Poezii despre cuvinte și gravitație, pagina 3
Pelerinaj la mormântul de apă
(recuperarea limbajului ancestral)
să-mi sfărâm gleznele de stele devenea un fapt comun care nu merita consemnat mamă
croșetai placidă la gura sobei o pereche de ciorapi
pe care nu-i va încălța nimeni
ochii mei orfani făceau culcuș fulgerelor
surori de vreme ploioasă
priveai mirată mamă epavele de pe țărmuri uitate sau iertate de-un potop anonim
eu număram catarge și mareele din palmă
mi se părea straniu că n-am sângerat împreună pe-același gând niciodată
spate în spate
rulam găuri negre memorii uscate ce ne-atingeau diferit
Noul Testament încă nu-și desferecase coperțile
pluteam sincopat printre escroci și presupuși sfinți și nici o credință nu ne lega în aceeași tâmplă
deși îți umpleam buzunarele cu ancore sufletul tău rămânea pe afară
[...] Citește tot
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecut întors în viitor
M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să știu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.
Nu mă știam, din lumea de ciudați;
Amestec, plastic cu metal... robotizați.
Eram în zbor, că n-aveam gravitație...
În planaj de gând, profund în levitație.
Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meșteșug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... și-un "plug".
M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aș ști pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-și schimbă mereu formă...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gaudeamus igitur
Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr irațional,
fiindcă și copiii din școala preliminară știu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecționate și funcționarea lor simultană,
sinergică și mondială,
poate să fie îmbunătățită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură și altor roboți extrem de inteligenți.
De mult timp am ajuns să măsurăm și timpul cu inexactitate.
Învățăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim așezați pe toate celelalte simțuri ale celorlalți oameni ai secolului 23,
și totuși simțim pământul de sub noi,
așa precum prințesa lui Andersen simțea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Știm că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiștii consideră că nu ne apropiem de sfârșitul lumii,
mai ales fiindcă am renunțat la pretenția că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă și timpul este o categorie a materiei și spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spațiul.
Până și copiii cei mai mici care știu să vorbească deja
[...] Citește tot
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cuvinte și gravitație, adresa este: