cuvinte şi gravitaţie

Contur reinventat

un contur reinventat în oglindă
striveşte umbra furată din trecut,
locul evadat al sărutului e gol.

clipele sunt împărţite în cioburi,
unele au trecere fugară în ecou spart,
altele îşi certifică prezenţa muşcând din inimă.

respiraţia e îngreunată de gândurile mutate la suprafaţă.
trebuie să rememorez gesturile senine mirosind a petunie,
mersul grăbit şi camera goală.

din televizor sunt azvârlite cuvinte fără gravitaţie
astupând fereastra cu zborul spre neant.
lung pe masă se-nşiră lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

degeaba repar cuvintele ologite
de vântul oval aventurat-n canicula iubirii
ori reorientez sentimentul spre întâiul strigăt,
când suavele gânduri cu paniere în mână
culeg bunătăţi din flora metafizicii.

de prisos voi cercei şi voi nimburi,
căderi din matinalul zbor al stelei târzii,
călătorită prin intrinseci...
degeaba plonjonul păsării în zarea tălpii
redesenând dimensiunea zborului,
fără garduri şi delicvent prin hăul negaţiei...

degeaba tu şi eu,
neîntrebaţi întâmplării sosiţi
şi prin crăpăturile gravitaţiei căzuţi
în braţele celuilalt,
când un fatal cântă dintr-un caval!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvinte

- murmur -

în câmpul energetic
generat de creier,
adică în minte,
cuvântul
germinează.

/aidoma albinei:
polenizează alt cuvânt,
în formă de floare./

Nichita poetul
avertizează:
"cuvintele pornesc la vânătoare
hăituiesc
sau sunt hăituite"

/se metamorfozează
în

[...] Citeşte tot

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cuie

[golgota harului]

merg nevăzut pe strada principală a poeziei
mă-mbrac uneori în păduri
pentru a compensa deficienţa acută de verde din universuri palpabile
pentru acces la graiul nevăzutelor
în trei cuie am bătut limba

în avalanşă respiraţii binare decantează împărăţiile din celulă

chiar fără de cină dar cu taine în buricele
scormonitoarelor degete
tai cu apă lunatică otgoanele gravitaţiei
înghit fructele focului ca pe cuminecătură şi mă schimb
în cuvinte
de toate îngheţurile

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însingurare

se lasă însingurarea
prezentul îmi pare un dans
pe sârma ghimpată a unei puşcării
plină de amintiri
un bătrân librar stinge lumina din
jurul acestei amiezi prăfuite
o altă carte scoasă şi pusă
la loc pe un raft încovoiat
nu-mi ajung din urmă cuvintele
altădată realitatea părea că se curbează
se deforma în jurul meu
unele evenimente sunt atrase de mine îmi spuneam
o gravitaţie ciudată funcţiona aleatoriu
şi totuşi mă simţeam
apărat de un déjà vu permanent
acum se lasă însingurarea
irişii mei luminează
bucăţi de asfalt zboară din şoseaua
muşcată de ei
un susur slab aud dintr-un cimitir

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Liftul spre cer"...

"Liftul spre cer",
Al cărui proprietar
Este poetul Marin Ifrim
Are o mie de etaje.

La parter
Sunt cuvintele poetului
În gura oamenilor de rând.

La etajul 1
Sunt cuvintele "prietenilor"
În piele şi oase.

La al miilea etaj
Sunt cuvintele politicienilor,
Cu toate partidele lor,
Înşirate
La linsul tălpilor
Icoanei
Lui Dumnezeu...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini-n montaj

îţi pierdeam iluziile pe sub coloane
şi imperii de frunze analfabete,
defrişate de omizi.
mila se urca în pomii ce nu mai vor
să treacă strada exfoliată
de lucrările rapid proaste.

într-un golf de păsări mărginit
iarba clonată dădea în ploi verzi
de jos în sus udând utopii
şi verbul prin aer necomun împrăştiat.
în noaptea pumnului tău
se montau perspective
şi o contaminare centrifugă a izolării.
tot ce era înstelat se dădea deoparte
cuvântul să poată trece nejenat,
cu umerii încărcaţi de acolade şi curbe.

după atâta mişcare,
o frică curajoasă se apropie

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

simt că viaţa nu mai are răbdare. cuvintele joacă în faţa ochilor
muzica are alte sonorităţi, aerul are alt gust
şi nici ideile parcă nu mai sunt fluide. au colţuri şi ţepi
şi lasă în urma lor pete de uitare. sângerez. sunt tot o rană

vin alegerile! vin alegerile! dar eu aleg de când mă ştiu
fiecare zi este o nouă alegere, fiecare oră mă obligă
telefonul îmbufnat şi-a ars bateria. până şi lucrurile mor
dacă nu sunt băgate în seamă. aveam un bec. s-a scuturat

toamna asta e incredibilă. a sufocat verdele cu prea multă iubire
acum împrăştie aur pe toate aleile şi cerne lumina
aerul rugineşte, se desprinde uşor şi cade sfidând gravitaţia. e plutire.
aşa cum numai visele desprinse de pe geana dimineţii se lasă purtate

către niciunde...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!