furie şi noapte

Brevi finietur

S-a deschis sicriul toamnei
Şi cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns şi geamăt
Aspre, furioase vânturi.

Ţăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spaţii,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfinţit;
Ca o viaţă omenească
Se pierdu în infinit.

Şi privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viaţa-mi pare-atât de lungă?''...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente în oglindă

Tună, fulgeră şi plouă –
Teamă şi fiori, durere...
Ceru-i pâine frântă-n două,
Vântul – umbră şi mistere.

Meşter-norul se arată
Furios... O noapte neagră!
În mânia-i se ascunde...
A plouat o noapte-ntreagă.

Dulce ropot, ropot dulce,
Vis de flori de primăvară
Râuri de lumini aduce
Viaţă, curcubeu, fecioară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a fi

ca un val pe o mare înfuriată

pătrund în arenă

din somn trezit

asemeni unui soldat cu capul descoperit

ce nu-şi salută superiorul,

o neglijenţă pe care noaptea

nu o poate memora,

se numără stelele

pe un traseu eliptic

ard în fiecare dimineaţă subiectiv, neştiute,

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

tăcerea a înnoptat în mine
într-o seară
ciopleam pe ţărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viaţă
din doi ochi am împletit odaia sufletului
din buze am făurit o uşă
să adăpostească sărutul
croisem un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
apoi am îngenchiat umil, sfios în humă
ridicând mîinile sufletului către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furie şi cădere

Întotdeauna vinovat de inerţie
timpul mă lasă în urmă păgubaş,
să mă recunosc în anotimpul iernii
măsurând nopţile lungi şi geroase
cu sentimente calde de femeie
repusă în dreptul iubirii pătimaşe.

Tu mă consolezi cu surâsul candid,
eu încerc să-ţi ofer aripile inimii
care înmuguresc a primăvară
învelindu-te în bucurie intimă,
lubrică,
cu furia simţurilor nestăvilite
care-şi presimt apropiata cădere
şi păşesc spre ea fără oprire
ca mielul chemat de mamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre obiceiuri...

Sora Sfântului Ilie este furioasă...
Oare de ce?!
Poate că fratele său
A uitat să o invite la petrecere.
Sau poate că este furioasă
Pe furnicile cu înfăţişare de oameni.
Biciuieşte cu fulgere pământul...
Cu foc şi apă omenirea adapă.
O vară capricioasă
Din care nu putem înţelege
Şi nici deosebi
Vântul de şoapte,
Tăcerea de vuiet
Şi noaptea de zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furia Singurătăţii

Azi m-ai lăsat
Te-ai descompus în moarte
Pământul şi ţărâna ne desparte.
Nici nu mi-ai dat un semn!
De mi-ai fi spus
Măcar în şoapte...

Priveam în gol
Cu genele-ngheţate
Lângă coşciugul cu florile uscate.
Am vrut să plâng,
Dar am găsit doar lacrimi moarte...

Şi m-am scârbit
De damele neruşinate!
Rimelul le curgea
Pe feţele crispate
Şi-mi arătau lacrimile vărsate...

Şi liniştit de-i fi

[...] Citeşte tot

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe frontul de est

Furia sinistră a maselor de oameni
Este-asemeni orgiei sălbatice a furtunii de iarnă,
Valul vânăt al bătăliei,
Stele fără frunze.

Cu sprâncene sparte şi cu braţe de-argint
Noaptea salută soldaţii muribunzi.
La umbra carbonizatului copac al toamnei
Suspină suflete măcelărite.

Un deşert ghimpos înconjoară oraşul.
Luna vânează femei speriate
Pe scări însângerate.
Lupi fioroşi a pătrund prin uşa spartă.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piesă

Nu mai contează ce-mi doresc,
contează doar acuma,
am fost şi eu un prinţ regesc
care zâmbea întruna!

Acum sunt doar într-un târziu
al nopţilor de magnă
şi am rămas aici să fiu
actorul dintr-o dramă!

Şi joc în piesă ce mai pot
cu furia rămasă
şi joc acum în asfinţit
un rol şi nu-mi mai pasă!

Nu mai contează cum îl joc
înspre sfisitul dramei,
ce am jucat cu drag şi foc
nu-i place, Doamne, toamnei!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stins

Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.

Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopţile senine,
o bucurie simplă de a fi
şi de-a putea în juru-i să lumine.

E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roşu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?

S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!