evoluţie şi religie

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie.
Cu infinita măiestrie a unui Atotstăpânitor
I-a întocmit carena şi velatura,
Mai avea de lucru la cârmă
Pentru a-i aduce ultimele îmbunătăţiri.
Stătea în picioare, drept, privindu-Şi mândru opera.
Chiar atunci – în fatidicul moment – cineva I-a cerut ajutorul.
Şi Dumnezeu s-a îndreptat într-acolo.

Iată, nava, vicleană, a profitat de ocazie şi-a şters-o,
Alunecând abilă, fără zgomot, de-a lungul drumurilor.
Şi-astfel, pentru vecie fără cârmă, a început să navige,
S-a lansat în călătorii ridicole,
S-a angajat în ciudate evoluţii,
Făcând viraje – ca şi cum ar un urmări scop serios –
În faţa vânturilor neghioabe.

Şi erau mulţi în cer
Care râdeau de chestia asta.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desiderata....

Păşeşte în linişte, împăcat, prin zgomotul şi graba zilei,
şi ia aminte câtă pace poate fi în tăcere. Dacă este posibil
fără să îngenunchezi, trăieşte în bună înţelegere cu toţi oamenii.

Rosteşte-ţi dreptatea limpede şi blând;
ascultă pe ceilalţi, chiar şi pe cei ignoranţi sau împătimiţi.
Ei au, de asemenea, povestea lor. Evită persoanele stridente şi agresive-sunt ofensă adusă spiritului.

Nu te compara cu alţi oameni, astfel vei evita să devii vanitos sau dezamăgit –
pentru că întotdeauna vor exista fiinţe superioare sau inferioare ţie.

Bucură-te de împliniri şi stăruie în năzuinţele tale.
Ai grijă de profesiunea ta, chiar umilă;
ea este bunul tău adevărat în vremuri cu noroc schimbător.

Fii prudent în afaceri pentru că lumea este împovarată de înşelătorii;
dar nu te lăsa orbit încât să nu mai distingi virtutea.

O mulţime de oameni luptă pentru idealuri înalte
şi pretutindeni viaţa este plină de eroism.

[...] Citeşte tot

poezie de Max Ehrmann,1872-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântări mascate

Ruine cântă adesea un tril de veselie,
Bucurii mascate-n durere şi blocade...
Se deduc concluzii numai din nebunie
Când studiul profunzimii, în inimă nu-ţi roade.

Şi ai trecut prin lacrimi, prin dor şi suferinţă...
Şi ţi-ai chemat prieteni, dar ei n-au mai ajuns;
Ţi-ai dat seama singur că trăieşti căinţă,
Şi drama ta a fost ca un inel ascuns.

Nu certitudini mate dau clarităţi spumoase!
Nici viitorul de-ar fi să îl cunoşti...
Doar tu şi-a ta credinţă, şi suflete frumoase,
Dau sens în a ta viaţă, chiar de nu recunoşti...

Fost-ai certat cu tine... poate cu Dumnezeu...
Totul n-a fost decât să se trezească
Conştiinţa care te-mpiedica mereu
Ca evoluţia să-ţi urce, să tot crească.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioşka 7 sau poemul nopţilor albe

ai simţit vreodată sunetul nopţilor albe?
Matrioşka da!
l-a simţit şi ştie că e precum plânsul viorilor din orchestrele la care mereu plăteşte scump biletul de intrare, deşi aici evoluează un singur personaj
ea compozitor
ea violonist
ea dirijor
ea spectator

Matrioşka ştie că e precum dangătul de clopot mănăstiresc tras de călugări la ceasul vecerniilor
când luna îşi despleteşte razele argintii în poala nopţii ca ea să-i audă glasul
o linişte nefirească o pătrunde şi plânge
cuvintele-i nerostite se adună în cristelniţe şi capătă forţa apelor vii
şi, ca un ecou al nopţii, tâmplele îi răspund:
ce sunt lacrimile?
lacrimile sunt roua sufletului
naşteţi lacrimi!
izvorâţi lacrimi!
curgeţi lacrimi!
din puterea lor pieptul vă înfloreşte flori şi spice de grâu cu chipul Lui Hristos,
din puterea lor pruncii capătă glas, mamele aripi de îngeri, iar poeţii se nasc de sub pietre

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celular

E drept că azi e necesar
Ca fiecare,-n orice loc,
La lucru,-n gară, la talcioc,
De e şomer, milionar,
Aiurea chiar, fără vreun scop,
În China, Peru sau Maroc,
Să aibe-un celular,

Fi'n'că ştiinţa ne-a adus
În ritmul ce evoluăm
Acolo-ncât nu ne mirăm,
Din răsărit până-n apus,
Chiar de plătim de ne uscăm,
Cu Polul Nord să discutăm
Şi chiar un pic mai sus...

Că, frunzărind ziaru' local,
Găsesc... să-l ierte Dumnezeu (!)
Pe cel mai bun amic al meu
Ce–l doar văzui marţi, la Predeal...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva,însă, nu s-a schimbat

Domnilor parlamentari, pentru ca voi să puteţi trăi în lumină, îi ţineţi în întuneric pe cei săraci. Îi înfometaţi pentru ca voi să huzuriţi. Îi lăsaţi în suferinţă pentru ca voi să trăiţi în lux şi desfrâu.
Pentru cei săraci spitalele sunt cetăţi ce nu pot fi cucerite. Ei rămân pradă morţii pentru că nu au bani să se trateze. Pe ţărani i-aţi adus în sapă de lemn. Vă folosiţi de munca lor, ca să vă îmbogăţiţi.
E drept că tehnica a evoluat, că lumea s-a schimbat... Ceva, însă, nu. Societatea a rămas aceeaşi ca în vremea marelui Eminescu. Şi astăzi omenirea este împărţită în "mizeri şi bogaţi". Educaţia aluat-o razna. Respectul faţă de om, faţă de munca lui a dispărut cu desăvârşire. În locul lor, împroşcarea cu noroi, şi chiar crima au pătruns între părinţi şi copii, între fraţi, între cei apropiaţi. Ce să mai vorbim despre duşmănia între toţi.
Aura care odată era apanajul fiecăruia dintre noi, astăzi a devenit rugina care corodează tot mai mult sufletele, cândva curate.
Cât dezmăţ, câtă cădere a magnetizat societatea noastră!
Oare unde vom ajunge? Mai există loc până unde să coborâm?
Până şi vidul nu ne este suficient pentru alunecarea în hău.
Oare credinţa în Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire?

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna de la etaj

Se aud paşi rari în noapte
Pe strada din faţa blocului
Sunetele nopţii sunt deşarte
Zărindu-se lumina geamului

Şi ca-n fiecare seară
Femeia priveşte cerul
Aprinzând o ţigară
Resimte misterul...

Iar luna veghează
Doamna de la etaj
Şi gândirea ei luminează
O inima plină de curaj

O idee, o scânteie îşi face loc
În mintea doamnei unde sunt
Secretele faimei şi ca un joc
Mai creează un veşmânt:

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non sens

Dac-ar fi să credem toate câte biblia ne spune,
Am ajunge la concluzii, drept vorbind, nu tocmai bune.
Să luăm Facerea Lumii, uite-aşa, la întâmplare;
Se poate ca subiectul să producă consternare.
Îmi cer scuze, dar să zicem, un roşu sau arăpel,
Un peon sau un pigmeu, ar vorbi în acest fel:
De pleci hai-hui de la Adam şi urci genealogia,
Mergând pe drumu-ntortocheat ce l-a trasat religia,
Trecând prin zeci de mii de neamuri şi generaţii fără număr
Şi dacă mai forţezi puţin veşnicia cu-al tău umăr,
Undeva-n eternitate, te vei întâlni cu mine.
Nu-i poveste, nici minciună, poate controla oricine,
Rudă sunt direct cu Noe şi prin el sunt cu Adam,
Iar în vinele-mi de gumă, sânge de la dânşii am,
Însă... nu ştiu după cine; după mamă, după tată...
Iată veşnica problemă ce n-aţi pus-o niciodată.

Cam aşa vorbea odată un june cu multă limbă,
Care cu închipuirea rânduirea lumii schimbă.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bac, a-laureat

Ca-n orişice, atingem mândri, paroxismul
Atunci când suntem revoltaţi că tembelismul
Reiese la iveală din străfunduri tenebroase...
De minţi necultivate-n şcoli, se împărţind... pe oase.

Dar nu prostia e de vină, lenea, nesimţirea,
Fala fără motiv, furtul de carte, dezgolirea
De sâni, picioare... goliciuni de minţi, tupeul...
De vină-i camera de luat vederi, ce-a-nregistrat... WC-ul.

Şi sute de inepţi, îmbătrâniţi prin parlamente,
Sunt revoltaţi că pe copii "distrugem", noi, eminamente
În dezvăluiri, ce-ar fi rămas mai bine-ascunse...
Cum sunt şi ei, înneguraţi, de crize-n neuroni... minţi nepătrunse.

Şi culmea ne mirăm, că tot la fel, avem educatori
Ce ies ţipând pe străzi; vor mai mulţi bani, bieţi muritori
În lenea învăţării -tot mai grea şi-ncet, încet uitată-
În loc să doarmă-n bănci, visând că ei sunt... naţia evoluată.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protestul maimuţelor

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: "Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă...
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop...
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, ca-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu (1990, Bucureşti)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!