Poezii despre doliu și ochi
poezii despre doliu și ochi.
Cer in doliu
Lacrima-mi silabisind ploaia
in jumatati de umbre;
Un fluture, un zbor hibernal
in coltul ochiului meu drept...
Nu-i asa ca tarana e un cer in doliu?
poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
De-a dura-i orașul. Eu sunt în ochiul tău acasă.
Mă izbesc cu liniștea deasă de perdea
când treci prin fața mea în doliu
de mireasă în rochie de stea.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbarea la mască
Ochii năstrușnici, năluci cunoscute,
îndoliați, față în față cu miraza spartă
scrutând ca o garguie cocoțată pe Notre-Dame
spre gândacii mici cât niște gămălii de ace
striviți de ancora unei rațiuni
ascultată ca o mezzosoprană.
poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas (5 aprilie 2017)
Adăugat de AnaM Oarga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
Mario, sărut dimineața ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munților, deschideți magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
Hei, arcaș fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru și-ți zic: nătărău!
Știu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuși mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.
poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dioptrie
Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roșesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.
Aproape. Ochii împietresc cruciș
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniș,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
Odaie, îndoire-n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătușe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenușe.
poezie celebră de Ion Barbu (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei trecătoare
Asurzitoare, strada în jurul meu urla;
Înaltă și în doliu, durere maiestuoasă,
O tânără femeie, cu-o mină fastuoasă,
Trecea pășind agale, dantela îi sălta;
Nobilă și agilă, cu pulpe de statuie,
Iar eu sorbeam cu ochii, ca un extravagant,
Din ochiul său, cer palid, vuind un uragan,
Dulceața ce fascină, plăcerea ce mistuie.
Un fulger apoi noaptea; splendoare fascinantă,
A cărei viziune m-a renăscut deodată,
Nu te voi revedea decât în veșnicie?
Departe, prea târziu, sau poate niciodată,
Căci nu știi cine sunt, nu știu unde fugeai,
Pe tine te iubeam; o, tu care știai!
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă
Dacă mortul ar putea reînvia
Și-ar deschide măcar o dată ochii,
Aruncând în juru-i o privire,
Ar rămâne surprins, în uimire,
L-ai bârfit când era în viață
Și l-ai urât de moarte;
Acum, după ce nu mai este,
Te declari cel mai bun prieten
Pe care l-a avut
Și stai în fața portretului îndoliat
În semn de reculegere.
poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strai de cenusa...
O lume a tacerii, surpata
Cazuta de pe soclu-i, mandria sugrumata,
Si-n umilinta, un strai pe vesnicie,
Inavluie-n tristete fiinta-i cenusie.
Doar doliul sumbru al ochilor ce dorm
Iar de departe carnea-i cu gandul o intorn,
Cand innegrita zace trup de vraja zdrobita,
Odata in apus, din soapta zamislita...
Era si ieri, inchisa-ntr-o icoana,
Mereu ea sangeranda si otravita rana,
Paloarea unei dare, invaluite-n gheturi
In lacrimi, tresarind, din prea-iubite ceturi...
poezie de Roxana Breazu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebun
Zmintitul una știe, una face:
De intrigă e bun, câr-mâr cu șoapta -
Stând Tronului d-a stânga, or d-a dreapta,
C-un gând sașiu reflectă-ncolo-ncoace!
Pe nebunia lui stă-n slavă treapta
Și-a Domnului și-a Doamnei, făr-de pace,
Pe cât le-ațâță-n vrajba lui, tenace,
Cu încrucișate spade, veșnic, fapta!
Sub soliflamul dalb sau doliu negru
Nebunul pătimaș e-un sol integru!
Cu ochiul streșinit din zare-n zare,
Nu poți să nu bănui d-unde, când, răsare!
El poate sta, ca un pumnal, la pândă,
Cu tragicul destin cobind osândă!
sonet epigramatic de Tudor George din almanahul "Planeta Șah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punctul Negru
Orcine fix privește în soare crede-apoi,
Jucându-i persistentă, că vede cu-ochii goi
În jurul său, prin aer o pată cam lividă.
Tot astfel, tânăr încă, pe-atunci mai îndrăzneț,
Spre glorie, o clipă, uitatu-m-am semeț:
Un negru punct rămas-a-n privirea mea avidă.
De-atunci, ca semn de doliu în toate-amestecat,
Ah, pretutindeni unde cu ochii mai răzbat,
Această pată neagră o văd cum tot apare!
Ce, pururi? Între mine și fericirea mea!
Doar vulturul - vai nouă, nenorociți deja! -
Nepedepsit contemplă și Glorie și Soare.
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre doliu și ochi, adresa este: