Poezii despre creier și lumină, pagina 2
Sentimente...
Papilele gustative ale creierului
Te-au savurat ca pe lumina sufletului.
S-au aliniat nopțile, dorindu-și pedeapsa
Unui surâs.
Te-am transformat în lumină
Și în iubire a înmugurit trandafirul sărutului...
Ești paharul meu cu șampanie
Pe care l-am sorbit cu prima
Înghițitură a fericirii.
Din degetele mele picură roua...
Când m-ai atins mi-au transpirat unghiile
De amploarea sentimentelor.
Talpa ta strălucește de vraja atingerii.
Te hrănești cu mine
Și prin noi respirăm fiecare cuvânt.
Când te dezbrac de cuvinte, iubește-mă!
Nu vreau să mă tem de iubire!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri de când eram piatră
Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.
Mințile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roșcata înțepenire a pietrei.
Eram atât de rari
(mi s-a părut că aud)
atât de foarte rari încât
cu toții la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărbatul și femeia
Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfințește.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primește lumină, inima primește iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin rațiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Rațiunea convinge, lacrimile înduioșează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremația, femeia are intuiția.
Supremația semnifică forță, intuiția reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspirația bărbatului este către gloria supremă, aspirația femei este îndreptată către virtutea desăvârșită.
Gloria face totul măreț, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecți.
Bărbatul gândește, femeia intuiește.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simțind înseamnă a avea în frunte o aureolă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Flămândă ți-e uimirea
Uimit de vis, ai supt lumina zilei,
Ca pruncul, alipit de-al mamei sân,
Ai gâlgâit senin prin arșița pupilei,
Tu, ochiule, de zorii cruzi, hapsân.
Mi-ai șerpuit irișii verzi prin iarba,
Strivită de-ale timpului picioare,
Și te-ai mirat, clipindu-te, de graba,
Ce rânduiește-a Terrei împăcare.
N-asculți de inima, ce-ți umple vâna
C-un vers din domolirea fericită,
Și nici de creierul, ce-ți uită vina,
Când îl amuzi c-o nucă decojită...
Degeaba-ți cert, de neastâmpăr, firea,
De când te port, flămândă ți-e uimirea.
sonet de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e frică
ție nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piață
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp și creștetul în cer
îmi e așa frică încât nu mai pot face nimic
stau și privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărțit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casus belli
Trezește-te române din aburii lui Bachus,
Surprinde-ți mă ficatul cu-o apă cristalină,
De nu în loc de creier ai să găsești un cactus
Și mai târziu pe masă mă faci să-ți duc lumină;
Mai lasă mă mahoarca și trage-n piept o iarbă,
Pășește afară-n mediu, mai fugi de dublu w-euri,
Și nu lăsa-n rutină mass-media să te fiarbă
Hrănește-te salubru, ferește-te de E-uri...;
Dar să mai las morala, oricum nu-și are rostul,
Că fiecare-și drege la cum il duce țeasta,
Apoi cine-i de vină, sistemul, el e prostul,
Să-l răsturnăm cu toții, și poate.... cu asta basta!
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceasta nu poate fi
aceasta nu poate fi aievea
înfățișarea e înșelătoare
o oarecare așezare a coborât pe oameni
distanța se mărește de nașterea ierbii și doare
toate viețile au devenit la fel
între sus și jos nu mai există doi
există doar unul
miezul nopții e surd
ruptura nu-i lumină
pe această absență pedepsită de viață
ochii se lipesc de creier
cuvântul intră-n oglindă
și uneori se face frumos țintind luceafărul de sus
ieșind din tăcerea învelită în plastic
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupta interioară, din iubire
În noi, lupta interioară, nu are sfârșit,
Între inimă și creier e zbucium infinit,
Când inima vrea și poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.
Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au șansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.
Arde intens până hărțuirea se termină,
Până rugina credinței devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Notre Dame
La Notre Dame statuile ard sfinte
Istoria se zbate prin tunel
O rog să stea departe de lumină
Să nu rămână speranța fără cer
La Notre Dame din turlă zboară păsări
Cu inima-n credință prin tristeți
Se-aude cântul plâns de îngerul din oameni
Și nu mai știu să număr iubirea dintre vieți
Aș vrea să te ating să-ți fac din rană ora
Pe care s-o opresc în turnul încă-n vânt
Dar bate dinspre ceruri un clopot de uitare
A sângelui prelins din trupuri spre pământ
La Notre Dame lumina arde urma
Privirea în genunchi sărută tălpi și spini
Și-îmbrac în neputință al zilei zor de mâine
Cu dragostea, credința înveșmântate-n crini
la Notre Dame...
[...] Citește tot
poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci noi suntem doar coaja, frunza doară
Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orișicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.
De dragul lui fetițe se ridică
și-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieții se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea
și-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
și îngheță și se topi,
spre el își răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, și-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
și verzi fructele toate le aflară.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre creier și lumină, adresa este: