doliu şi ochi

Preţ de o secundă...

Preţ de o secundă, totul stă pe loc,
Labirint de vise ninge peste timp,
Crâmpeie de ceaţă nu mai sunt deloc,
Lunatice zboruri trec prin anotimp.

Frunze, pomi dansează într-un film final,
O descătuşare încearcă în zori
Simfonii de aripi, dar sunt bieţi actori
În decorul galben, tandru şi banal.

Umbrele din suflet se pliază-n nori,
Clipe agitate – păsări fâlfâind –
Colorează-n doliu, gândul, uneori,
Când, spre universuri, ochii şi-i întind.

Petale de Soare se răsfrâng pe cer,
Lăcrimează-n rouă şi cad pe pământ,
Făcând loc zăpezii, cumplitului ger,
File din povestea Cuvântului Sfânt.

poezie de Daniela Tiger din Împăcare - Pricesne şi poezie ortodox-religioasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai vrea, precum se vede, să-ţi mai aduci aminte

Ai vrea, precum se vede, să-ţi mai aduci aminte
D-acea miniatură a sexului frumos,
D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,
D-ocheada cea focoasă din ochiu-i amoros;

De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare
A lumii toată în doliu, d-acel surâs ceresc
Ce veseleşte lumea ca ziua de sărbare,
De gestele-i vioaie şi timbrul îngeresc;

De buclel-ebenine, lucioase şi flotânde
Pe sânul d-alabastru, ca aripe de corbi
Ce fâlfâie pe bruma ninsorilor căzânde
Cu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? –

Pleca când am văzut-o, şi tremuram de frică;
Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura.
Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,
Pe care şi evreii părea c-ar săruta.

poezie clasică de Cezar Bolliac (26 mai 1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem cult

blestem extrapolând vivacitatea
cu care te preumbli elocint şi minţi
să crească-n ochii tăi doi dinţi
cu ei să mesteci în curând dreptatea

şi doamna vinovată de-ntâmplarea
că eşti cu noi, să fie lăudată
băgat să fii cu sila înapoi în tată
pentru că mama-ţi nu merită iertarea

urmaşii tăi, trăiască-le orgoliul
de cât i-ai îmbuibat din seva ţării
să fie şterşi definitiv pe tabla întâmplării
să n-aibă cine să le poarte doliul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

lumile îşi dosesc rănile în noroiul timpului
uitând că ţărâna şi apa
formează lutul prin care trupul a căpătat suflu de viaţă
malurile apelor veştejesc privirile
pentru ochiul
care nu-i decât vremelnic în timp
doliul este păcatul
în lipsa luminii şi-a întunericului

m-am trezit în tresăritul unei clipe
dintr-un sunet trecut ghearele din mine au desfăcut virginităţi
imaginare
trupurile mă ascund de frigul fierbinte
nopţile mă numără în cruci
fără destine

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă în doliu cu doi copii la piept,
Renaşti din cenuşa încinerării
Iubirii tale ucise, cu noi şi
Mai vitale puteri nebănuite,
Iei cărămizile casei distruse,
Una câte una şi clădeşti din nou
O vatră-n care să ardă foc veşnic,
În jurul căruia se va închega
Sfântă familia şi ştii din instincte
Pecetluite-n sânge, cum să umpli
Rolul vieţii tale, cu nepăsare,
Priveşti potrivniciile, ce vin şi
Pleacă, lupta ta e o luptă sacră,
Deschide ochii, vei vedea, ai învins, deja...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

o apă seacă fără lucire
precum ochiul ce n-a văzut lumina niciodată
neagră ca baticul de doliu
se plimbă sângerând
în prelungirea înserării
de abia mai pot să-mi deschid gândul
să văd cum uitarea sfârtecă umbrele de ghimpi

tu eşti Eva care te tânguieşti
orfană de Dumnezeu şi de dorul însetat al muririi
tu stai şi veghezi apele Styxului
pline de cianuri trupeşti
tu porţi între coaste toate blestemele omenirii
tu mănânci şi nu te saturi de întuneric
şi poame grele de plumb

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire îndoliată

De ce te-ascunzi mereu în nopţi de necuvinte
Călcând în vechi hârtoape de-nsingurate ciute,
Te-neci în ploi amare, uitând de cele sfinte
Şi inimii-i zideşti altar din lacrimi mute?

Ştiu că s-a rupt şiragul cu vise nenuntite,
Iar pentru tine mâine este acelaşi ieri,
Că zei păgâni au frânt al zorilor ursite,
Şi-au anulat povestea doritei primăveri.

Alergi fără de noimă prin stepe de-ntuneric,
Deşi sobor de îngeri la poarta ta veghează,
Te-nstrăinezi de viaţă şi sub blestem himeric,
Golgote de nelinişti iubirea-ţi îndoliază.

Cohorte de neşanse te urmăresc perfide,
Iar ochii înspre cer prea rar îi mai ridici,
Îţi pare că-i târziu, dar poţi oricând decide
Să treci de purgatoriu la far de licurici.

[...] Citeşte tot

poezie de Ines Vanda Popa (20 august 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!