-acum.
Ai avea și vreun copil
Care, poate (idiotul!),
Ar fi sămănat în totul
Cu-acel tată imbecil.
Dar așa... ce lucru mare
Că-ntr-o zi ne-am întâlnit
Și că-s foarte fericit,
Absolut din întâmplare!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ramona Doleanu
Secvență.Viața și Moartea într-o singură clipă
La câteva zile distanță
ninge cu furie
frigul se zvârcolește
sub anotimp
umbre și scâncet de bob
o lumânare ghemuiește liniștea
într-un colț
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeți
la capăt de anotimp
se odihnește tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
așteaptă apocalipsa
poate sunt singurul
ce așteaptă cu atâta emoție
ziua în care
toate anotimpurile
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre copilărie și tată, adresa este: